Un presedinte asupra caruia planau acuze de coruptie a fost chemat de procurori la interogatoriu. Desi nu el, ci sotia, fiica si ginerele avusesera nevoie de vreo sase milioane de dolari pe care un om de afaceri indatoritor le-a furnizat in timpul mandatului sau prezidential (nu ca mita, Doamne fereste, ci ca plata pentru achitarea unei “datorii anterioare”). Pensionar, nu mai avea nimic de pierdut. La inceput a negat. Dar cand lucrurile au inceput sa iasa la iveala, a plecat la sase dimineata pe munte si a sarit intr-o prapastie. A lasat familiei un bilet ambiguu, in care spunea ca nu mai suporta. La vremea lui, fusese ales ca presedinte anticoruptie. Familia si-a pus doliul si a incercat sa castige imagine din durerea sa, dat fiind ca ancheta continua. Fostii lui partizani l-au acuzat pe succesor ca a pus procurorii pe urma lui si l-a impins la moarte prin hartuire politica. Presedintele nou s-a aparat spunand ca nu da ordine procuraturii – e independenta.
Familiara si nu prea aceasta istorie exemplara. Sa se fi intamplat la noi? Nici vorba: s-a intamplat in Coreea de Sud. La inmormantare au jelit in cor calugari budisti si calugarite catolice. Religii serioase, care pun accent pe morala, unde achizitionarea unui loc de preot prin mita ar fi de neconceput. Moartea presedintelui Roh Moo-hyun e neverosimila, privita din Romania democratica a lui iunie 2009. Ce i-o fi venit? Nu era in toate mintile, probabil. Saritul de pe bloc, invocat de Traian Ungureanu apropo de o posibila colaborare PSD-PDL vara trecuta, devenita de mult realitate, a ajuns o anecdota. Nimeni din clasa noastra politica nu ar sari pentru o chestiune de onoare de pe bloc. Pe Adrian Nastase nu il vad sarind nici de pe marginea patului. Dar nici pe ceilalti. Nici unul n-ar pacatui prin “excesul de rigoare morala” criticat de Traian. Nici prin minimul de morala, fireste. Spiritul clasei noastre politice, dar si al tuterilor ei de prin presa, e acela al clipurilor cu Dorel.
De ce radem la ele, cu tot sadismul lor? Pentru ca stim un secret pe care un sud-coreean nu l-ar sti. Colegii nu au de ce sa se preocupe. Dorel e nemuritor. De ce? Pentru ca e nesimtit. Ca si camarazii lui. Onoarea si moartea nu au ce cauta in lumea lor de bascalie. Ei traiesc intr-un serial comic in care nimic nu are gravitate, pentru ca moartea nu exista. Personajele sunt toate un fel de clovni cu minima sensibilitate, care sunt tavaliti pe jos, dar se ridica si merg mai departe imuni. E destul sa vedem cum trateaza onoarea lor pierduta in aceste alegeri principalii nostri oameni politici. In primul rand, iarasi nu a pierdut nimeni, ca si in noiembrie trecut. PDL le-a dovedit adversarilor sai ca e o gospodarie personala a familiei Basescu si a pierdut locul 1, un mandat si ocazia de a numi comisarul european fara dispute. Dar daca ii auzi, au castigat o mare victorie, toata viata si-au dorit sa iasa in urma PSD.
PSD, care a avut o pleasca in comportamentul PDL, si-a tras cu dreptul in stangul, deschizand lista cu Severin, care nu a fost niciodata popular – la tara ca e perceput ca fandosit, la oras ca e perceput drept ce e si s-a ales doar cu cateva zecimi avantaj. si mai tare e talentatul Crin Antonescu, pe care fraudele l-au privat de victorie, nu inspiratia de a fi deschis lista cu Norica anticapitalista, care dupa ce l-a bagat pe unul din greseala in puscarie l-a scos pe sest si l-a varat pe omonimul sau. Ce sa mai spun de Vadim, care vrea la populari, si de Becali, care ne ameninta ca ne face de ras acolo daca nu-l lasam aici din ancheta? Ce radicali sunt ei, care in loc sa se duca la eurosceptici vor la populari, oricum? Niste cabotini, e destul sa-i fluieri si vin la centru. Cat despre sansele unui independent oarecare de a-si transfera fatis voturi si a se inscrie a doua zi in partidul respectiv fara sa fie invalidat de contestatii, cum a facut fiica presedintelui, sa nu mai vorbim.
Nesimtirea nu e innascuta. Se invata. La noi, cu public, care poate chibita, fluiera sau prinde si el cate ceva. In Romania i se spune talent, ca in schita memorabila a lui Caragiale in care omul competent scrie teza celui cu pile, care, cu toate astea, e cat pe ce sa pice (din incompetenta administrativa). Numai doamnei Andronescu i se putea intampla sa nu cunoasca aceasta scriere paradigmatica pentru civilizatia nesimtirii botezata talent (si care in mod semnificativ tot din incompetenta administrativa a fost gresit scrisa pe subiectele de examen in acest an!). Acest gen de talent se educa cu suturi undeva. Uitati-va la intelectuali. Ministrul Culturii a inceput ca un plescar, dar mai tarziu a avut o tresarire de demnitate (incercand sa satisfaca doua electorate diferite, partidul si partenerii din societatea civila), ca atare a fost pus la punct imediat si public si trimis la foaia A4 de demisie. Nu e nimic. si cel care l-a trimis, ministrul Vasile Blaga, a fost, la randul lui, trimis la rand cu cainele Vasile din Modrogan de fiica superiorului sau.
Trimisul e ierarhic si vertical, numai nesimtirea e orizontala si la toate nivelurile. Putem sta linistiti: la noi din asemenea insulte nu reies nici demisii, daramite sinucideri. E ca in bancul cu ala care ia o palma si de frica duelului striga: “De-abia m-a atins! Nu ma simt insultat!”. Ca fost medic, m-au invatat la scoala ca viata e valoarea suprema, deci nu imi vine usor sa elogiez o sinucidere. De una singura, am invatat dupa ce am scapat de invatatorii mei ca si demnitatea e o valoare. Culturile care nu echilibreaza aceste doua valori, unde nimeni nu se sinucide ca isi pierde reputatia, unde totul e permis in fata unui public de chibiti cu organ moral zero, care pun pariuri pe scorul final, nu sunt culturi europene. E o trista ironie ca tin alegeri europene.
Comentariul a fost publicat in Romania libera