Antonia Pup

Universitas vitae sau licența din vârful patului

În testamentul său european, o lucrare canonică pentru gândirea pro-europeană a zilelor noastre, The World of Yesterday, Zweig mărturisește că a ales să studieze filosofia; era conștient de faptul că asta presupune o metamorfoză a vieții de student asistate de autoritatea profesională a unui cadru didactic către o viață de student în care travaliul învățării este unul intim, împărtășit doar de anticari și de dealerii de artă, despre care vienezul afirmă că ar fi mai avizați decât profesorii însiși.

În biografie, Zweig evocă axioma lui Emerson, potrivit căreia lecturile susținute și cărțile voluminoase pot substitui cu lejeritate orice universitate; cu alte cuvinte, oricine ar putea deveni istoric, filosof, literat sau chiar om de știință cu un vraf de cărți în vârful patului, cursurile de la facultate fiind… facultative în formarea profesională a acestora. În lipsa intimității învățării, universitatea, în dinamica ei, își pierde funcția formatoare în favoarea celei sociale (crezul în echilibru mă face să susțin că ar trebui să le avem pe ambele, fiind complementare) – și astfel se conturează varianta noastră autohtonă a universitas vitae, o formă mult mai romantică a școlii vieții.

Astăzi, universitatea serioasă, cu curs și seminar de o înaltă ținută și vizite disciplinate la bibliotecă, mărindu-și ritmul în sesiune, a cedat culoarul liber, nesemnalizat școlii vieții. După o vară în care toți studenții s-au zbenguit la Untold, Saga, Vamă și Costinești, urmează o prelungire neașteptată a sezonului estival cu mediocritatea călduță din universități, antrenată de decizia multor universități de a începe și termina semestrul online. Deși ministerul nu obligă (nici nu ar avea cum, universitățile se bucură de autonomie universitară), marile centre universitare păstrează tendința ca porțile facultăților să rămână ferecate până la noi ordine, or măcar până rata de vaccinare va crește precum Prâslea, fiindcă statusurile siropoase pe FB nu mai conving pe nimeni, din păcate.

Singurul tânăr moștenitor al universității serioase este morbidul hibrid, un live streaming al orelor de curs acasă, pe laptop, profesorul devenind un acrobat schingiuit, lipsit de confortul mulțimii, singur, contestat de multele obstacole pe care le presupune învățarea online în România. Lipsa echipamentelor conforme, a unei formări de calitate pentru profesori, a unui management suplu garantat de o digitalizare făcută cu cap sunt doar câteva dintre aceste obstacole, pe care universitarii trebuie să le sară, aproape ca în jocul Super Mario. La fel ca în joc, toți așteptând să ajungă la recompensa finală, datul liber al întoarcerii în universități.

Nouă, studenților, decizia ne vine mănușă – încă o vară prelungită, ce șansă să faci tot ce nu ai reușit deja în cele câteva săptămâni de vacanță. Să stai comod în vârful patului, îmbrăcat în pijamale, cu laptopul dat pe mut și telefonul dat pe maxim, cu camera oprită. Să nu citești dacă nu ai chef, pentru că biblioteca e departe sau închisă, iar drumul până la ea se conturează a fi unul primejdios, plin de focare COVID-19. Să nu respecți normele de citare dacă nu ai chef, că oricum, în dinamica Classroom, cu profesorii având nervii întinși la maximum, integritatea a devenit ultima noastră preocupare. Liber, așadar, la referate copiate, în cel mai rău caz, la referate mediocre și fușerite, în cel mai bun caz. În surzenia învățământului online, primele câteva săptămâni trec cu aceeași lejeritate, dublată de mozaicul vieții de student: la ora asta pot să dau o fugă la cumpărături, aici sigur pot să bag și un episod din Netflix, la profu’ ăsta nu e nimeni atent, nici nu dau join. Urmează sesiunea.

Cu emoție în suflete și ochii la joc, ne uităm pe cifrele care indică o creștere alarmantă de cazuri de COVID-19, sinonimă unui alt semestru universitar sacrificat. Dacă la iarnă situația va arăta asemănător, putem anticipa că studenții care termină licența în acest an universitar vor fi avut parte de un singur semestru realizat în parametric generali ai învățământului de calitate, față în față. Față în față cu această realitate, nu am auzit vreun decident sau formator de opinie să ia atitudine sau să propună măcar un ciot de rezoluție pentru întoarcerea la învățarea offline ori măcar la organizarea sesiunilor de examene față în față. Ierarhiile sunt astăzi profund distorsionate, pentru că examenele online sunt mai ușor de fraudat. Multă lume glumește aproape sadic la gândul că inginerii școliți online vor proiecta noile autostrăzi din România sau privesc cu o oarecare îngrijorare momentul în care vreun doctor care a terminat medicina virtual va pune mâna pe bisturiu. Unele exagerate, îngrijorările ar trebui să nască interograții pertinente. Cum măsurăm calitatea învățământului online și prin ce instrumente transferăm lupta împotriva plagiatului în acest univers al intimismului, atât de diferit de cel al intimității învățării?, sunt doar câteva dintre aceste interogații.

Vina ne aparține – noi, studenții vaccinați, trebuia să fim mai implicați în lupta de la firul ierbii pentru a diminua puterea anti-vaxxerilor din universități, a celor care subminează știința chiar acasă la ea. Purtând motivația GDPR, în plină criză sanitară, multe universități nu știu, de facto, câți studenți s-au vaccinat și nici nu plănuiesc vreun marș forțat pentru vaccinarea celor nehotărâți. Asta trădează capacitatea managerială a unui butic, nu a unei universități care lucrează în slujba științei și a popularizării ei. Singura insulă de bune practici o cunoaștem ca fiind la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, unde toți profesorii s-au vaccinat și s-a decis deja ca, începând cu semestrul al doilea, doar cei vaccinați vor putea participa la activitățile specifice procesului de învățare. Dacă aș face parte din consiliul de administrație al unei universități, aș propune nu doar urgentarea campaniei de vaccinare, eliminarea breșelor pentru anti-vaxxeri, ci și redobândirea onestității ca valoare determinantă în procesul academic prin organizarea sesiunii aferente acestui semestru (primul din anul universitar 2021-2022) față în față. O astfel de măsură este singura care poartă garanția salvării morale a acestui semestru, astfel încât studenții vor lua în serios ceea ce învață (sau ar trebui să învețe) în online. Dreptul la comoditate are drept corespondent obligația de a fi responsabil, de a primi nota pe care o meriți. Și niciun student nu se poate plânge de discriminare; atâta timp cât în vară s-a dat liber la petreceri, iar în toamnă nu te ține nimeni legat de sala de seminar, dar poți să te plimbi prin mall-uri și cafenele, mi se pare normal ca în iarnă, timp de o săptămână, să vii la facultate să îți dai examenele.

Departe de pretenția soluțiilor universale, încerc un plan de acțiune, cu modestie. Începem cu exercițiul igienic de a pune oglinda în fața sistemului, în fața propriului chip și spirit, iar în același timp accelerăm măsurile în vederea stimulării vaccinării. Cred că putem fi cu toții de acord că statusurile pline de sirop de pe FB nu mai conving pe nimeni și că universitățile ar trebui, deci, să fie mai curajoase. Nu e nevoie de impunerea vaccinării, ceea ce ar fi testul de turnesol prin care anti-vaxxerii ar lua foc (un foc care nu va putea fi decât întețit de lașitatea unora dintre liderii universităților de pe la noi, care preferă să conducă drept despoți iluminați, fără contestatari), ci doar de micșorarea breșelor prin care cei care nu s-au vaccinat au acces la aceleași servicii educaționale și conexe (sau de o calitate similară) precum cei care au ales să creadă în știință.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Universitas vitae sau licența din vârful patului

  1. Adrian

    Sigur că nu trebuie încurajat copiatul. Dacă, însă, are loc, trebuie încurajat picatul. Ar fi utile statistici ale picaților, pe facultăți , grupe, materii etc. Situația mediatizată de la drept ar fi cazul să mai fi stins întrucâtva fumurile (definitiv, imposibil) atât din capetele „despoților” despre care amintiți cât și ale cursanților.

    Reply
  2. Ion

    Nu toți cei nevaccinați nu cred în știință (sunt unii cu alergii, cu boli autoimune, cu intervenții chirurgicale recente etc.). Mai apoi, știința nu e Dumnezeu ca să crezi în ea. Știința e cunoaștere: o asimilezi sau nu.
    Și dacă trebuie să trecem prin Covid ca să constatăm strâmbătatea sistemului de dezeducație națională, atunci nu prea mai sunt multe de zis. Să așteptăm să vină FMI să bage foarfeca (drujba?) în sistem, să vină profesori de afară (mondializarea …), iar cei tineri să meargă la universități în afară, nu la geamiile universitare românești conduse de despoți care numai luminați nu pot fi considerați!

    Reply
  3. Adrian

    Bravo. Un articol care descrie corect situatia actuala. „Studiile Universitare” sunt scumpe (in universitatile private de renume) si pentru faptul ca iti permit interactiunea directa cu profesorri si cadre didactive de calitate. Toata lumea se uita la videouri cu retente de gatit pe Youtube dar foarte putini pot replica aceste retete.
    Acumularea de competente implica atat asimilarea cunostiintelor teoretice cat si practicarea acestora in situati reale.
    Back to school insemna o efervescenta de cumparaturi de caiete creioane si alte rechizite. Acum probabil numai plata la Netflix. Doar ca sa nu te plictisesti la cursuri si seminarii.

    Reply
  4. para

    @Adrian: Veniturile de baza ale universitatilor de stat depind in mod esential de numarul de studenti inmatriculati (Ron / CVF – acronimul e interesant de analizat mai ales din perspectiva domeniului pastorit in traditia de familie a ministrului educatiei). Lasi restantieri – creste in context numarul de exmatriculari – scade venitul universitatii – se reduce finantarea pe facultati / departamente / specializari. Argumentele cadrelor universitare din Romania pentru picarea/promovarea unei loaze nu depind doar de rezultatele evaluarii competentelor ci si de factori meschini, precum avansul in cariera (cu cat mai mare contributia la bugetul universitatilor cu atat mai bine, inclusiv prin promovarea imposturii), siguranta locului de munca, preferinta de a nu ramane cu mai putini colegi sau de a nu fi obligate sa gaseasca surse complementare de venit.
    Te simti nedreptatit ca ai nimerit intre colegi care triseaza la evaluari ? Alege la intamplare un loc de pe Google Maps si incepe sa strangi bani de drum.

    @D-na. Pup: In continuarea comentariului pentru Adrian, adaug pentru dvs. ca formator de opinie urmatoarele:
    – lipsa de coordonare intre nevoile pietii muncii si oferta educationala din Romania are efecte absolut tragice nu doar pentru studenti si absolventi – care trec prin scoli ca gasca prin apa si lucreaza de cele mai multe ori in domenii fara legatura cu profesiile pentru care au investit ani din viata – ci si pentru economie, demografie (vezi hemoragia de creiere) si in ultima instanta pentru securitatea nationala (dupa 30 de ani de efecte, pierderea / insuficienta specialistilor determina deja colapsul unor sectoare esentiale ale functionarii statului);
    – nu exista in momentul de fata in Romania institutii sau mecanisme care sa anticipeze nevoia de forta de munca pe domenii, sa centralizeze aceste analize si sa le ofere publicului, ordonatorilor de credite si factorilor de presiune din economia reala;
    – nu exista mecanisme prin care oferta academica de studii si cercetare sa poata fi conditionata sau macar ponderata in raport cu nevoile pietei;
    – nu exista un sistem competitiv de finantare al educatiei care sa incurajeze exclusiv promovarea performantei;
    – nu exista un plan credibil de descurajare a imposturii academice care sa poata conditiona finantarea de stat a universitatilor de probitatea productiei lor intelectuale: statul roman nu cumpara de la universitati calitate ci exclusiv cantitate – e reteta de succes a „trustului” lui Voiculescu – nu intamplator managementul sistemului de educatie e trecut pe acolo;
    – nu exista mecanisme profeioniste si independente de evaluare a costurilor formarii specialistilor pe domenii care sa permita ministerului educatiei macar sa stie cat fura din viitorul viitorilor absolventi in momentul in care subfinanteaza sistemul.

    In afara de o nesperata invazie „martiana” (doar ca sa nu-mi fie foarte frica atunci cand trec strada), ce ar putea schimba oare acest circ grotesc, in care biletele sunt oferite spectatorilor la final sub forma de diplome, ca scuza pentru calitatea prestatiei ?

    Reply
  5. Laur22

    Fa da proasta mai potzi fi , proasta shi inganfata

    Cum potzi sa spui ca cei ce nu s-au vaccinat „nu cred in stiintza” ?
    Dar doctorii ?
    Doctorii care nu s-au vaccinat stiu mai putzina stiintza medicala decat se va intampla vrodata sa stii tu in prostia ta ingamfata tot restul vietzii tale.
    Cum potzi tu sa spui ca doctorii care nu s-au vaccinat hahahaha „nu cred in stiintza” ?
    Daaaa mai proasta satului atunci cu cumplitul examen de rezidentziat al respectivilor doctori cum ramane ?
    Ala l-au trecut pe baxa de STIINTZA ori de CREDINTZA ?

    Tu esti la fel de corecta ca shi cei car au i-au ars pe rug pe evrei deorece erau eretici shi nu hahahahaha „credeau” in Dumnezeul cel adevarat.

    Cine se vaccineaza se vaccineaza pentru el, cine nu se vaccineaza nu se vaccineaza pentru ei .
    Ce treba ai tu si gasca ta de stalinisti, de mari inchizitori cu viatza oamenilor.

    PS sunt vaccinat da in opinia mea a-i discrimina pe ne-vaccinatzi doar pentru ca nu dau o ceapa degerata pe isteriile voastre de capre raioase mai se pare ….. jenant.

    Voi nu intzelegetzi nimic din nimic da suntetzi extrem de arogantzi shi agresivi .
    Voi in prostia voastra nu intzelegetzi de ce a CREDE e diferit de A STI.
    „Credintza” voastra in hahaha „stiintza” e perfect egala cu credintza membrilor of „the church of scientology”

    Stiintza daca e stiintza shi nu scientologie sau inchinare la cargou nu necesita credintza . Stiintza nu are nevoie de hahaha „credintza” celor ce o practica. Stiintza nu doar ca functzioneaza fara a face recurs la credintza ba chiar o ignora complect.

    Ori voi asta nu putetzi intzelege.
    Cu toata biblioteca de o bagatzi voi in voi este evident ca voi nu intzelegetzi diferentza dintre a sti shi a crede.
    Omul care stie ceva stie pe ce se bazeaza cand zice ce ceva e asha ori invers shi isi poate imagina ce l-ar putea convinge ca cevaul sau pe care el il stie nu mai e adevarat .

    Omul care stie gandeste.
    Omul care crede spera.

    Altminteri cine s-a vaccinat: doamne ajuta – vaccinul e eficient doar maximum 90% pentru o boala care are o rata de asimptomatici deci nu de forme usoare ci de asimptomatici de ~ 80%. Shi sunt foarte multzi dintre cei care s-au vaccinat care au facut nu doar forme usoare ci forme grele chiar cea mai grea forma a bolii …. AIA MORTALA.

    Cine nu s-a vaccinat : doamne ajuta – oricum majoritatea celor care au facut boala au facut-o singuri la ei acasa fara DSP, spital ori alte alea. Hai expicatzi-le lor astora de ce trebuie sa se vaccineza impotriva unei boli prin care ei au trecut fara nici-un fel de ajutor din partea voastra ori a isteriilor vostre furioase.

    PPS ref calitatea studiilor din „humanities” luatzi de la podcastul lui Jordan Peterson

    Reply
  6. para

    MEN tocmai a descoperit ca sistemul pe care il administreaza e inechitabil si are in plan sa prioritizete investitiile in educatia IT si in invatamantul rural. Daca le iese reforma poate or sa ajunga scolile de la tara sa isi inchirieze laboratoarele de informatica universitatilor in care profesorii isi cara de ani de zile laptopul in geanta pentru ca nu se pot baza pe infrastructura institutiilor.

    De ce naiba nu e conditionata finantarea academica de indeplinirea conditiilor minimale de predare ? De ce orice (re-)acreditare a unei specializari in invatamantul superior e doar un hei-rup recurent in care fiecare se face ca nu intelege problemele de fond, alea care se traduc in inutilitatea diplomelor pe care le primesc studentii la sfarsit ?

    Ex: in universitatea atat de familiara ministrului, un singur inginer de sistem administreaza calculatoarele a vre-o 2000 de anagajati. Evident, fiecare trebuie in conditiile astea „sa se descurce”. Administratia are intotdeauna prioritate la achizitii de echipamente iar daca un profesor solicita o dotare pentru vre-un laborator se chinuie ani de zile sa convinga matusile si unchesii sistemului ca nu se poate fara investitii, timp in care solicitarea e evident depasita de evolutia tehnologica. Achizitii de licente software nu se aproba decat daca de asta depinde reacreditarea specializatii – si se poate oricand trece cu licente de 10 ani vechime. Nevoile pietei in formarea specialistilor din orice domeniu sunt ignorate complet. Principiul de baza e pastrarea posturilor care voteaza rectorul, finantate conform schemei depasite inca din comunism – lei / an / CVF.
    E extrem de important de mentionat in contextul asta ca banii din cercetare nu trebuie in nici un caz sa conditioneze bugetul de formare profesionala a studentilor – ci sa ofere cel mult oportunitati suplimentare.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *