Romania Curată

Mihai Goțiu: ”Sper să-mi conving suficienți colegi din partid și Parlament pentru a iniția o Comisie de Anchetă a Cazului Roșia Montană”

România Curată va realiza până la alegeri interviuri cu candidați la parlamentare mai puțin cunoscuți, independenți sau considerați de o parte a presei ”excentrici”. Sunt oameni cărora, din cauza zgomotului produs de mașinăriile de campanie ale principalelor partide, nu li se mai aud vocile, deși, mulți dintre ei, au multe de spus și oamenii merită să-i audă. Vom începe această serie cu fostul nostru coleg de la România Curată, Mihai Goțiu, ce candidează la Cluj, pentru Senat, pe listele USR.

mihai-gotiu-rade-2

România Curată: Unde ai fost în ultimii douăzeci de ani și din ce ai trăit?

Mihai Goțiu: Am fost în presă și am testat cam tot ce înseamnă profesia de jurnalist, mai exact aproape toate domeniile: de la jurnalism sportiv și cultural, la jurnalism social, politic ori de investigație. De asemenea, am testat diferite medii, de la radio la presă scrisă tipărită, respectiv online. În fine, am fost angajat în serviciu public, la Radio Cluj (care e studioul regional al Radio România) și, în paralel, colaboram cu presa scrisă privată. Ca să evit conflictul de interese sau plata dublă pentru aceeași muncă, ceea ce făceam la radio era diferit de ce aveam de lucru la ziar. Așa se face că de multe ori începeam programul de lucru la 6.00 AM (la 6.30 aveam deja de redactat și de prezentat live primul buletin de știri din sport), și-l încheiam seara târziu, după ora 20.00 ori chiar mai târziu, când paginile de care eram responsabil la ziarele cu care colaboram erau tehnoredactate și corectate. Cum îmi plăcea ceea ce făceam nu o percepeam însă ca o muncă, în sensul muncilor lui Heracle, ci ca o activitate cotidiană utilă și chiar distractivă de multe ori. Combinând domeniile abordate, umblând mult (aria de acoperire a Radio Cluj fiind întreg Nord-vest-ul României, bonus vara Radio Vacanța, pe litoral) am început să văd cum se formează și se combină și rețele sociale ori cele de interese, mai mult sau mai puțin legitime. Dacă ești curios, iar un jurnalist e, prin definiție, curios, și ai un minim simț și exercițiu analitic, nu ai cum să nu observi cum se formează asemenea rețele, cum funcționează, cum se interacționează în interiorul rețelei, dar și cu exteriorul. Atracția către jurnalismul social și politic, iar apoi către cel de investigație, vine de la sine. Țin minte că pe la sfârșitul anilor 90, după câțiva ani de jurnalism politic și apoi de investigație, în care ajunsesem deja ”în conflict” cu primarul (pe atunci ”etern”) al Clujului, Ghiță Funar, cu alți politicieni locali, dar și cu o groază de mafioți care colcăiau în jurul lor, mama s-a bucurat la culme că am trecut la ”ProSport” (echipa Ioanițoaia-Tolontan, înainte de ”transferul” la GSP). ”Acuma pot să dorm și eu liniștită, că o să scrii despre fobal și alte sporturi, nu despre tot felul de mafioți”, mi-a zis. Ce nu știa mama era că mafioții parazitau și sportul autohton și că angajându-mă ca reporter special la ”ProSport” n-aveam cum să nu ajung și la ei. Vreo trei ani mai târziu, când am preluat coordonarea paginii de cultură a unui cotidian local, mama nu-și mai făcea iluzii: ”sigur, găsești tu și în cultură, destule subiecte de investigații…”, mi-a zis. Și, într-o anumită măsură, avea dreptate, are și cultura partea ei de umbre, chit că mizele par a fi (dacă ne raportăm doar la cele financiare) mici. În a doua parte a carierei, ca redactor-șef adjunct,  apoi redactor-șef la Clujeanul, analist-comentator la VoxPublica și, în ultimii doi ani și jumătate, coordonator-editorial la România Curată, am avut ocazia să definitivez imaginea în 3D a păienjenișului din societatea românească. Pe măsură ce oamenii mă percepeau ca jurnalist care are curajul să se bage în cazurile cele mai tenebroase, să le verifice, documenteze și să le facă publice, iar mai apoi ca redactor-șef, am ajuns să primesc din ce în ce mai multă informație, din păcate foarte multă din ea greu de verificat și, implicit, imposibil de mediatizat. Accesul la toată această informație e un privilegiu, că te ajută să vezi și să înțelegi tabloul complet al societății în care trăiești, dar, în același timp, e și o damnare, o povară pe care ajungi să o porți cu tine.

Doar poezia, în special, și literatura, în general, într-o primă fază, iar mai apoi, apariția și dezvoltarea unei societății civile în afara păienjenișului amintit, m-au ajutat să nu o iau razna. Evadarea în ficțiune, respectiv raza de normalitate și speranță aduse de apariția și dezvoltarea după anul 2000 a unei societății civile la firul ierbii, pot spune, fără a exagera, că m-au salvat de la alienare.

De trăit, am trăit la început, din bucuria de a-mi vedea semnătura la finalul unui articol, al unei anchete, al unui reportaj special, ori de a-mi auzi vocea la radio, alături de cea a unor mari crainici ai jurnalismului sportiv românesc, precum Sebastian Domozină, Nicolae Secoșan ori Teodor Mateescu. Doar ce învățam alfabetul, când îi auzeam prima dată, la radio, transmițând meciurile de la Craiova, Timișoara sau Cluj. De ce altă plată să mai ai nevoie când, mai târziu, student fiind încă, la radio se auzea Nicolae Secoșan spunând: ”Mihai Goțiu, ai legătura la Cluj…”? Apoi, după perioada boemă a presei locale, către sfârșitul anilor 90, a urmat un deceniu (până la începutul crizei) de relativă decență din punct de vedere al veniturilor jurnaliștilor. Fără a se apropia de scorurile vehiculate la București după ce mogulii au început vânătoarea de jurnaliști vedetă, salariile unor jurnaliști locali cu experiență erau peste media veniturilor românilor. Îmi amintesc că, la un moment dat, când eram la ProSport, exista chiar și un fond de protocol, adică bani care li se decontau jurnaliștilor de teren pentru a plăti o cafea sau chiar o consumație mai ridicată la restaurant atunci când se întâlneau cu subiectul vreunui interviu ori cu vreo sursă pentru o anchetă. Iar decontul îi viza, evident, și pe cei cu care stăteai de vorbă. Pare că e din alt secol (și aproape că e din alt secol, că s-a sfârșit prin 2000-2001) această practică editorială menită să-l țină departe pe jurnalist de orice tentații ori subiectivisme.

După criză a trebuit să mă re-inventez. Am continuat să scriu pe VoxPublica analize, comentarii pe teme politice și sociale și articolele despre Roșia Montană, dar veniturile principale au venit din cărți, proiecte speciale (cum a fost scenariul și regia la desenele animate psihoterapeutice ”RETMAN și Retmagia”) sau burse internaționale (”Milena Jesenska”, la Viena). Singurul ”Soros” din această perioadă a fost Șerban Cantacuzino, care a oferit o parte din suma necesară (aproximativ 2.500 de euro) continuării documentării Afacerii Roșia Montană (a nu se confunda cu drepturile de autor). Cu ocazia asta am constatat cât de puține instrumente de susținere a scriitorilor contemporani există în România. Cealaltă USR (adică Uniunea Scriitorilor din România), al cărei membru sunt, cheltuiește timbrul literar într-un mod în care doar d-nii Manolescu și Voganian știu, și, cu câteva excepții restrânse, alte instituții care să ofere burse sau rezidențe de creație (repet a nu se confunda cu drepturile de autor) nu prea sunt. O lege legată de constituirea unui fond pentru burse și rezidențe de creație (fie administrat prin AFCN, fie, dacă se reformează, prin USR) va reprezenta unul dintre obiectivele mele de senator. La fel cum un alt obiectiv (și o prioritate) va fi constituirea unui fond pentru susținerea jurnalismului independent. Cu o sumă relativ minoră, 4-5 milioane de euro (undeva pe la 3% din actualul buget al radioului și televiziunii), se pot realiza anual câteva sute de materiale jurnalistice oneste și de calitate (investigații, filme documentare, anchete, serii tematice etc.), care ar putea schimba radical percepția publicului asupra presei autohtone. E un proiect personal, denumit ”Presă fără lesă”, asupra căruia sper să am ocazia să revin cu mai multe detalii pe parcursul acestei campanii.

În fine, în ultimii doi ani și jumătate, principala activitate (și sursă de venit) a fost de coordonare editorială a platformei online România Curată.

România Curată: Ce ai contra aurului?

MG: Până în 2002 (anul în care am ajuns prima dată la Roșia Montană) n-am avut nimic împotriva aurului, dimpotrivă, în școala generală visam să merg în expediții pionerești, să fiu cronicarul grupului și să aspir la premiul Pana de… Aur. Tot atunci învățam la Școala nr. 7 din Deva, cu program sportiv, mai exact școala unde învățau și fetele… de aur ale gimnasticii românești, clasa Danielei Silivaș, cu un an mai mare, era la același etaj cu a noastră, iar Ecaterina Szabo, la liceu deja, venea în tura de după-amiază. Nu are sens însă să reiau întreaga mitologie și propagandă a Epocii… de Aur, pentru a înțelege că aveam parte de o educație și cultură care valoriza aurul. La Roșia Montană am văzut cealaltă față a aurului, mai exact câtă durere, câtă distrugere, câtă mizerie și câte războaie aduce extragerea lui. Doar 10% din aurul deja extras e folosit în industrie, iar acum necesarul industriei poate fi acoperit din reciclarea aurului deja extras. De altfel, reciclarea aurului (și a altor metale rare) reprezintă afaceri mult mai profitabile decât mineritul. Așadar, utilitatea reală a aurului e afișarea luxului și specula financiară. În anii 70, Ceaușescu s-a apucat să radă Masivul Cetate din Roșia Montană, o formațiune de stânci absolut fabuloasă (am văzut o înregistrare video), rezultat al interacțiunii naturii cu… natura umană. Unii spun că aurul extras de acolo s-ar fi folosit pentru plata datoriei externe ori pentru industrializare. De fapt, în același timp, s-a construit Casa Poporului. Localnicii au rămas cu mai nimic de pe urma Muntelui Cetate pentru a-și satisface Ceaușescu megalomania. Acum mai e în picioare Masivul Cârnic, cu o rețea subterană de galerii antice (romane), medievale, moderne și contemporane fantastică – corande (săli de exploatare care, conform estimărilor fostului director al companiei de stat ar avea 300 și 400 de metri înălțime – ca idee de comparație, Turnul Eifel are 325 de metri înălțime) ori cu săli cu pilieri (stâlpi de susținere, rămași după explozii, negri, de 2-3 metri înălțime, ca niște coloane pe sute de metri pătrați și pe 24 de niveluri…). Când, în ”Stăpânul Inelelor”, Tolkien descrie Peșterile din Moria pare să fi avut ca model Masivul Cârnic din Roșia Montană. Simbolistica e aceeași, lăcomia fiind cea care eliberează demoni înfricoșători. Până la urmă asta e povestea aurului de la Roșia Montană: dacă ne lăcomim, dacă nu ne valorificăm resursele cu moderație și înțelepciune, riscăm să pierdem și să distrugem totul.

România Curată: De ce ai dat și în guverne de stânga, și în guverne de dreapta? Chiar așa, nimeni nu iți place?

MG: În primul rând etichetările ”de stânga” ori ”de dreapta” sunt extrem de relative în România post-decembristă, mai ales dacă ne referim la guvernanță. Am avut guverne zise de dreapta, cu măsuri cât se poate de populiste și invers, guverne, teoretic de stânga, care au tăiat cu drujba prin clasa muncitoare. De fapt, am scris la un moment dat despre modul în care ideologia a fost folosită în România doar ca pretext pentru a fura. Sub social-democratul Năstase, Sidex-ul primea curent la preț privilegiat sub pretextul păstrării locurilor de muncă ale angajaților. În realitate, s-a dovedit că s-a subvenționat profitul lui Mittal, iar zeci de mii de locuri de muncă au dispărut. Sub liberalul Vosganian, marii consumatori energofagi au beneficiat de preț mai scăzut la energie electrică, sub pretextul (pieței libere) că achiziționează mai multă energie, implicit prețul e mai mic. Asta chiar dacă, de fapt, cumulați, cei mai mari consumatori ar fi fost micile întreprinderi, respectiv utilizatorii casnici, dar nimeni nu a negociat, la bursă, în numele lor. În fine, tehnocratul Stolojan a justificat energia mai ieftină pentru ALRO Slatina și alți energofagi pe motiv că noaptea, când consumul de energie este redus, aceste fabrici energofage contribuie la menținerea echilibrului în rețea. Domnul Stolojan a uitat însă să menționeze contribuția acelorași fabrici și la supra-sarcina din rețea la orele de consum maxim, când, dacă urmăm aceeași logică, consumul mare ar trebui supra-taxat. Acesta e doar un exemplu. În mod normal, într-o dezbatere publică, într-o societate, ideologiile ar trebui să ofere soluții pentru buna funcționare a acelei societăți. În România ultimilor 27 de ani, ideologiile au fost folosite, instrumentalizate, dacă ne referim la nivelul politicilor guvernamentale, doar pentru a acoperi jafurile și furturile la scară mare.

România Curată: Salamul cu soia face parte din dieta ta?

MG: Nu în mod deosebit, ci doar dacă face parte dintr-o rețetă specială. Sunt gurmand, fan al lui Anthony Bourdain și foarte invidios pe el, că orice tip de mâncare ar testa, în orice cantități, și completând cu orice băutură locală supra-calorică, nu adaugă kilograme în plus.

România Curată: De ce umbli în hanorac? Candidații nu trebuie să aibă cravată și ceas de firmă? Nu te temi că faci o impresie proastă la alegători?

MG: Cred că alegătorii mei nu ar fi impresionați în mod deosebit de cravată ori de ceasul de firmă. Mi-am luat un sacou pentru campania asta electorală, o pereche de pantofi noi a căror talpă sper să o tocesc până la alegeri, dar n-am găsit o cravată care să-mi placă și să se mai și asorteze cu cămășile și sacoul. Personal, ca reporter de investigații, un ceas de firmă foarte scump la mâna unui politician reprezenta un prim indiciu de corupție. Mai ales când estimam că acel ceas ar putea însuma salariile de parlamentar ale respectivului pe mai multe luni.

România Curată: Faci scenarii de desene animate și Fânfesturi. În Parlament ce ai să faci? Acolo sunt numai oameni serioși.

MG: Desenele animate psihoterapeutice ”RETMAN și Retmagia” reprezintă un proiect cât se poate de serios, fiind folosite pentru tratarea unor probleme ale copiilor ca: depresia, frica de a vorbi în public, sentimentul de vinovăție ori de furie. De altfel, întregul concept RETMAN dezvoltat de prietenii psihologi de la Cluj e unul de frontieră în cercetare și, în același timp, un serviciu inovativ oferit comunității. Oricum, și desenele animate în general, pot fi cât se poate de serioase chiar dacă te fac să râzi cu gura până la urechi. Îmi minte îmi vine acum prima serie din Ice Age, și pe câte niveluri e construită. Dincolo de nivelul de divertisment, copiii deprind dintr-un astfel de film coduri ale onoarei și prieteniei și un mesaj inter-rasial extraordinar, legat de modul în care un mamut, un leneș și, în cele din urmă, un tigru trec peste toate condiționările lor genetice pentru a reuși salvarea unui pui de om. Festivalurile FânFest, de la Roșia Montană (la a căror organizare doar am contribuit parțial, nu le-am ”făcut”), au reprezentat o formă de luptă prin cultură extrem de eficientă. Dacă voi ajunge în Parlament mă voi ține, în continuare, de asemenea lucruri ”neserioase”, să elaborez și să sprijin legi care să sprijine cercetarea românească de frontieră ori cultura independentă implicată civic. Dincolo de alte legi care răspund unor necesități imediate, cele legate de găsirea surselor de finanțare a cercetării și culturii independente sunt extrem de importante pentru dezvoltarea României pe termen mediu și lung.

România Curată: Politica e arta compromisului. Cam la ce compromisuri ești dispus?

MG: Compromisul nu e o ”artă”, oricât ar încerca unii să o împacheteze astfel, pentru a-și justifica diferitele frici și lașități. A negocia în anumite situații, a accepta, atunci când sunt raționale și corecte, opinii și argumente adverse, chiar dacă nu ești convins pe deplin, a te lupta până la capăt pentru propriul punct de vedere, dar a accepta punctul de vedere majoritar dacă nu ai reușit să-l schimbi (exceptând cazurile în care majoritatea se formează ilicit) nu compromite pe cineva, dar nici nu e o artă, ci o stare de normalitate, un mod de a trăi într-o societate în care e imposibil să aibă toți aceleași interese (legitime) sau opinii. Din acest punct de vedere, toți, dar absolut toți oamenii fac compromisuri cotidian (”ne uităm la un film sau la un meci de fotbal?”, ”mergem la sfârșit de săptămână la o cabană sau la părinți?”, ”mergem sâmbătă într-un club sau la prieteni?” și exemplele pot continua). Dacă te referi la compromisuri majore – cum ar fi să votez o lege despre care știu că are sprijinul majorității parlamentarilor din motive incorecte – nu, nu sunt dispus. Am dovedit deja până acum, în anii în care am fost supus diferitelor presiuni, amenințări și chiar violențe fizice când scriam despe Roșia Montană, că nu cedez.

România Curată: Care e primul lucru pe care ai să îl faci în Senat, daca se găsesc unii să te voteze? Dar al doilea?

MG: În primul rând voi iniția o lege pentru susținerea jurnalismului independent, de care am pomenit deja, mai sus. Apoi sper să-mi conving suficienți colegi din partid și Parlament pentru a iniția o Comisie de Anchetă a Cazului Roșia Montană, pentru a afla cu adevărat unde s-au scurs sutele de milioane de dolari pe care compania Gabriel Resources pretinde că le-ar fi ”investit” în proiectul minier. Vreau să aflu, până la ultimul cent, cât s-a plătit pentru excursiile lui Dragnea și a altor politicieni dincolo de Cercul Polar, în Spania ori la Antipozi. Cine sunt ”specialiștii„ care i-au susținut și cum au fost recompensați. Nu de alta, dar vreau să știu (și cred că toți românii vreau asta) pe ce bază pretinde acum compania miliarde de dolari în arbitrajul de la Washington și de ce, atât avocatul companiei cât și cel al statului român au refuzat cererea de intervenție în cauză a avocaților societății civile, ba, mai mult, au decis secretizarea arbitrajului.

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Mihai Goțiu: ”Sper să-mi conving suficienți colegi din partid și Parlament pentru a iniția o Comisie de Anchetă a Cazului Roșia Montană”

  1. NC

    Excelentă inițiativa RC de a ne da ocazia să îi cunoaștem și pe noii candidați (nu doar pe cei veșnici)! Nu mă îndoiesc că și aceștia au acces la timpii de antenă din campanie însă nu toată lumea are timpul (și răbdarea) de a urmării integral emisiunile electorale ca să îi putem descoperi și pe candidații debutanți.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *