Ileana Renia

Controlorul Viziteu după aproape 4 ani de mandat: „A făcut SRI abuzuri? Habar nu avem”

În anul nr. 4 de mandat în Camera Deputaților, Lucian Stanciu Viziteu, vicepreședinte al Camerei Deputaților din partea USR și membru în Comisia de control al SRI, se întreabă retoric într-un comunicat de presă dacă Serviciul Român de Informații a făcut abuzuri.

Răspunsul îl dă tot el: Habar nu avem. Și cum să avem, în condițiile în care socialiștii și
acoliții lor au refuzat să aflăm adevărul și au acționat ca niște angajați part-time ai serviciului?

Așadar, Lucian Stanciu Viziteu aruncă măciuca în curtea PSD-ALDE, susținând că în ultimii 3 ani a solicitat numeroase controale specifice la SRI pentru gestionarea interceptărilor, mandatele de ascultare, cum sunt verificate de Parchet și ce face ÎCCJ să le aprobe pe bandă rulantă. Parțial poate că are dreptate pentru că PSD și ALDE dețin, teoretic, majoritatea în comisie. Teoretic, că practic majoritatea e a altora, iar acești alții nu sunt politicieni.

Aceşti infractori s-au folosit de acest for pentru a arunca în derizoriu Parlamentul, comisia, Justiţia din România, SRI şi, în final, de fapt întreg sistemul instituţional democratic din România. Cel mai penibil moment a fost probabil atunci când comisia a adus la audieri o persoană direct din închisoare – zice deputatul USR.

Așadar, justiția cu J mare, că de ce aruncăm în derizoriu Serviciul și că de ce sunt audiați în Comisia SRI diverși oameni implicați în sistemul opresiv despre care nu știm dacă a făcut sau nu abuzuri (că așa a zis dl. deputat, nu?).

Interesant oricum faptul că Viziteu Stanciu îi cere diverse noului președinte al Comisiei de control al SRI, dar nu observă penibilul suprem, și anume că generalul Eugen Bejinariu este noul șef al comisiei. Tare, nu? Pui în vârful comisiei de control un general ca să controleze niște militari de-ai săi, dar cu asta se pare că nici dl. Viziteu nu are vreo problemă.

Dar despre Beijnariu, agățat în dosarul Microsoft 2, am mai vorbit și vom mai vorbi cu altă ocazie.

Încă ceva, domnule deputat Viziteu: Comisia de control AL SRI, nu A SRI!
Noi așa vrem, controlul SRI de către această comisie, nu comisia să fie A SRI. Atenție la articolele posesive din scriituri, că vă dau de gol și n-am vrea să asistăm la vreo deconspirare în direct.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Controlorul Viziteu după aproape 4 ani de mandat: „A făcut SRI abuzuri? Habar nu avem”

  1. MI5.9

    Există hârtie igienică cu trei straturi, chiar parfumată, care se poate cumpăra la suprapreț prin firma vărului de-al doilea. De ce folosește SRI-ul sconcși din ăștia zbârliți?

    Reply
  2. Lopi

    Eu nu știu, se poate și să aveți dreptate și să fie și nenea ăsta de la usr un alt securist împuțit. Dar să fim serioși, nu ajută la credibilitate modul în care îi forțată retorica asta în articol. Parcă cu ciuda cumva că totuși n-o zis nimic de care să ne legăm și ar fi prea penibil să dăm încă drumul la bomba „și în usr îs securiști, toți îs la fel”. Dar se vede din avion că pe la voi se lustruiesc de mult stilourile pentru a da știrea asta. Eu zic să nu vă grăbiți, urmează unul, poate chiar două rânduri de alegeri. Tot timpul dă mai bine în campanie. Pentru binele general și nu doar pentru egoul celui care scrie ar fi bine ca în momentul în care asta se întâmplă să fie și adevărat. Nu de alta, că încerc să fiu cat mai puțin ipocrit posibil și ca oricui nu-mi iese tot timpul, dar chiar aș vrea să mă anunțați când vine lupul, numai să nu faceți ca Petrică.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *