România nu datorează niciun cent companiei Gabriel Resources. Decizia Curții de arbitraj de la Washington dă dreptate statului român în litigiul legat de Roșia Montană. Dați-mi voie ca după peste 20 de ani de implicare în acest caz să mă bucur alături de toți cei care au pus umărul la această victorie.
Nota bene: Gabriel trebuie să plătească cheltuielile procesuale statului român!! VOI REVENI
***
IMPORTANT:
Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!
Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.
Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!
Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.
Deci
I. Unanim s-a respins cererea statului potrivit căreia n-ar fi cazul să se judece deloc, sau în niciun caz arbitraj.
Deci vinovăția celor care au dat licențe respectiv au semnat acorduri speciale rămâne. Este și o chestiune de politică externă.
(Off topic)Ca o comparație, existau acorduri de ex. cu Franța încă din timpul RSR privind “contingente” de lucrători, care presupuneau cooperare la nivel de consulat. Întrebați foști consuli ori miniștri de externe dacă a existat vreo comisie consulară care să se ocupe de facilitarea ocupării locurilor de muncă vacante în Fr de doritori din Ro (până la aderarea Ro la uniune când au scăpat de “problemă)- de pildă, “criza” de cadre didactice era și mai acută acum 25 de ani(când în Ro “salariul” decis de aceiași decidenți era pe la $50 pe lună-asta, când se plătea) apoi “instalatorul polonez” a mai atenuat-o.
II. Rezolvarea “pe fond”a fost dată cu majoritate(adică doi contra unu?) plus că nu s-au acordat daune (măcar de imagine) Ro(nu s-au cerut?) , doar niște cheltuieli de judecată.
Da, majoritatea înseamnă decizie ”doi la unu”; procedurile/regulamentele de arbitraj presupun desemnarea câte unui arbitru de fiecare parte din litigiu, al treilea arbitru fiind ales de comun acord de ambele părți; nu, România nu a solicitat daune morale/ de imagine – fiind proceduri derogatorii de la dreptul comun, nici nu se pot solicita daune de imagine (dacă ar fi vrut să câștige ceva de la companie – cum a fost cazul Chevron, ca exemplu – statul trebuia să deschidă un litigiu; între noi fie vorba ar fi avut motive: faptul că timp de 25 de ani, de când a primit licența, compania a blocat zona fără să fie în stare să propună un proiect de exploatare legal, ar fi putut fi obiectul unui litigiu, dar pentru asta ar fi fost nevoie de niște politicieni mai curajoși)
Cu ocazia asta s-au convins (încă o dată) corporațiile veroase că în România onoarea între hoți nu funcționează. Deși au dat șpăgi însumate de sute de milioane de dolari la nu mai puțin de nouă guverne succesive, prinzând și majorările datorate aderării la UE (că deh, nu mai eram o republică bananieră ci ditamai membru UE iar șpaga trebuia indexată și ea) RMGC a rămas cu buza umflată. După ce că nu au primit licențele promise de fiecare guvern în schimbul mitei de instaurare (nimeni nevrând să taie găina care făcea ouă de aur la fiecare nou mandat) nici măcar clauza asiguratorie nu a fost formulată cum trebuie în contractul inițial -deși și pentru treaba asta fuseseră mituiți regește niște funcționari guvernamentali ale căror fapte dovedite de procuratură s-au prescris între timp. Dar, deh, la vremea aia sforarul șef era un aventurier român fără școală -care se ascunde și acum în Africa de cei cărora le-a vândut în 2003 participația sa la Gabriel Resources. În plus acționarii americani au mai avut parte și de un management local care a preferat să își ia salariile consistente timp de peste 25 de ani fără bătaia de cap pe care ar fi implicat-o o exploatație minieră de complexitatea proiectului de la Roșia Montana.
Probabil că speța va deveni studiu de caz pentru programele MBA pe care le urmează viitorii manageri de corporații multinaționale și ne va scoate pentru o vreme de pe harta globală a corupției (cu rezultate) garantate -cel puțin până când vor ajunge la guvernare niște hoți de cuvânt care își vor respecta promisiunile pentru care iau șpagă.
nu ar fi rau sa plateasca si niste daune morale unui popor santajat tip de atatia ani cu escrocheria asta bursiera.
Ce facem cu Rosia Montana pentru ca este un dezastru social total in acest moment, investitii zero barat iar depopularea este aproape completa
Nici nu avea cum să câștige “ceva”…Doamna Mungiu confundă legile economice cu Justiția!Unul din efectele nocive ale Anticorupției instituită drept “politică de stat” e faptul că “inhibă” orice fel de curaj sau inițiativă administrative…La fel cum adevărata ocupație a Parlamentului este să se “ocupe” cu tot ce este în afara legii,in sensul de nereglementat juridic,nu întâmplător preocupare”exhaustiva” a Anticorupției…remarcăm evidența unui conflict de tipul ” înghesuială și călcat pe picioare ” într-un loc unde Parlamentul are toate prerogativele…
Scrba tot nu renunta, vrea referendum.
Pe cine ar trebui să găsească Justiția din România vinovați pentru inflamarea bursieră recentă a “păgubitul” din acest recurs juridic?
Cred că am putea identifica printre “manipulatori” și presa sau liderii de opinie care au refuzat să acceseze minima resursă de rezonabil disponibilă…”mintea cocoșului”…