În primele două episoade ale campaniei României Curate am explicat de ce nu este bine să votăm candidați traseiști și care este problema la contractele cu statul, astăzi ne ocupăm de colaborarea cu fosta Securitate sau cu serviciile actuale de informații.
Pentru primul caz, al foștilor ofițeri sau colaboratori ai Securității, problema este participarea la acțiunile de teroare politică sistematică ale regimului comunist, declarat oficial ca ilegitim și criminal, asupra populației. Orice legătură cu acest aparat represiv îndreptat împotriva cetățenilor României – chiar dacă după schimbarea legii nu mai întrunește condițiile pentru a fi declarată „colaborare cu Securitatea ca poliție politică” – ridică grave semne de întrebare asupra moralității celor în cauză.
Și tot aici mai e de distrus un mit, cel al „Securității patriotice”, de după venirea la putere a lui Ceaușescu. Nu a existat așa ceva, a fost concluzia Raportului Final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. „Având în vedere scopurile sale, este o aberaţie să se aprecieze că au existat „securişti buni” alături de cei răi”, se arată în raport. Așa că alegerea cuiva care a acceptat, de bună voie sau chiar constrâns, să colaboreze cu o instituție al cărei unic scop era de menține la putere un regim criminal nu este una inteligentă.
Pentru cazul al doilea, al celor care colaborează în prezent cu serviciile de informații, e important de știut că o astfel de persoană nu are libertate, ci trebuie să facă lucrurile pe care s-a angajat să le facă atunci când a devenit colaborator. Indiferent că serviciile secrete îl folosesc pentru a strânge informații sau ca agent de influență, el nu își va reprezenta electorii, nu va urmări interesele acestora, ci va face ceea ce este pus să facă. Apoi, nu trebuie uitat că Parlamentul este instituția care ar trebui să controleze serviciile de informații, chiar dacă acestea sunt ale unei țări democratice. Iar a te aștepta ca un subordonat să-și controleze șefii este iluzoriu.
Ce era Securitatea
Securitatea, sau Departamentul Securității Statului, cum îi era numele oficial, a fost poliția politică a regimului comunist, „o instituţie ilegală, ilegitimă şi criminală de la începutul şi până la sfârşitul ei”, după cum a fost calificată în Raportul Final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Era instrumental prin care statul își teroriza cetățenii, pentru a impune și păstra dominația partidului unic, PCR.
Regimul comunist a făcut, între 1945 și 1989, sute de mii de victime, prin uciderea directă a opozanților, prin torturarea, deportarea, trimiterea la închisoare pe motive politice sau internarea abuzivă în azile psihiatrice. Potrivit raportului menționat, au fost, în cei aproape 45 de ani, circa 2 milioane de deținuți politici și sute de mii de morți. „În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanent teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale”, se arată în preambulul Ordonanței de Urgență nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
Pentru a institui și menține teroarea, Securitatea folosea bătăia, subalimentaţia prelungită şi tortura, în anchete, în care scopul nu era aflarea adevărului ci smulgerea de mărturisiri. Pentru a-și atinge scopurile, Securitatea a construit un imens aparat de represiune, format din angajații săi și din colaboratori, unii instituționali, precum milițienii și gardienii din pușcării, alții persoane private, „colaoratorii”.
Ce erau colaboratorii
Colaboratorii Securității erau împărțiți în patru mari categorii: persoane de sprijin (dădeau informații fără a avea obligatoriu un angajament în acest sens), informatori, rezidenți (erau informatorii cei mai de încredere, uneori puteau să ia decizii singuri, fără îndrumarea unui ofițer) și gazde de locuințe conspirative (în care se întâlneau ofițerii cu informatorii). „Cifrele avansate de oficialităţi, după Revoluţie, vorbeau despre vreo 10 000-15 000 de oameni care au format vechea Securitate. În realitate lucrau pentru Securitate, sute de mii salarizaţi şi alte sute de mii „voluntari”. (…) Care era costul acestui diabolic mecanism, nu cred că se va afla vreodată. Aproximativ 10% din venitul naţional se cheltuia pentru complexul securist”, se arată în raportul citat.
„Recrutarea de informatori începea încă din şcoli, continua apoi în facultăţi, întreprinderi, institute de cercetare etc. Informatorii erau micile, dar importantele rotiţe ale mecanismului terorist”, iar delaţiunea a fost „baza acţiunii de control şi supraveghere în masă exercitată de Securitate. (…) Acţiunile Securităţii au fost întotdeauna dirijate de partid. Aparatul politic era cel care identifica inamicul, iar Securitatea se ocupa de anihilarea acestuia. (…) Indiferent de gradele şi nuanţele care departajau diversele categorii de surse, scopul introducerii lor în reţea, adică scopul recrutării, era supravegherea unui mediu sau anturaj, de multe ori supravegherea unei singure persoane, despre care existau date ori suspiciuni că ar avea opinii sau atitudini diferite faţă de cele acceptate oficial. Excepţie face recrutarea în scopul compromiterii, care merită o discuţie separată, fiind mai degrabă o măsură extremă într-o acţiune complexă de urmărire”, mai citim în documentul menționat.
Potrivit normelor interne ale Securităţii, se mai spune în raport, „recompensarea sau retribuirea informatorilor nu lua forma unui salariu sau a unor venituri fixe, ci a unor sume de bani sporadice (dar care puteau fi consistente, în funcţie de dificultatea sarcinilor pe care informatorul le rezolva), a unor cadouri (suplimente de hrană pentru cei aflaţi în detenţie, alimente, îmbrăcăminte, medicamente, lucrări de specialitate imposibil de găsit în ţară), dar mai ales a unor favoruri, în special în cazul recrutării în detenţie (pachete, scrisori, dreptul la vorbitor, la asistenţă medicală, anularea unei pedepse etc.)”.
„De cele mai multe ori, la propunerea ofiţerului informatorul beneficia de protecţie sau de susţinere profesională atunci când solicita un transfer, o promovare, un paşaport, o repartiţie de locuinţă etc. (…) De asemenea, printr-un raport special ofiţerul de legătură făcea recomandări privind acordarea unui paşaport, includerea sursei într-o delegaţie oficială, transferul pe un post mai bine plătit sau chiar avansarea în funcţie la locul de muncă, atunci când interesele operative o cereau. În cazul informatorilor din rândul oamenilor de cultură, „marele premiu” oferit ca recompense pentru serviciile făcute Securităţii era, alături de garanţia publicării operei proprii, fie permisiunea de a studia sau de a călători în străinătate, fie promisiunea unei relaţii mai blânde cu autorităţile, pentru cei cu un trecut politic „încărcat”. (…) Mult mai important este însă faptul că metoda recompensării i-a asigurat un control foarte eficient asupra carierei informatorilor din reţea şi implicit o influenţă directă şi profundă asupra vieţii profesionale, culturale şi ştiinţifice din România, în ansamblul ei”, mai explică autorii Raportului.
Citește și Vezi care sunt candidații eligibili din județul tău și spune-ne ce știi despre ei!
Campanie RC: Construiește chiar tu o nouă clasă politică! Episodul 1. De ce să nu votăm traseiști
Eram studenta si saraca.Auzeam in jurul meu de “beneficiile” Securitatii.Nu-mi vine sa cred, acum, femeie trecuta prin viata, ca mi-am dorit sa fiu de-a lor.Era ca o intrecere de-a te descurca mai bine in viata.Si multi tineri au cazut in pacat.N-am ajuns sa fiu colaboratoare pentru ca eram cam guraliva, probabil nu prezentam incredere.Si pe deasupra am si participat la demonstratia studentilor din Iasi din 1987.Si am fost turnati la Securitate.Ne-au chemat parintii de acasa si era sa fim dati afara si ne-au aparat profesorii sau poate, contextul gorbaciovist??Am comentat cam mult dar mi-a placut provocarea.Unele lucruri te marcheaza pe viata, cred.
Corect susțineți că Securitatea era a Partidului. Întrebarea care se pune acum este dacă Securitățile sunt ale Partidelor. Că ale alegătorului, nu. Să presupunem că un cetățean sau o firmă are nevoie de anumite informații, poate suna la Servicii să le obțină? C’est un service à la clientélle.
Dacă Securitățile sunt ale Partidelor, iar candidații tot ai Partidelor, putem admite că este de acceptat o interferență a celor două zone.
Partidele sunt extensii ale diferitelor departamente ale Securitatii cum ar fi sri, die, dia, anaf, sts, etc.
Ar trebui studiata schema clasica prin care se poate ajunge pe un loc eligibil,pe listele partidelor actuale…Trebuie sa fi adus deja ,,valoare,, in partid, sa fii absolvit deja oarece cursuri de ,,aparare,, etc..Din pacate, desi se incearca,prea timid, schimbarea fetelor odioase din actualul parlament, constatam ca si noile persoane sunt, de multe ori,niste clone mai rasate, ale celor dinainte, probabil tranformati peste noapte in sforari pentru papusile lor de maine…Adevarata schimbare nu se va produce acum,doar Brucan ar putea pronostica apropiat….Pana una alta, serviciile actuale se reorienteaza rapid, au deschis larg tentaculele, si-au asigurat probabil,pozitii cheie, eligibile ,in viitorul parlament…Care va verifica activitatea serviciilor,oare dupa ce criterii ?? Chiar daca pare nedemocratic, ar trebui interzisa prin lege candidatura politica a unor oameni scoliti de servicii, sau care au avut relatii,chiar si economice,cu acestea…Serviciile trebuie sa ramana in afara politicii,menirea lor este de a-si efectua activitatile pentru apararea interesului national,si al fiecarui cetatean roman..
Istoria adevarata a acestei structuri terorist criminale numita Securitatea este necunoscuta pentru marea majoritate a populatiei care percepe acesti criminali ca fiind chiar eroi ce s-au luptat pentru binele tarii datorita a unei propagande de subsol foarte eficiente. Sa nu uitam si de pavel corut cu bubulii sai impotriva carora luptau vasnicii eroi ai securitatii si continuand cu falsul nationalism de tip securist crescut in jurul partidelor satelit gen prm.
Nu in ultimul rand trebuie adusa in discutie si trecerea actuala a unei bune parti a Securitatii in slujba unor organizatii internationale precum corporatiile transnationale!
Ca persoana aflata sub permanenta supraveghere a partidului communist si a Securitatii timp de 14 ani, daca nu si mai multi, apreciez articolul si comentariile ca fiind realiste si adevarate. Tori romanii ar trebui sa viziteze |Memorialul Durerii” de la Sighetu Marmatiei macar odata in viata. Poate se mai lumineaza mintile!