Petre Tobă, care a trebuie să demisioneze din funcția de ministru de Interne după ce DNA a cerut anchetarea lui în dosarul fondurilor deturnate de DIPI, nu a plecat de tot din ministerul pe care l-a condus. Fostul demnitar ocupă în prezent funcția de consilier în Ministerul Afacerilor Interne. Informația a fost confirmată de Dragoș Tudorache, cel care i-a luat locul lui Tobă la conducerea MAI, potrivit digi24.ro.
“Aştept evoluţia anchetei penale care este în desfăşurare şi, în funcţie de ea, voi lua şi măsurile care, de altfel, sunt prevăzute de lege. Vom vedea cum evoluează ancheta. La acest moment, el este încadrat consilier, aşteptând rezultatul şi evoluţia anchetei”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache.
Petre Tobă, care are gradul profesional de chestor general, rămâne astfel cu statutul de poliţist, fiind ofiţer pus la dispoziţia superiorilor ierarhici.
Petre Tobă a demisionat în 1 septembrie din funcţia de ministru al Internelor, după ce DNA a anunţat că au fost demarate procedurile de începere a urmăririi penale pentru favorizarea infractorului, întrucât ar fi refuzat să demareze procedurile de declasificare a documentelor DIPI care ar fi atestat cheltuielile nelegale din fondurile operative.
Fostul ministru mai este acuzat și de plagiat în teza sa de doctorat. După ce o comisie de lucru l-a spălat pe Tobă de acuzații, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins raportul acestei comisii și continuă investigațiile în acest caz.











