„Nu ar fi mai bine ca asistentele să se ocupe de noi, cei bolnavi, decât să facă favoruri medicilor?”
(…)
Pe parcursul repetatelor sale spitalizări, puștiul căpătă pasiunea de a a-i urmări pe oameni de la fereastra spitalului.
Privește oamenii și obiceiurile lor.
Unele dintre aceste situații l-au întristat și le-a dat mai departe.
Le-a trimis la ziar.
În imagini se vede cum infirmierele și asistentele îi spală mașina unui doctor, profesorul Mihaela Bălgrădean, șefa secției Nefrologie Pediatrică.
Femeile vin, dau cu apă, fac curat înauntrul mașinii șefei lor.
Ele deretică atent. Sunt două sau trei, de fiecare dată.
O fac nu o dată, ci de mai multe ori, pe când era zăpadă și acum, când pomii au înverzit.
Micul pacient se obișnuiește mai greu cu ceea ce nouă ni se pare normal.
”N-ar fi mai bine ca ele să se ocupe de pacienți?”.
(…)
Cea în fața căreia nu mișcă nimeni: Mihaela Bălgrădean
Mihaela Bălgrădean e un doctor temut de rezidenți, de colegi și chiar de șefi în spitalul de copii ”Marie Curie”.
”Nimeni nu mișcă în fața ei”, mărturisește un coleg.
”Dar cum să faci așa ceva, cum să ai obrazul să pui infirmierele să-ți spele mașina?!”, spune el, după ce vede pozele făcute de copil.
Povestea se repetă, trasă la indigou, în sute de instituții publice din România.
Numai un ochi de copil o putea remarca. Pentru noi, situația e normală, pentru ei, nu.
Ei nu consideră că e logic ca oamenii să-i slugărească pe ceilalți oameni, să le spele mașinile, doar pentru că sunt șefii lor.
(…)
Doctorul Bălgrădean: „Le mai pun pe infirmiere să șteargă geamurile, dacă trec mai jos e treaba lor”
-Doamnă profesor, am primit fotografii pe adresa redacției în care infirmierele vă spală mașina chiar aici, în curtea spitalului, în timpul programului…
-Știți, acolo unde locuiesc eu, îmi las, de obicei, mașina sub niște copaci. Mai cad lucruri… Cum vin la muncă de dimineață, de la 7, nu am timp să îmi spăl geamurile. Așa că le rog pe infirmiere să mă ajute.
-Știți, sunt poze făcute vreme de mai multe luni, iarna, primăvara, înainte să înfrunzească pomii, acum…
–Eu le-am rugat doar să mă ajute la geamuri, nu am când să merg la spălătorie.
-Dar nu e vorba doar de geamuri!
-Dacă trec mai jos, e treaba lor. O zi bună!
Era si un infirmier acolo, insa purta chelie.
Asta e de acasa, din familie. Atzi mai auzit de ” cei 7 ani d’acasa?”