[rumoare în sală]
Scăderea TVA de la 24 la 20% de la 1 ianuarie 2016 promisă de Putere era “demagogică” și “nesustenabilă” acum doar o săptămână pentru reprezentanții Opoziției. Azi, scăderea la 19% de la aceeași dată este o promisiune politică venită de la aceiași oameni. Nici o problemă, să fie primit! Propunerile sunt într-adevăr radicale, dar, după cum am mai spus, România este un loc atipic: experiența de până acum arată că deciziile bine calculate contabil au avut consecințe nefaste pe termen lung pe când cele oportuniste și negândite au avut un deznodământ bun (cota unică aduce și acum mai mulți bani din impozitul pe venit, ca procent din PIB, decât aducea impozitul progresiv în 2004).
Propunerea referitoare la reducerea “CAS” până în 2020 este destul de ambiguă – programul PNL vorbește de “plafonare” și aplicarea cotei unice de 16% atât la angajat cât și la angajator. Nu se specifică dacă e vorba doar de CAS propriu-zis sau de totalul contribuțiilor sociale, care nu mai sunt menționate deloc.
În primul caz, ar fi vorba de o mărirea a taxării – CAS este acum 26,3% (10,5% la angajat și 15,8% la angajator). Cu tot cu contribuțiile pentru sănătate și șomaj, el ajunge la 38% (16,5% angajat și 21,5% angajator) iar dacă sunt luate în calcul și contribuțiile la fonduri speciale sa ajunge la 39,5%. În ultimele două cazuri, ar fi vorba de o reducere a taxării muncii dar nu foarte ambițioasă: de la 41% cât este acum – adică unul din cele mai mari 10 din lume – la 36%, nivel ceva mai sustenabil și compatibil cu nivelul de dezvoltare al României, dar încă peste cel din Polonia sau Bulgaria.
Corecție: O versiune anterioară a acestui text își baza calculele doar pe reducerea CAS propriu-zis la 16%, care ar fi micșorat povara fiscală asupra muncii la 34%.
Mai eficient ar fi fost probabil un pachet ușor diferit – reducerea cât mai rapidă și mai agresivă posibil a taxării muncii, însoțită de o reducere graduală a TVA, cu câte un punct procentual. Dar pentru că din licitația politică a ieșit altceva, să fie primit! Să vedem și care ar fi avantajele acestei abordări, “second-best”:
Reducerea TVA va duce la un gol masiv de încasări bugetare și probabil la deficite greu de acoperit pe termen scurt. Partea bună este că va provoca, simultan, o undă de dezinflație de sorginte fiscală, deci care produce doar elementele pozitive ale fenomenului fără să le rețină pe cele negative – deci o creștere a consumului și a afacerilor, tradusă foarte probabil într-o creștere a economiei ceva mai rapidă – 5% în primul an de aplicare nu este deloc exclus. Va dura câțiva ani buni până când încasările efective din TVA să se întoarcă la nivelul de acum, nivel care este de altfel sub cel din 2010, când taxa a fost mărită brusc cu 5 puncte.
Faptul că există măcar un calendar de reducere a CAS este din nou un “second-best” aproape acceptabil. În continuare calendarul trebuie nuanțat la nivel de detaliu – pe termen scurt cu comasări ale celor 10 taxe diferite aplicate pe fiecare salariu iar pe termen lung cu un tratament mutual exclusiv al contribuțiilor sociale respectiv impozitului pe venit: mai exact, contribuțiile să se aplice doar până la un anumit plafon iar impozitul doar pentru ce depășește. În acest fel, se reintroduce o nuanță de progresivitate și solidaritate în taxare, chiar dacă la sfârșit nivelul de taxare rămâne uniform de sus până jos.
Aceasta este de fapt regula care funcționează chiar și în țările cu impozit progresiv – cei care se califică la “bracket-urile” superioare au contribuțiile plafonate, astfel că diferențele finale de taxare între veniturile mici și cele mari nu sunt foarte spectaculoase.
În România, în schimb, s-a ajuns la o situație de taxare regresivă – salariile mici sunt impozitate enorm, începând de la 40% pentru salariul minim, vârful ajunge undeva pe la 43% pentru un salariu peste medie, dar salariile mari și foarte mari sunt taxate chiar și cu 35% sau mai puțin. Oricare dintre niveluri este mare – la nivelul de dezvoltare al României mult mai realist este 25 până la maximum 30%: atât era taxarea în Franța sau Germania acum 30-40 de ani, atât este chiar și azi în țări ca Marea Britanie, SUA sau Olanda. Iar Irlanda (21%), Elveția (19%), Malta (19%) sau Cipru (12%) arată că se poate chiar și cu mai puțin.
Iată și propunerile detaliate din raportul 2015 al Societății Academice din România în materie de fiscalitate – aici și aici.
Nu se prevede scăderea CAS de la 26,3% la 16%, d-le Davidescu. Este foarte limpede scris că va fi 16% CAS la angajat și 16% CAS la angajator, adică 32% în total. Crește, nu scade.
Mult mai ciudată este prevederea cu 16% impozit pe venit și 16% impozit pe profit. Oamenilor ăstora chiar nu le-a spus nimeni care e diferența între venit și profit?
E foarte clar si nu e nimic ciudat. Impozit venit e la angajat si ramane 16% iar impozit profit este la firme si ramane 16%. Prin CAS se inteleg contributii sociale( pensie,somaj,sanatate :10.5+0.5+5.5=16.5) pentru angajat care se plafoneaza la 16%(reducerea e mica) iar la firme de la 26.3 la 16. Deci scade drastic, practic firma urmând sa plateasca doar contributia la pensii ramanand destul pentru pachete de asigurari private de sanatate pentru salariati si pt cresterea salariilor.
si acum e tot 16 la suta venit si 16 la suta profit- teoretic asta era cota unica dar sunt atatea impozite pe langa, ca nu mai e tocmai unica…
“acum” este 3% ptr imp pe venit (aka CA)- vorbim despre microintreprinderi si nu despre venituri asimilate salariilor (unde este 16%, idem ptr dividende)
au mentionat CAS- nu au specificat daca se refera la absolut toate contrib sociale, adica CAS+CASS+SOMAJ+contrib CO+ contrib accid munca + contrib creante salariale…
ca sa majorezi imp pe CA pana la 16% mi se pare o ineptie fara margini;