Alex Costache

Mărirea și căderea procurorilor. Anchetele lor au dus la condamnarea unor ”intangibili” din politică și afaceri. Dar s-a dovedit că nici ei nu sunt intangibili

Mişcări ale unor plăci tectonice din sistemul de Justiţie, unele spectaculoase, alte mai puţin vizibile pentru public, au avut loc în ultimul an. Pe de o parte, înalţi magistraţi, care s-au remarcat în instrumentarea unor dosare grele, au ajuns acum să fie ei înşişi acuzaţi de fapte penale. Pe de altă parte, procurori care au lucrat în cazuri sonore au părăsit sistemul brusc şi fără minime explicaţii publice.

Lucian Papici, Emilian Eva, Alina Bica, Mariana Alexandru și Adriana Cristescu sunt doar câteva dintre numele de magistrați care, la un moment dat, au făcut istorie prin rechizitoriile lor și care au adus condamnări ce altă dată erau imposibil de imaginat. Sunt aceste cazuri niște excepții sau o regulă? Dosarele în care sunt cercetați sau judecați ori pensionarea lor peste noapte reprezintă o ”plată”  pentru activitatea lor împotriva corupției și mafiei sau un efect al faptului că, la un moment dat, au ajuns să se considere, la rândul lor, ”intangibili”, la fel ca greii politicii autohtone și miliardarii mafioți pe care i-au anchetat? România Curată vă prezintă situația în care se află acum. Întrebările rămân, însă, deschise.

***

Papici. Ultimul dosar mare: Referendumul – Liviu Dragnea. Este în prezent anchetat în două dosare

Cel mai recent exemplu din prima categorie este cel al procurorului Lucian Papici, fostul şef al Secţiei I a DNA pe vremea când lupta împotriva corupţiei era condusă de Daniel Morar. Practic, Papici era – ca şef de secţie operativă – numărul 2 în DNA. Vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea a două dosare penale închise de DIICOT şi care îl vizează, printre alţii, pe procurorul Papici.

Despre ce dosare e vorba. Judecătoarea Ioana Alina Ilie a confirmat redeschiderea celor două dosare la solicitarea procurorului general al României, Tiberiu Niţu. Ironia face ca judecătoarea Ilie să fie şi magistrat de cameră preliminară în procesul premierului Victor Ponta. Un detaliu ce trebuie avut în vedere e că redeschiderea dosarelor lui Papici de la DIICOT nu a fost cerută de şeful DIICOT, ci de procurorul general.

În primul dosar închis de DIICOT Hunedoara în 2010, Papici ar putea fi anchetat pentru utilizarea ilegală a unor dispozitive informatice şi violarea secretului corespondenţei. Potrivit unor surse judiciare, Papici şi-ar fi spionat propria soţie rămasă acasă la Timişoara. El i-ar fi cumpărat nevestei un telefon ce avea instalat un soft de interceptare.

În cel de-al doilea caz din 2012 de la DIICOT Timişoara, aparent Papici nu are nicio legătură. „Confirmă redeschiderea urmăririi penale faţă de numiţii Fazakaş Roxana, Mirea Florin Alexandru şi Boureanu Cristian Dan sub aspectul infracţiunilor de trafic de minori şi constituire a unui grup infracţional organizat”  – este decizia ICCJ. Dosarul acesta ar avea legătură însă cu un club de strip-tease din Timişoara al vărului lui Papici, Sorin Matei. Roxana Fazakaş este o tânară din Lugoj, supranumită de presa tabloidă “Barbie de România”. În martie 2013, a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru viol. A forţat o minoră să îi facă sex oral iubitului ei.

Potrivit unor surse judiciare, procurorul Papici ar putea fi anchetat pentru că ar fi intervenit în 2012 la DIICOT Timişoara pentru închiderea acestui caz de trafic de minori privind clubul Eros al vărului său. Astfel, Papici ar fi vizat de un dosar penal – 212/P/2015 – aflat chiar pe rolul DNA. Procurorul ar putea fi investigat pentru trafic de influenţă pentru că ar fi intervenit la DIICOT în favoarea vărului său şi ar fi primit în schimb servicii sexuale de la dansatoarele din bar.

Cine e procurorul Papici. A fost unul dintre pitbulii Ministerului public. Provenit de la Timişoara, pe vremea CDR a lucrat în Parchetul general la Secţia I de combatere a corupţiei, condusă de procurorul Ovidiu Buduşan. În 2001, procurorul general instalat de PSD, Joiţa Tănase, l-a trimis înapoi la Timişoara, însă a fost readus în Capitală după înfiinţarea PNA. După schimbarea de regim din decembrie 2004, procurorul Papici a devenit şef al Secţiei I a DNA, pe care a condus-o până în toamna lui 2013. Imediat după ce l-a trimis în judecată pe vicepremierul Liviu Dragnea în dosarul Referendumul, procurorul general Tiberiu Niţu i-a încetat delegarea lui Papici la şefia secţiei I din DNA. A ieşit un scandal imens în care şi ambasada SUA a exprimat o poziţie de susţinere a procurorului Papici:

Ne exprimăm admiraţia şi aprecierea pentru activitatea excelentă desfăşurată de domnul Lucian Papici şi de doamna Mariana Alexandru. Este esenţial ca numirile înlocuitorilor acestora, care au o importanţă crucială, să fie rezultatul unor proceduri corecte şi al consultărilor, astfel încât DNA să continue să fie condusă de procurorii cei mai competenţi, curajoşi, cu realizări remarcabile în lupta împotriva corupţiei „, a fost comunicatul ambasadei americane din 4 octombrie 2013.

După scandal, noua şefă a DNA i-a oferit procurorului Papici funcţia de şef serviciu în cadrul Secţiei I. Procurorul a deţinut această poziţie până în august acest an când a părăsit DNA “la cerere” şi s-a reîntors la Parchetul din Timişoara. În septembrie, procurorul general Tiberiu Niţu a cerut ICCJ redeschiderea celor două dosare închise la DIICOT, iar postul de televiziune Antena 3 a difuzat un interviu cu o fostă dansatoare care susţinea că a întreţinut relaţii sexuale cu procurorul “Luci”.

Ce dosare a făcut procurorul Papici. Şi-a legat numele în primul rând de dosarul Referendumul în urma căruia actualul şef al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare. Completul de 5 judecători al ICCJ, condus de şefa instituţiei Livia Doina Stanciu, a început în această toamnă judecarea apelului în dosar. Cazul privind fraudele la Referendumul din iulie 2012 privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost instrumentat de mai mulţi procurori din DNA, printre care Viorel Cerbu şi Gheorghe Bocşan. După venirea la putere a USL şi instalarea în funcţia de vicepremier a lui Liviu Dragnea, rechizitoriul a mai fost semnat doar de şeful de secţie, Lucian Papici şi confirmat de noua şefa a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Mai lucra la un dosar care îl privea pe Liviu Dragnea

Potrivit unor surse judiciare, în momentul în care a plecat din DNA, procurorul Papici avea în lucru un alt dosar penal aflat în stadiu incipient privindu-l pe Liviu Dragnea. Papici l-a trimis după gratii şi pe fostul primar al Sectorului 6, pedelistul Cristian Poteraş. Acesta a fost condamnat la 8 ani de detenţie în urma unei anchete făcute de Papici. Împreună cu Gheorghe Bocşan, procurorul a instrumentat şi dosarul Vama Constanţa în care a fost arestat Laurenţiu Mironescu, un apropiat al fostului preşedinte Traian Băsescu. Numele procurorului Papici se leagă şi de anchetarea fostului premier Adrian Năstase. Împreună cu fosta lui adjunctă, Mariana Alexandru, Papici a instrumentat dosarul Zambaccian, care a condus la condamnarea fostului premier. Ca urmare a unei decizii a CCR din 2007, dosarul s-a reîntors la DNA şi, din motive de incompatibilitate a foştilor procurori de caz, a fost transferat la Secţia a 2-a, unde ancheta a fost reluată de procurorii Mihaela Moraru şi Cătălin Vartic. Tot împreună cu adjuncta sa, Mariana Alexandru, Papici a instrumentat dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu, cel mai spectaculos caz privind corupţia din Justiţie.

Procurorul Emilian Eva, supranumit „Cattani de Iași“, este acum în arest. L-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu

Un alt caz este cel al procurorului Emilian Eva, magistratul DNA care a instrumentat dosarul mogulului media, Dan Voiculescu, privind privatizarea ICA în urma căruia patronul de facto al Antenelor a fost condamnat la 10 ani de detenţie. Eva a părăsit DNA şi s-a reîntors între timp la Parchetul judeţean Iaşi. În vara acestui an, procurorul Eva a fost arestat preventiv de foştii săi colegi din DNA pentru luare de mită, spălare de bani, fals şi efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Eva ar fi primit  şpagă tablouri de la un medic ca să îi închidă un dosar. El s-ar fi ocupat şi cu negoţul de tablouri, deşi nu avea voie prin prisma funcţiei şi ar fi ştiut că unele dintre ele erau false.emilian_eva

Era considerat profesionist. În sistemul de Justiţie, procurorul Eva era văzut ca o capacitate. Era supranumit „Cattani de Iași“, fiind cunoscut pentru dosarele importante rezolvate într-un timp foarte scurt. Are la activ şi facultatea de Cibernetică. De altfel, rechizitoriile sale au marca unei bune organizări și erau scrise personal de Emilian Eva, arătând ca veritabile lucrări. La alegerile din 2004, procurorul a cochetat cu ideea unei candidaturi la Primăria Iaşi din partea PNL, dar totul a rămas doar la nivel declarativ. În 2015, procurorul Eva a fost propus de Parchetul general pentru a face parte din Comisia ONU de anchetă privind asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri. MAE a nominalizat însă un alt nume.

Alina Bica a ajuns în arest „ajutată“ de omul pe care ea l-a trimis în judecată și pe care vroia apoi să-l scape de închisoare

Cazul Alinei Bica, fosta şefa a DIICOT, este deja ultra-cunoscut. Fosta şefă a luptei împotriva crimei organizate şi a terorismului este judecată în trei dosare penale şi în prezent este arestată preventiv în ultimul dintre ele. E acuzată că – pe vremea când era secretar de stat în Ministerul Justiţiei în Guvernul Boc şi reprezentat al acestui minister în Comisia pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii pentru restituirea proprietăţilor – ar fi contribuit la acordarea ilegală a unor despăgubiri de zeci de milioane de euro către personaje din sfera de influenţă a lui Dorin Cocoş şi a Elenei Udrea, fostul ministru pedelist al Dezvoltării şi Turismului şi bună prietenă a Alinei Bica. Fosta şefă a DIICOT ar fi primit mită un teren în Snagov de la Cocoş. Ea ar fi primit mită şi de la omul de afaceri Horia Simu-Şchiopu (arestat într-un dosar al DNA – n.r.), prin intermediul fostului şef al Fiscului, Şerban Pop, arestat şi el.alina si mircea bica

Bica i-a arestat pe Tender, Iancu şi Iacobov. 10 ani mai târziu e acuzată că ar fi primit mită de la Tender ca să îl ajute să scape de dosar. Acum un deceniu, Bica era procuror DIICOT la Serviciul de combatere a macro-criminalităţii economico-financiare. A instrumentat dosarele fraţilor Iancu, Ovidiu Tender şi Corneliu Iacobov, aflaţi acum cu toţii în puşcărie după ce au fost condamnaţi la ani grei de detenţie. Acuzaţiile aduse acum Alinei Bica sunt şi că, ajunsă şefă a DIICOT, ar fi primit mită de la omul de afaceri Ovidiu Tender ca să îl ajute să scape de dosarul pe care tot ea i l-a instrumentat pe când era procuroare de caz. De altfel, Tender a denunţat-o pe Bica la DNA. Ca o ironie, în 2009-2010, pe vremea când era secretar de stat la MJ, Bica a coordonat acţiunile ministerului privind elaborarea noilor coduri penale.

Mariana Alexandru. L-a trimis în judecată pe Adrian Năstase. A părăsit subit DNA în plin scandal cu Elena Udrea. Acum e în Moldova

Din cea de-a doua categorie, un exemplu este procuroarea DNA Mariana Alexandru, fosta adjunctă a procurorului Lucian Papici. Ea şi-a legat numele, pe lângă cazurile Năstase şi Cătălin Voicu, de dosarul Ridzi în urma căruia fostul ministru PDL a fost condamnat la 5 ani de detenţie.

În septembrie anul trecut, procuroarea Alexandru a părăsit DNA prin pensionare, la doar 53 de ani. Motivele nu au fost explicate public nici până astăzi, însă surse judiciare spun că procuroarei Alexandru i s-ar fi reproşat lipsa de activitate în dosarul Gala Bute privind-o pe Elena Udrea.Procurorul-Mariana-Alexandru

În momentul în care a plecat din DNA, Mariana Alexandru era adjunctă a Secţiei a II-a de combatere a infracţiunilor conexe corupţiei şi conducea de facto secţia.

În acest an, procuroarea Alexandru a obţinut un post foarte important din partea Comisiei Europene, cel de expert la Procuratura şi Centrul Naţional Anticorupţie din Republica Moldova.

 

Adriana Cristescu. Cum au murit dosarele Hidroelectrica și Rompetrol. Plus o pensionare subită

Procuroarea DIICOT de la serviciul de combatere a macro-criminalităţii economico-financiare, Adriana Cristescu, a părăsit şi ea magistratura prin pensionare la începutul acestui an, în deplină tăcere. Ea era vizată de o sesizare către Inspecţia Judiciară din partea conducerii DIICOT, reprezentată de Alina Bica. Potrivit unor surse din DIICOT, Adrianei Cristescu i s-ar fi reproşat că ar fi tergiversat părţi din dosarele Hidroelectrica şi Rompetrol.

Şi-a legat numele de cazurile Rompetrol şi Hidroelectrica. Adriana Cristescu a trimis în judecată bucăţi din cele două mari dosare precum creanţa Libia şi manipularea bursei de capital de către Dinu Patriciu. Mogulul nu a mai apucat o sentinţă definitivă în acest caz întrucât a decedat, însă ceilalţi inculpati din dosar cum ar fi fostul senator PNL, Sorin Roşca Stănescu, au fost condamnaţi la închisoare. Cristescu a trimis în judecată şi foştii directori ai Hidroelectrica, condamnaţi pentru că au semnat contractele păguboase cu “băieţii deştepţi” din Energie. În acest caz a fost condamnat şi fostul ministru PC al Economiei, Codruţ Sereş.

Alte părţi, şi mai grele, s-ar fi prescris. Numai că alte bucăţi din cele două mari dosare au rămas în lucru la procuroarea Cristescu. Este vorba de partea cu firmele “băieţilor deştepţi” din Energie şi retehnologizarea Porţilor de Fier în care vizaţi erau fostul ministru PSD al Industriilor, Dan Ioan Popescu şi finul lui, Bogdan Buzăianu. Acum, cazul a fost preluat de DNA, însă potrivit unor surse, o parte s-ar fi prescris după atâţia ani cât a stat în nelucrare. De asemenea, o bună parte din dosarul Rompetrol, cel privind datoriile istorice ale rafinăriei Petromidia şi rostogolirea lor de către Guvernul Năstase au rămas la procuroarea Cristescu. După pensionarea ei, cazul a fost preluat de procurorul Mirel Rădescu care, de asemenea potrivit unor surse bine informate, ar fi constatat că în mare măsură cazul este prescris.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Mărirea și căderea procurorilor. Anchetele lor au dus la condamnarea unor ”intangibili” din politică și afaceri. Dar s-a dovedit că nici ei nu sunt intangibili

  1. stancu ileana

    Se pare ca pasiunea la moda este legata de ,,procurori ,, si refuz sa comentez subiectul .Intrebarea este daca toti ilustrii avocati -mediatizati minutios – sunt verificati in ce raporturi se afla cu ,,x,, asistat fiindca nu se poate sa nu intre in grefa sau in sala de judecata decat un avocat care cunostea bine ,,cazul ,, care dispune de cabinet ,sau lanturi de cabinete printr-o ,,intersectare ,,cu politicul . -De ce nu sunt verificati prin ce mijloace au ajuns atat de ….unii …..mult prea sus ….???///

    Reply
    • Sara

      Saracii parlamentari , si-au marit pensiile si vor si salarii mai mari pentruca ei nu au voie sa aibe alte activitati. Asa zic ei. Numai ca toti sunt implicati direct sau indirect in alte activitati. O mare parte sunt avocati. Reprezinta in instantele de judecata mafiotii . Ei fac legile in parlament in asa fel incat sa-si poata avantaja cleientti. Exemplu , avocatul-parlamentar Serban Nicolae, care a venit cu o initiativa in acest sens. Nu cred ca se mai poate face ordine in tara asta.

      Reply
  2. taunul77

    Din ce se prezinta aici, lui Papici i s-au inscenat doua magarii. De catre Tiberiu Nitu, la comanda lui Ponta.

    Reply
  3. gex

    ”Papici ar putea fi anchetat pentru utilizarea ilegală a unor dispozitive informatice şi violarea secretului corespondenţei. Potrivit unor surse judiciare, Papici şi-ar fi spionat propria soţie rămasă acasă la Timişoara El i-ar fi cumpărat nevestei un telefon ce avea instalat un soft de interceptare.”
    Mai nou se folosesc telefoanele cadou cu ”dedicație”de către patronii de azi,pentru unii angajați,în scopul”spionajului intern”.
    Nimeni nu vede,sau se face că nu văd încălcarea secretului corespondenței cu bună știință.

    Reply
  4. gghas

    Procurorii, niste oameni si ei, cu multe calitati dar si defecte, nimeni nu-i perfect. Nici sistemul din care fac parte si nici sistemul politic, dar mai ales politicienii, ale caror interese difera de ale celor care i-au ales. Multe dintre aceste malversatiuni cu legea, sunt facute in numele alegatorilor pe care-i reprezinta sau in numele democratiei. De cele mai multe ori, aici la noi, schimbarea puterii inseamna si schimbarea sefilor institutiilor judiciare, ceia ce-i obliga la compromisuri mai mici sau mai mari. Care este linia pe care ar trebui sa mearga e greu de spus, si asta pentru-ca profesionalismul si corectitudinea nu-ti garanteaza pozitia in sistem si avansarea pe trepte ierarhice. Schimbarea puterii ii poate trimite la baza sistemului in functie de deciziile noii puteri care-si doreste alti conducatori in pozitiile cheie. Exemplul cu Ciorbea e mai mult decat sugestiv, desi-i numit avocat al poporului el sare-n apararea hotilor poporului, al marilor corupti. Nu putem nega progresele facute, dar parca cei aflati la putere nu fac decat sa faulteze justitia, denigrand cea mai mica fisura din sistem in loc sa o incurajeze in menirea ei.

    Reply
  5. bijou

    E cat se poate de clar ca procurorilor li se baga pumnul in gura!Asa,ca sa fie un avertisment pentru altii care ar incerca sa se atinga de marii corupti,de marii hoti care detin puterea si banii !

    Reply
  6. Cosma

    Articolul este cam diversionist. Intai, nu inseamna ca daca un procuror sau judecator, dovedit ulterior corupt, a condamnat pe cineva neaparat sentinta data nu a fost corecta. Al doilea, cazurile de coruptie in justitie sunt rezultatul perpetuarii mafiei securisto comuniste, a incompetentei si apucaturilor aferente.

    Reply
  7. Paul

    Justitia?…E o fraza de dansii inventata! Numai cine se stie fara de pacat,sa arunce primul cu piatra ori,magistratii nostri sunt oameni cu slabiciuni.De verticalitatea legiuitorului si a magistratilor depinde viitorul unei natiuni dar, asa cum se vede la lumina zilei, cu o justitie incerta vom ajunge o amintire stearsa a istoriei dupa care nu vom mai fi nimic…consecinta a democratiei care nu are criterii de selectie a valorilor.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *