O poveste cu spioni Mossad și otravă de șobolani

Un singur subiect mi-a fost vreodată refuzat la publicare, și fără explicații. Nici măcar nu avea o miză prea mare – era o anchetă la limita faptului divers.

Acum vreo 13-14 ani documentam o poveste despre o escrocherie inocentă a momentului. Firma nu-mai-știu-cum-se-numea SRL ținea concursuri de cultură generală, cu premii.

Reclamă multă pe TV – trebuia să suni la un număr din județul Buzău. De ce Buzău? La întâmplare! Era vremea când încă se foloseau și telefoanele fixe (nici măcar cele cu comandă la operator nu dispăruseră de tot) iar “convorbirile interurbane” costau binișor în plus. Întreprinzătorii aveau o înțelegere cu RomTelecom să primească înapoi o parte din banii generați.

Cum ziceam, nimic ieșit din comun de scandalos. Oamenii sunau, erau ținuți la telefon zeci de minute și probabil unii chiar primeau ceva la urmă. Toți plăteau o factură umflată în luna aia – un fel de loterie a celor culți dar tot mulți.

Documentarea era spumoasă. Harfă! Firma era ținută de niște israelieni și l-am găsit acționar principal pe un oarecare Amnon Dror. Fusese avocatul celebrului Jonathan Pollard, condamnat în SUA pentru spionaj în favoarea Israelului. Pollard a fost eliberat abia anul trecut, după 28 de ani în pușcărie. După condamnare îl acuzase public pe propriul avocat – adică pe Dror – că ar lucra la rândul lui pentru Mossad. Bine, un amănunt care părea strict de culoare, omul era deja la pensie și investise niște bani într-o afacere. Povestea principală era totuși afacerea.

Stabilesc interviu cu managerii din România, mă prezint la ora convenită. Era un apartament din blocul “Eva”. Jos la intrare, o echipă de deratizare. Vreo patru tipi, costumație galbenă impecabilă, butelii de Vermorel și tot tacâmul. Stăteau fix la ușa scării. Eu căutam cu privirea unde o fi tăblița cu adresa, să știu dacă am nimerit tronsonul.

Nu știu ce mi-a venit să îl întreb pe unul din ei dacă firma nu-mai-știu-cum-se-numea SRL este pe la intrarea aia sau nu.

Normal n-ar fi avut de unde să știe.

Nu știu nici lui ce i-a venit să-mi răspundă. Spontan, fără să clipească: “Etajul 7 apartamentul 42”.

Sunt cifre aproximative, că nici asta nu-mi amintesc exact – în caz că se potrivesc cu vreo locuință să nu se supere prea tare cine stă acum fix acolo.

Nu mi-a zis “ăăă… nu știm noi”, nu “ce firmă?”, nici măcar un simplu “da” și atât.

A trebuit să fac doi pași până să-mi dau seama de nerozia întrebării. Apoi încă trei ca să rămân perplex de precizia răspunsului. Am zis că poate or fi deratizat fix acolo și mi-am văzut de drum. Câți șobolani să fi fost într-un apartament de era nevoie de patru hăndrălăi?

În lift am procesat că poate tocmai am spulberat acoperirea vreunui contraspion experimentat, cu o întrebare nătângă de ziarist începător. Ce noi și curate erau costumele… ăștia n-au apucat să calce prin beciuri… Liftul a ajuns.

Îi găsesc la ușa știută și de acum reconfirmată pe cei doi băieți care conduceau afacerea local, tot evrei, tineri, teribil de binevoitori. Mi-au confirmat întreg modelul de afaceri, n-aveau nimic de ascuns, “totul legal şi cu taxele la zi”. Ultima întrebare – despre acționarul misterios și presupusele lui legături cu Mossad-ul. Vorbisem deja cu Amnon Dror pe telefon în Israel, așa că nici măcar de vreun element-surpriză nu mai putea fi vorba. Au jucat niște fețe lungi și cam asta a fost. Am ratat să-i întreb dacă au avut șobolani în apartament, v-am zis – începător, azi aș începe cu asta.

La ieșire, oamenii galbeni nu mai erau acolo.

N-am deslușit niciodată cine erau și ce deratizau. Or fi fost agenți în misiune, n-or fi fost… Dacă da, îi filau pe ei? Pe mine? Dacă nu, cum altfel să-mi explic așa prezență de spirit?

Poate că vânătorul de rozătoare era doar un Victor Petrini modern, un om ager decăzut social din cine știe ce motive tulburi. Poate că acum, exact ca Petrini la vremea lui, a lăsat în urmă deratizarea și e deja strungar auto sau chiar contabil pe la vreun Remat, pe drumul spre reabilitare.

Pentru multă vreme mi-a ieșit din minte povestea. Până acum, când am realizat, da – el este! Nu se vede bine chipul în poza de mai jos, oricum nu mi-l amintesc, dar nu contează – este el sau măcar unul exact ca el.

O minte ageră, care gândește și verbalizează spontan, cu memorie fotografică, cu situational awareness, reflexe fulgerătoare și capacitatea de-a lua decizii rapid încât să fie mereu la locul și timpul potrivit.

petrini

Cum altfel putea ajunge așa repede la locul unui accident mașina de ridicat epave auto – sincron cu poliția, ambulanța, presa și (vai!) salubritatea?

Iar doamna din imaginea de mai jos, așa prost-îmbrăcată cum o vedeți, poate că e vreo arhitectă cu suflet sensibil. Doamna Matilda tocmai a reușit să calculeze mental într-o fracțiune de secundă, după formulele dinamicii newtoniene, că îndoitura la impact a radiatorului de la o mașină izbită frontal cu 110 Km la oră este cea corectă.

Radiator2

De acum, când mai văd oameni ca ei, care fac meserii pe care lumea le disprețuiește deși are atâta nevoie de ele, îmi voi aminti de eroii de la blocul Eva, arma Vermorel.

Oricare dintre ei poate ascunde un intelectual și filosof care încă ispășește nu-știm-ce pedeapsă absurdă.


Recomandări

4 thoughts on “O poveste cu spioni Mossad și otravă de șobolani

  1. Mihaela Ungureanu

    Am patit si eu ceva asemanator .Inaint e de ulimele alegeri prezidntiale la care a participat Iliescu ,aveam niste probleme la circa financiara a sect .4 si aveam un dosar cu toate copiile actelor pe care le aveam intr-un litigiu cu primaria sect 4. Cand am intrat , am vazut cam multe persoane in varsta ,care erau imprastiate pe la ghisee .Eu m-am asezat la la ghiseul unde aveam treaba cand ,pac ,apare Iliescu .Incerc sa-i dau dosarul .Era la celmult 1,5 metri de mine dar cu cat incercam sa ma apropii de el cu atat eram respinsa spre exterior .Iliescu dispare pe o usa din spate ,dispar si pensionarii.Abia atunci am realizat cine erau bunicutele si bunicutii aia .Aveau o tehnica ce putea fi invidiata si de MOSAD .Se prefaceau ca vor sa-l mangaie , sa-i stranga mana si se bagau mereu intre mine si el . Bine ca nu-mi sta in caracter sa imping si sa dau din coate ca sigur bunicutele alea ma puneau la podea intr-o secunda .Din aceasta cauza cand vad proteste reale in strada fac urmatoarea socoteala :1/3 agitatori ,1/3 SPP,SRI si alte servicii ,1/3 protestatari reali .

    Reply
  2. Pingback: Ce aflăm din mușamalizarea lui Dan Condrea

  3. Pingback: Ce aflăm din mușamalizarea lui Dan Condrea | România curată

  4. Pingback: Luați-l / luați-o acasă că nu avem ce să-i mai facem!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *