Cine a scos revendicările civice legate de reformarea legislației electorale din programul Guvernului Cioloș?!

Principalele revendicări ale societății civile legate de reformarea legislației electorale au dispărut peste noapte din programul de guvernare al Cabinetului Cioloș. Față de programul anunțat ieri, în cel prezentat astăzi în fața Parlamentului au dispărut: ”Amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari si presedinti de consilii judetene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenți, posibilitatea asocierii unor independenți pe liste pentru consiliile locale”. ”Adică exact solicitările exprese a zeci de organizații din societatea civilă!

Cum arată acum programul de guvernare:

1.2. Democrație si reprezentativitate

– Facilitarea creării de secții de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezență semnificativă a cetățenilor români, obiectivul fiind acela ca niciun proces electoral din Romania sa nu mai fie vreodată pus sub semnul întrebării din cauza modului de organizare.

– Facilitarea implicării grupurilor cetățenești in formularea de inițiative legislative.

– Digitalizarea listelor electorale in regim de urgenta si informatizarea procesului electoral pentru a evita fraudele electorale.

Cum era în programul inițial:

1.2. Democratie si reprezentativitate

Amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari si presedinti de consilii judetene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenți, posibilitatea asocierii unor independenți pe liste pentru consiliile locale, facilitarea creării de secții de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezență semnificativă a cetățenilor români, obiectivul fiind acela ca niciun proces electoral din Romania sa nu mai fie vreodata pus sub semnul intrebarii din cauza modului de organizare.

– Realizarea unui proiect de comasare a alegerilor prin uniformizarea tuturor mandatelor la cinci ani și alinierea datelor pentru alegerile prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale în scopul minimizării impactului negativ al proceselor electorale asupra vieții economice și sociale a țării.

– Facilitarea implicarii grupurilor cetatenesti in formularea de initiative legislative. Principalul obiectiv este acela de a armoniza numarul minim de semnaturi pentru o propunere legislativa prin initiativa cetateneasca, cu numarul de alegatori pentru un post de parlamentar. Logica este aceea ca daca un anumit numar de alegatori sunt reprezentati in parlament de un parlamentar, acelasi numar de alegatori sa poata propune un proiect legislativ in mod direct, prin initiativa cetateneasca.

– Digitalizarea listelor electorale in regim de urgenta si informatizarea procesului electoral pentru a evita fraudele electorale.

Practic, cererile străzii au fost fluturate inițial în programul de guvernare cu care Cioloș intenționa să meargă la votul de investitură, după audierea miniștrilor propuși. Înaintea votului, însă, a apărut un nou program de guvernare

Și două propuneri au fost schimbate: Andrei Baciu de la Sănătate a fost schimbat cu Patriciu Achimaș, iar la Justiție, Cristina Guseth a fost înlocuită cu Raluca Prună.

UPDATE Cabinetul Cioloș a primit marți votul de investitură în Parlament. S-au înregistrat 389 voturi “pentru”, 115 “împotrivă” și 2 voturi nule.

VEZI AICI NOUL PROGRAM DE GUVERNARE


Recomandări

37 thoughts on “Cine a scos revendicările civice legate de reformarea legislației electorale din programul Guvernului Cioloș?!

  1. Dumitru Chivu

    Stiti zicala “cainii latra, ursul merge”? Sincer, la ce v-ati asteptat? Cand in istorie s-a schimbat ceva in urma unor demonstratii pasnice? Poate pe vremea lui Isus? A fost rastignit!

    Reply
    • AmFostLaUniversitateCaAmAuzitCaCantaBanica

      Acelasi lucru se poate spune si despre demonstratiile violente. Nici mie nu-mi place ce se intampla, dar este naiv sa crezi ca daca omori oameni si destabilizezi dpdv politic si economic tara, lucrurile vor iesi mai bine. Uita-te la Ucraina, care a dat jos un regim “corupt si comunist” (suna cunoscut?), numai ca sa se afunde in razboi civil si datorii.

      Reply
  2. Vasi Cojocaru

    Eu am incredere in premier si echipa aleasa.
    Discursul premierului Ciolos a fost unul din cele mai bune pe care le-am auzit dupa 1989 in Parlamentul Romaniei. Discursurile parlamentarilor au fost, in schimb, la fel de jalnice ca si pana acum, cu cireasa de pe tort pusa de grevista Cristiana Anghel.
    Societatea civila si strada trebuie sa puna presiune pe Guvern si pe primul ministru, dar sa nu uite sa puna mare presiune pe parlamentari. Avem un parlament dezastruos. Cum sa analizeze candidatura doamnei Guseth la Ministerul Justitiei, senatoarea aceea de la UNPR care il miruia pe Sova. Ce mai cauta in parlament cei trimisi in judecata sau anchetati pentru coruptie. Daca au inteles mesajul strazii trebuie sa-si dea demisia acum. In frunte cu Dragnea, Udrea, Vosganian, Borbely.
    Si toti cei de pe lista: https://initiativaromania.wordpress.com/2015/11/13/initiativa-romania-cere-partidelor-delimitarea-de-politicienii-corupti/

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Vasi Cojocaru: Parlamentul (așa cum îl știm) l-a făcut praf pe Cioloș, obligându-l să renunțe exact la revendicările care ar fi putut pune în pericol actuala clasă politică, care ar fi permis apariția unor formațiuni/partide noi

      Reply
      • George Petrineanu

        Apropo de “audieri” carora nu le-am gasit corespondent (si, personal, rost) in tara in care traiesc. Avem un paradox interesant.
        Societatea civila, exasperata de cei vechi de la guvernare, impune schimbarea lor totala cu oameni nou veniti in sistem.
        In acelasi timp se incredinteaza “evaluarea” celor noi tocmai de catre cei vechi, de la care a pornit problema.
        Inculpatul e si judecator.

        Reply
      • alex

        daca Ciolos era de buna credinta cel putin spunea public acest lucru in cazul ca nu se retragea instantaneu asa cum facea orice om de buna credinta. Sa nu-i mai gasim scuze pentru ca nu merita!

        p.s. Prima masura anuntata a guvernului a fost facuta public de catre Vasile Dincu si se refera la pedepsirea bucurestenilor prin plata marita cu 45% la caldura. Se cunoaste faptul ca pe traseul romgaz-elcen-radet este vorba de o megahotie de peste 1 miliard euro care trebuie furati din buzunarul bucurestenilor. Pretul la apa calda este deja 300 lei gigacaloria, marirea acestuia cu inca 45% duce la sume nemaivazute nicaieri in lume. Dar in schimb nu se face absolut nimic in privinta furtului urias de la factura de apa menajera ApaNova unde este demonstrat de catre DNA ca furtul este urias si se continua fara nici o problema. S-a mai anuntat tot de catre noul guvern ca marirea taxelor si impozitelor din noul cod fiscal impotriva populatiei sarace se mentine fara probleme. TREBUIE IESIT IN STRADA DE URGENTA altfel o sa fim calcati in picioare

        p.p.s. dupa ce m-au vazut vecinii la televizor la proteste aseara si azi am ajuns sa fiu apostrofat si chiar injurat pentru ca “din cauza voastra (a celor care am iesit in strada) o sa ne scumpeasca astia caldura la iarna si o sa facem frigul ca pe vremea lui ceausescu” dupa anuntul facut ieri de catre Vasile Dincu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

        Reply
    • Ionescu B.

      Absolut de acord cu Vasi Cojocaru. Problema este ca unele revendicarii ale străzii nu vor fi niciodată rezolvate de un guvern “nepolitic” (legislaţie, Constituţie etc). Şi apoi nici nu trebuie să ne aşteptăm ca D.C să preia cuvânt cu cuvânt ce a formulat strada. In fond strada este doar un “segment” al societăţii româneşti. Activ şi…luminat, e adevărat!

      Reply
  3. George Petrineanu

    Cind s-au facut planurile de reformare cu guvern de tehnocrati tineri si din afara sistemului s-a gindit cineva la efectul audierilor?
    In necunoasterea mea propuneam un curs practic/workshop intensiv de initiere pentru candidati. Acesta ar trebuit sa contina inclusiv audieri simulate. Nimeni nu a comentat (probabil “Asa ceva nu există”).

    Desi sint doar inginer, multinationala mea m-a trimis la cursuri practice de oratorie, tehnica prezentarii si argumentarii, gestionarea conflictelor. De ce această investitie de citeva saptamini pentru personal tehnic? Probabil pentru ca in final piticii nostri sa ajunga mai mari decit ai lor.

    Reply
  4. Mihai Popa

    Ceea ce arata ca în scumpa noastra patrie, Republica Socialista România, n-o sa se schimbe nimic.
    Ce a ramas din revendicarile legislatiei electorale, e mai mult sau mai putin apa de ploaie, si oricum,
    n-or sa fie puse în functiune. Sa nu va mirati daca parlamentul va ajunge la 800 de membrii, are
    si Ciolos prietenii lui care trebui cazati. Oricum, începutul este tris si dezamagitor. O alta marionetã…

    Reply
  5. Ioan S

    E prima oara cand ma faceti sa ma indoiesc de voi. “zeci de organizații din societatea civilă” ziceti voi, cer ceva ce eu, de exemplu, nu cred ca e de bun augur, ba mai mult, pot aduce noi probleme.
    De ce un numar mai mic de semnaturi ptr indepndenti? Daca din start nu e reprezentativ atunci… ?
    De ce sa se elimine pragul pentru intrarea in orice structura din care fac parte cei alesi? Ca sa avem iarasi “alesi” cu doua voturi? Sau portite prin dos?
    Asteptam sa va aud mai mult vorbind despre votul direct si fara liste! Nu esti votat, nu ai ce cauta intre cei cu drept de reprezentare? Mai bine mai putini alesi decat sa umpli scaunele cu indivizi care nu reprezinta decat interesul personal sau maxim pe cel de partid!
    Atentie mai mare la societatea civila vigilenta la organizatii!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Ioan S.: pentru că un independent nu are o mașină de partid în spate și nici banii unui partid pentru a strânge acele semnături; nu te-ai săturat să ajungă în funcții de decizie doar cei care își permit să plătească mai mult decât contracandidații lor în campania electorală (și să ajungă să fure și să ia mită pentru a avea bani cu care să câștige campaniile electorale)? E așa greu de înțeles că banii cheltuiți în campaniile electorale sunt surse primare de corupție?

      Reply
  6. Liber Cugetator

    Daca Ciolos nu rezista la presiunea Parlamentului corupt de ce nu renunta la mandat?! Mai bine o criza scurta decat o agonie lunga…

    Reply
    • George Petrineanu

      “M-a invins Sistemul”…
      In fond, Sistemul face si evaluarile celor anti-sistem.

      Reply
  7. Maxentiu

    Cine a scos revendicarile electorale din program? Probabil cineva cu o bruma de cunostinte in materie de drept care stie ca nu se poate modifica legislatia electorala cu citeva luni inainte de alegeri. V-ati trezit prea tirziu cu revendicarile astea, prieteni!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Maxentiu: cineva ”cu o brumă de cunoștințe în materie de drept” știe că se poate modifica legislația și înainte de alegeri, și nu confundă o recomandare cu o normă imperativă; și cineva cu mai mult decât ”o brumă de cunoștințe în materie de drept” știe că scopul respectivei recomandări a Comisiei de la Veneția vrea să preîntâmpine un abuz al partidului la Putere – ceea ce nu e cazul în situația de față

      Reply
      • Laura Bretea

        @ Mihai Gotiu
        Fara a repeta insinuarile apropos de bruma de cunostinte in materie de drept, vreau sa va spun ca chiar nu poti modifica legislatia electorala cu mai putin de un an inainte de alegeri. Recomandarile Comisiei de la Venetia nu sunt redactate pentru a preintampina abuzurile de putere ci ca sa acorde sanse egale tuturor candidatilor. Se considera ca o perioada mai scurta de un an nu e sufiecienta pentru o buna organizare a campaniilor de catre candidati.
        Dincolo de recomandarile Comisiei de la Venetia, pe care autoritatile romane le respecta cam dupa cum bate vantul, exista o decizie foarte clara a CCR din 2012 in care se repeta respectiva recomandare si care a invalidat proiectul de comasare a alegerilor al PDL initiat cu mai putin de un an inainte de alegeri. Aviz amatorilor.
        Mai mult decat atat, toate negocierile de anul acesta referitoare la reformele electorale au fost stranse cu usa tocmai de acest termen de un an, pe care toti actorii implicati il respecta ca litera de lege. Nu mi s-ar parea de bun augur sa invitam autoritatile sa nu respecte recomandari si standarde internationale doar pentru ca nu ne convin.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ Laura Bretea: în drept există situații de drept și situații de fapt; în cazul de față, situația de drept este o recomandare (normă supletivă), situația de fapt este o reformă solicitată în stradă de zeci de mii de cetățeni (cel mai probabil peste o sută de mii sau chiar mai mult, dacă pornim de la premisa că începând cu protestele din 2012, 2014 și din această toamnă nu au fost, mereu, aceiași oameni); în plus, cele solicitate pentru reforma electorală nu sunt ideile unuia sau altuia ori ale unui grup restrâns, ci sunt rezultatul a numeroase consultări, dezbateri, întâlniri ai multor grupuri din societatea civilă;
          din TGD mai știm că un sistem de drept trebuie să reflecte morala unei societăți la un anumit moment istoric dat; cred că morala societății românești din ultimii ani este reflectată mai mult decât reprezentativ de stradă în ultimii ani (altfel nu ar fi căzut atâtea guverne și nu s-ar fi întors drastic rezultatul votului la președințiale) – în aceste condiții de ce Parlamentul nu este reprezentativ pentru societate? tocmai din cauza legilor electorale care împiedică accesul unor formațiuni noi în Parlament și în consiliile locale/județene – ori asta vine în contradicție cu scopul general al recomandărilor comisiei;
          care este principiul prioritar în aceste condiții: să asiguri timp pt. organizarea campaniilor candidaților (principiu legat de formă) sau asigurarea unei reprezentativități cât mai conforme cu realitatea (principiu legat de conținut)? – da, pentru locale ar fi timp scurt (4-5 luni), dar pentru generale, faptul că ar fi 11 luni în loc de 12 e o diferență aproape neglijabilă, iar modificările legate de locale ar fi tocmai în scopul de a crește șansele unor formațiuni noi pentru generale;
          reformarea legislației electorale este, în aceste condiții, doar o transpunere în lege a unei situații de fapt

          Reply
          • Laura Bretea

            Recomandarile internationale trebuie respectate de catre toti actorii politici, nu doar de „putere”. Daca astazi nu respectam standarde internationale, atunci cu ce legitimitate putem sa cerem partidelor politice sa le respecte atunci cand lor nu le convine? Recomandarile exista ca partidele politice sa nu ia hotarari ca in codru.
            Iar daca nu sunteti de acord cu recomandarile, atunci poate totusi intelegeti ca CCR a dat deja un verdict de neconstitutionalitate pe tema asta. CCR nu si-a schimbat masiv componenta din 2012, asa ca nu vad cum ar putea trece o asemenea schimbare de domniile lor. Decat daca nu vreti sa dati jos si CCR-ul.
            Am fost parte a consultarilor despre care vorbiti si nu exista un consens privind sistemul electoral de adoptat. Dumneavoastra sugerati o impunere rapida prin forta a unui sistem pe care vi-l imaginati ca fiind cel mai bun si cu o sustinere larga. O asemenea actiune ar fi mai nedemocratica decat orice s-a facut anul acesta in materie de legi electorale.
            Nu cred ca problema nereprezentativitatii este cauzata de legile electorale. Acesta este un stereotip cimentat in imaginarul nostru. O formula electorala nu este cheia de bolta pentru un sistem politic, ci doar o mica rotita din sistem. Parlamentul este nereprezentativ pentru ca nu functioneaza decat ca o sursa de imunitate pentru niste politicieni mediocri.
            Principiul prioritar in toate conditiile este asigurarea unor alegeri corecte. Acestea nu pot fi organizate daca legislatia se modifica cu mai putin de un an inainte. Nu e vorba numai de campanii electorale, e vorba de organizare tehnica, de selectia candidatilor, atatea detalii.

          • Mihai Gotiu

            @ Laura Bretea: CCR a dat verdict de neconstituționalitate pe alt caz; recomandările au niște scopuri (pe care le-am enumerat deja) – orice normă juridică, și cu atât mai mult o recomandare, sunt interpretabile – din nou invoc TGD: când există mai multe interpretări, interpretarea se face în sensul îndeplinirii scopului respectivei norme; e dreptul d-voastră să nu credeți că problema nereprezentativității este cauzată de legile electorale, dar există o opinie majoritară care vede în legile electorale actuale cauza conservării, prin rotație, a aceleiași mizerii

    • liv stomer

      Mda, problema cu ultima varianta a legii electorale pentru locale – cea cu un singur tur in loc de doua – e ca e nu doar inutila, ci si daunatoare. Orice lege trebuie sa aiba o motivare, sa apara pentru ca situatia in tara respectiva o cere, sau pentru ca populatia are nevoie de ea, nevoie exprimata prin vot, referendum, nu stiu, cumva. Ceea ce n-a fost nicicum cazul – modificarile astea au aparut numai si numai ca sa poata hotii si banditii gen Ontanu/Piedone/Oprescu sa-si continue hotiile nestingheriti, pentru ca realizasera ca altfel, in 2016, nu i-ar mai fi votat nimeni. Asa, avand bani, vor umple orasele cu afise/bannere/pancarte/spoturi, si vor fi alesi cu 30%-oricum, ce le pasa lor ca sunt sau nu reprezentativi, atata timp cat le iese banul si le intra spaga? Asa ca mai lasati-o jos ca macane cu comisia de la Venetia si “minime cunostinte de drept”. Daca ii iubiti atata pe actualii primari, e posibil sa aveti vreun interes material in chestiunea asta.

      Reply
  8. ion

    Bine ca le-a scos. Erau deja mult prea multe, erau discutabile si nu e treaba unui guvern technocrat cu mandat limitat sa se bage in asa ceva.

    Chestia cu mandatele universal pe 5 ani, de exemplu, ducea direct la revizuirea Constitutiei. Asta e treaba unui guvern de termen scurt, technocrat, cu slaba sustinere parlamentara? Sa conduca revizuirea Constitutiei? Ne-a cam luat valul, bag eu seama.

    Punctual: pare ca exista o cerinta care deja se cristalizeaza si ajunge la masa critica: cea prin care primarii si sefii de consiliu sa fie alesi in doua tururi.

    Aici guvernul trebuie sa enunte ca vrea asa ceva si sa caute sustinere parlamentara cat mai rapid. Poate chiar sa initieze un act normativ. Iar daca nu reuseste, asta este. Poti afla in clar cine anume s-a opus si de ce. Dar mai mult de atat, nu are ce face.

    Idea unor Supermeni tehnocrati care scurtcircuiteaza un parlament plin de imbuibati e deja periculoasa.

    Ori reusim sa aducem oameni noi in politica, partide noi in campanie, ori, daca nu, ramanem asa cum suntem, sa ne distram cu Zgonea si compania.

    Dar regulile sunt reguli, e o cale periculoasa sa sari peste este, pentru ca “stii tu mai bine”.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ ion: treaba cu mandatele de 5 ani pt. toată lumea nu era o revendicare civică; celelalte se pot face fără revizuirea Constituției, au fost dezbătute public câteva luni și există dacă nu consens, măcar o majoritate cvasi-calificată de susținere a lor (iar modificările au fost discutate și dezbătute cu experți) – de fapt ăsta e singurul lucru dintre toate cele solicitate de oamenii din stradă și de societatea civilă pe care Guvernul le poate pune în practică foarte simplu: prin asumarea răspunderii guvernamentale – modificările au fost dezbătute și res-dezbătute public, așadar marea problemă a asumării răspunderii guvernamentale se acoperă de fapt, și nici nu se încalcă recomandarea Comisiei de la Veneția (pt. că recomandarea respectivă are ca scop stoparea unui eventual abuz al Puterii – ceea ce nu se pune problema, că nu Puterea (adică majoritatea parlamentară) e cea care vrea modificările astea);
      aș fi curios dacă parlamentul ar avea curajul să voteze împotriva asumării răspunderii guvernamentale pe proiectul ăsta (ceea ce ar însemna și căderea Guvernului)

      Reply
      • liv stomer

        Exact, aveti dreptate. Numai ca, dupa cate vad si cred, nu va avea loc nici o asumare a raspunderii. Ca sa-si asume raspunderea guvernul,trebuie sa semneze toti ministrii. Si, cine? Ii vedeti pe Dancu sau pe Toba semnand asa ceva? Eu nu.

        Reply
  9. POPOVICIU DORIN

    Au uitat de politica schimbarii “pas cu pas”la incropirea Guvernului Iohannis-Ciolos. Graba strica treaba!

    Reply
  10. GCP

    Mie mi se pare aberant ca Andrei Baciu, ministrul sanatatii propus initial , sa fie inlaturat doar pentru ca a pozat candva ca fotomodel. Ce fel de judecata este asta? Probabil ca Ciolos, l-a propus ca ministru tot pentru ca avea un fatzau bun, nu?! Chiar nu se poate sa arati bine si sa fii si destept in acelasi timp? Poate ca ar fii indicat sa se sustina in strada reinstaurarea cabinetului numit initial de Ciolos!

    Reply
  11. Laura Bretea

    Un alt motiv pentru care e bine ca unele idei au fost abandonate este ca facilitatile respective exista deja. Noua lege electorala prevede conditiile prin care se organizeaza sectiile de votare din strainatate si din punctul meu de vedere conditiile respective sunt cat se poate de echitabile. La fel, listele electorale sunt deja digitalizate – banui ca asta inseamna ca exista in format electronic – ele pot fi consultate foarte usor la: https://registrulelectoral.ro/. AEP tocmai a lansat concursul pentru operatorii de calculator care vor lucra in sectiile de votare cu registrul electoral electronic.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Laura Breteta: partea pentru votul diasporei a rămas în program, a fost scoasă partea prin care și diaspora și cetățenii din țară au posibilitatea de a vota dintr-o ofertă diversificată fără riscul ca votul lor să fie redistribuit apoi către ”aceeași mizerie”

      Reply
  12. barbu brăiloiu

    Au mai dispărut și altele..alții…
    Dacă e să fim, însă, obiectivi (și suntem?), s-a renunțat la o bună parte dintre aspectele care nu țineau de Guvern, ci de Parlament. Inițial, ele au fost inserate, pesemne, ca o dovadă că revendicările respective sunt privite cu simpatie. Dar, ia gândiți-vă (cei care mai au acest obicei), ce răspuns ar fi dat premierul unei întrebări de genul ”Cum veți acționa concret pentru comasarea alegerilor și mandatul parlamentar de 5 ani?” Sau pentru „reducerea numărului de semnături în cazul independenților?” Întrebarea ar fi putut fi pusă chiar de un jurnalist de la România curată. Așa că… vorba lui Sorescu: ușor cu pianul pe scări!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ barbu brăiloiu: 1) comasarea alegerilor nu a fost pe lista revendicărilor civice 2) prin asumarea răspunderii – Parlamentul ar fi avut de ales: dă jos Guvernul sau votează reforma electorală

      Reply
  13. daniela nicolescu

    Dati-i omului acesta o sansa, sprijin. Nu mai sariti la gatul lui pentru motive absolut penibile. Nu mai escaladati asteptari nerealiste pe umerii unui guvern fara partid si cu un mandat de doar un an! Vor guverna cu sprijinul Parlamentului, nu cu al strazii. E deja un pas urias ca au ajuns la putere cum au ajuns. Unde in alta parte a Europei sau Americii de Nord a cazut un guvern pentru ca tinerii rockeri si prietenii lor au iesit in piata publica in cateva orase mari ai tarii pentru un motiv foarte puternic, cu puternice implicatii emotionale? bine ca a cazut, avem o noua sansa, reala, cu oameni curati. Dati-le o sansa! oferiti-le sprijinul continuind sa fiti vigilenti! E chiar atat de greu sa iesiti din logica “jos! afara!”?

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ daniela nicolescu: în mai toate țările democratice din lume un guvern care ignoră voința cetățenilor zboară; marea problemă a României e că legile electorale sunt în așa fel făcute încât se ajunge la o falsă reprezentare a cetățenilor, prin impunerea unor condiții care blochează accesul unor formațiuni noi ăn forurile decizionale – cât timp problema asta nu se va rezolva, guvernele vor continua să cadă în România; nu mă interesează cine ajunge la Putere, ci ca cei care ajung la putere să-i reprezinte pe cetățeni și voința acestora

      Reply
  14. Pingback: Governing a dysfunctional state: The challenges facing Romania’s new technocratic government | From Brussels to Bucharest: European and Romanian politics & policies

  15. Pingback: Governing a dysfunctional state: The challenges facing Romania’s new technocratic government - European

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *