”Neîncrezător în vechile elite, Putin construiește o nouă clasă de oligarhi în Rusia, distribuind între ei activele companiilor occidentale și ale antreprenorilor ruși. Acești oameni îi vor datora lui Putin personal și putinismului în ansamblu poziția și averea lor, iar apoi vor avea un interes direct în păstrarea și reproducerea regimului”, susține Alexandra Prokopenko, cercetător invitat la Centrul Carnegie Berlin pentru Studii despre Rusia și Eurasia, într-un articol pentru secțiunea Idei, a platformei Meduza.
Aceasta a discutat cu vechii oligarhi, a urmărit modul în care aceștia au reacționat în funcție de diferitele faze ale războiului din Ucraina, cum au căzut în dizgrație unii dintre ei, chit că nu l-au confruntat direct pe Putin și cum acesta împroprietărește și dezvoltă o nouă oligarhie care să fie cu totul dependentă de el și mult mai fidelă. ”Loialitatea birocrației de vârf, a oamenilor de afaceri cotați pe lista Forbes și a multor oficiali din domeniul securității – cei care sunt grupați în mod obișnuit prin cuvântul „elite” – reprezintă o preocupare constantă pentru conducerea de vârf a Kremlinului. Războiul prelungit cu Ucraina, sancțiunile și riscurile pe care acestea le-au sporit îi fac să se îngrijoreze și să caute o cale de ieșire. Dar conducerea politică rusă construiește o fundație pentru noi loialități, pe care nici măcar războiul nu le va pune în discuție”, susține Alexandra Prokopenko, în articolul pe care îl redăm mai jos, în traducerea și adaptarea lui Vasile Ernu. Titlul și intertitlurile aparțin redacției România Curată.
”Loialitatea, mai valoroasă decât competența sau lingușirea”
Nemulțumirea elitei izbucnește nu numai în conversații anonime cu jurnaliștii sau în convorbiri telefonice care au fost scurse, ci și la televiziunea oficială. Dar ea nu se transformă în nicio formă de acțiune: elitele nu țes o conspirație și nu formează o opoziție, ci pur și simplu cârtesc, dar în același timp își arată sprijinul pentru patronul lor. Dacă ne uităm la comportamentul lor prin prisma „triadei universale” a lui Albert Hirschman, ele au răspuns în masă cu „loialitate”: Sau cel puțin au păstrat toate semnele exterioare de loialitate. Revolta lui Eugene Prigojin i-a îngrozit, iar dispariția sa în stil cinematografic a confirmat ideea că „este mai scump să te opui regimului”.
Loialitatea este sentimentul rațional suprem care stă la baza relațiilor marfă-bani într-un mediu concurențial. Nu este un secret că acesta este lucrul pe care Putin îl apreciază cel mai mult la oameni. Un prim exemplu: conform unei versiuni populare, fostul cancelar german Gerhard Schroeder a obținut un loc de muncă la Gazprom după ce a demisionat datorită loialității sale față de Putin. Mai recent, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, este încă în funcție, în ciuda amplorii problemelor și a corupției din cadrul forțelor armate. Pentru Putin, loialitatea este mult mai valoroasă decât competența sau chiar decât lingușirea pe care dictatorii o doresc adesea.
Putin știe foarte bine că nu toată lumea îl place. Dar a reușit să formuleze condiții care să satisfacă majoritatea. Oferta comercială unică a lui Putin pentru oligarhii din anii ’90, care trecuseră la acest statut din anii ’90: tot ceea ce au câștigat până în acest moment rămâne la ei, iar președintele garantează că această regulă este de neschimbat. Problema revizuirii rezultatelor privatizării a fost ridicată de mai multe ori în ultimii 20 de ani, dar de fiecare dată Putin a refuzat să facă acest lucru. Acest pact stă la baza loialității capitaliștilor ruși. Cei neloiali s-au mutat în afara Rusiei, devenind surse de informare pentru autorii de cărți și articole.
Loialitatea față de Putin personal este bine răsplătită. Prietenii săi din Sankt Petersburg s-au ales cu contracte guvernamentale de mai multe miliarde de dolari, iar sub copiii lor au fost create industrii întregi, care generează venituri. Funcționarii publici loiali lui Putin sunt bine înfipți în sistemul puterii de stat: ei au urcat în rândurile ierarhice în ultimii 15-20 de ani (a se vedea traiectoriile de carieră ale lui Serghei Sobyanin, Serghei Ivanov, Igor Levitin, Tatiana Golikova, Igor Șuvalov etc.), dar aproape nimeni nu a ieșit din sistem.
Putin însuși se poate schimba, trecând de la un susținător al investițiilor occidentale și „ultimul european din țară” la principalul anti-occidentalist, dar alegerea oligarhilor și a oficialilor este neschimbată: să fie aproape de el. Invazia Ucrainei aproape că a distrus acest pact, dar liderul rus a venit cu o nouă ofertă.
Sancțiuni și loialitate
Pe lângă PR și forțele de securitate, regimul lui Putin se bazează pe oameni de afaceri loiali și pe tehnocrați profesioniști pentru a conduce economia. În timp ce birocrații, oamenii de afaceri și mulți dintre reprezentanții forțelor de ordine își reveneau după primul șoc militar de la sfârșitul iernii 2022, cortina de sancțiuni a căzut: SUA și UE au impus sancțiuni asupra rezervelor, iar ca răspuns guvernul și Banca Centrală au impus restricții asupra retragerilor de capital și a retragerilor de valută.
Datorită tehnocraților, sistemul financiar rusesc a rezistat nu numai presiunii sancțiunilor, ci și unui raid asupra băncilor a propriilor bogați. „Telefonul suna în continuu: senatori, oameni de afaceri și din FSB cereau ajutor și bani. Am spus: aduceți permisiunea lui Nabiullina și apoi voi da totul”, mi-a mărturisit un bancher de stat.
Cu toate acestea, în 2022, un record de 243 de miliarde de dolari s-a „scurs” din Rusia, din care o cincime (47 de miliarde) a mers către tranzacții ale unor persoane fizice. La 1 iulie 2023, rușii dețineau 6.360 de miliarde de ruble, adică 73 de miliarde de dolari, în depozite în bănci străine, comparabil cu suma pe care Putin a cheltuit-o pentru război în luna august a acestui an. Dar „votul în ruble” a rămas poate singura formă de protest pe care elita rusă și-a permis-o ca răspuns la război. Și se pare că nu fără acordul tacit al puterii supreme care a declanșat războiul.
Între timp, sancțiunile au alimentat resentimentele și au creat resentimente în rândul elitelor față de țările occidentale, un subiect care se aude tot mai des în conversațiile cu cei mai bogați oameni și oficiali guvernamentali din Rusia. Iar amintirea otrăvirii lui Serghei Skripal și a lui Alexei Navalnîi, împreună cu o serie de decese misterioase ale unor oameni de afaceri ruși asociați cu sectorul petrolului și al gazelor, au adăugat la resentimente o teamă și o supunere față de regimul lui Putin. Lipsa unor perspective clare i-a forțat să se refugieze în interiorul țării. Ieșirea din sistem este încă posibilă, dar greu de realizat.
În loc să deseneze o imagine a viitorului, Kremlinul încearcă să dea așa-numitei SWO (Operațiunea Militară Specială) caracterul unei bătălii finale nu cu Ucraina, ci cu întreaga lume occidentală.
Războiul este prezentat ca un eveniment de „destin comun”, care ar trebui să culmineze cu triumful „civilizației rusești” (sau așa cum o vede Putin). „Refugiul sigur este doar în Rusia, se conving cei de la Kremlin”, îmi spune un om de afaceri din prima sută a Forbes din Rusia. Și, în același timp, atât Putin, cât și anturajul său, semnalează că, în ciuda agitației, viața obișnuită continuă, astfel încât confruntarea a ajuns să fie considerată un fel de normă.
Imaginile ideologizate ale unei confruntări existențiale nu au ecou în rândul elitelor și, totuși, împreună cu prelungirea războiului, le forțează să raționalizeze conflictul în felul lor. „Aceasta este o bătălie pentru resurse pe care trebuie să o câștigăm pentru că nu o putem pierde”, îmi spune un interlocutor influent. Pe acest teren este bine așezată noua ofertă comercială a lui Putin pentru elite, care se rezumă la următoarea formulă: „Bunurile (în ansamblul lor) rămân la proprietari, iar proprietarii rămân la regim”.
Până în primăvara-vara anului 2023, propunerea lui Putin era cea mai bună care exista: pocăința și vinovăția nu erau necesare și puteau chiar fi câștigate. Liderul rus a continuat războiul împotriva Ucrainei, fără a acorda atenție pierderilor materiale și umane. Iar elita oficială și de afaceri, deși simte oroare, indignare și rușine, participă la construcția „Satului Potemkin 2.0”: discută despre perspectivele economiei (din ce în ce mai mult în tonuri pozitive) la forumul economic de la Sankt Petersburg, ține prelegeri în cadrul maratonului pro-Putin „Znanie”, în modul cotidian este angajată în adaptarea țării la sancțiuni și la „transformarea structurală”, sărbătorind „noi victorii” cu petreceri la Moscova și Dubai. „Ne-am simțit triști, ne-am îngrijorat și ne-am obișnuit cu asta”, afirmă oficialul federal.
”Sistemul are nevoie de o nouă elită”
Orice război reprezintă o reducere a resurselor umane, financiare și politice. Nu doar veniturile bugetare și profiturile capitaliștilor de stat se reduc, ci și capitalul politic distribuit de președinte.
În condițiile unor rente tot mai mici, doar loialitatea ostentativă nu te va duce departe. Dacă apare o criză sistemică în regim – și este posibil, așa cum a arătat revolta lui Prigojin – loialitatea vechilor elite față de Putin și regimul său nu este deloc garantată. Așadar, sistemul are nevoie de o nouă elită, iar războiul este un motiv bun pentru a renegocia vechile aranjamente.
În 2022, nu era necesar să aprobi public războiul: „Încă nu te fac să suspini, și îți mulțumesc pentru asta”, mi-a spus un important om de afaceri în ianuarie 2023. Dar până la sfârșitul primăverii acestui an – adică chiar înainte de prestația wagnerienilor – situația se schimbase. Administrația prezidențială a început să monitorizeze îndeaproape atitudinea mediului de afaceri față de război, iar autoritățile regionale au început să raporteze centrului dacă întreprinderile dădeau dovadă de o generozitate insuficientă.
Încă din ianuarie, Putin a făcut din redobândirea controlului statului asupra întreprinderilor strategice una dintre prioritățile Procuraturii Generale, iar până în vară apăruse deja o întreagă listă de active rechiziționate. Printre acestea se numără întreprinderile atât ale lui Boris Mints, căzut în dizgrație, cât și ale destul de loialului Andrei Melnicenko, ale fostului oficial Andrei Korovaiko și ale fostului senator Leonid Lebedev, care sunt absenți din Rusia, și multe altele. „Mai întâi au venit pentru cei care au făcut zig-zag insuficient, apoi pentru restul. Dar pentru fiecare bun confiscat, există o parte interesată„, spune omul de afaceri de stat.
Cu toate acestea, primii candidați pentru naționalizare și redistribuirea ulterioară către noii proprietari sunt activele companiilor din așa-numitele țări neprietenoase care operează în Rusia. Ieșirea străinilor din Rusia în 2023 este cât se poate de dificilă: la vânzarea unui activ, este necesar să se facă o reducere de 50% din valoarea acestuia și să se plătească o „zeciuială” pentru ieșire la buget. Dar chiar și acest lucru ar putea să nu fie suficient. O comisie guvernamentală specială (mai exact, „un subcomitet al Comisiei guvernamentale pentru controlul investițiilor străine în Federația Rusă”), formată din occidentalii de ieri, poate opri orice afacere, iar condițiile de ieșire se înăspresc constant. Este mai ușor să vinzi pentru un euro fictiv și să anulezi pierderile decât să cauți modalități de salvare a investițiilor. Este demn de remarcat faptul că partea de reglementare este realizată de aceiași funcționari care au fost responsabili de atragerea investitorilor străini înainte de război și care au lucrat în sectorul comercial și în companii străine înainte de a se alătura serviciului public.
Juristul Putin a creat un cadru legal care permite naționalizarea activelor străine: decretul său permite ca activele companiilor străine să fie transferate la Rosimushchestvo pentru a fi gestionate, ca răspuns la acțiuni similare din partea țărilor occidentale.
Noua conducere apropiată de Igor Sechin, asociat al lui Putin, a primit deja afacerile rusești ale companiei finlandeze Fortum și ale celei germane Juniper. Activele companiei franceze Danone au ajuns la nepotul lui Ramzan Kadîrov. Concernul Baltika (deținut de compania daneză Carlsberg) a fost condus de o veche cunoștință a lui Putin din Sankt Petersburg, Teimuraz Bolloiev. Recent, un om de afaceri apropiat de Kadîrov a primit o fabrică în Mariupol și participații la lanțul de hipermarketuri OBI și la cafenelele Starbucks (ambele companii au părăsit piața rusă după izbucnirea războiului). Autoritățile din Crimeea anexată au „naționalizat” 700 de proprietăți care aparțineau oligarhilor ucraineni.
Autoritățile rusești spun doar de formă că salută și contează pe investițiile străine. În realitate, investitorilor străini nu le pasă din ce parte a lumii provin, ei au nevoie de condiții previzibile și de garanții privind drepturile de proprietate. Kremlinul nu le poate oferi nici primele, nici pe cele din urmă. Dar nici nu are nevoie să o facă. Există proprii „eroi ai FSB”, tineri colonei și generali ai FSB și persoane asociate cu aceștia, numeroși „lideri ai Rusiei”, copii de guvernatori și alți manageri – într-un cuvânt, „ai lor”, care pot fi „lăsați să dețină activul” și să facă bani pe el. Aceștia își vor datora noul statut și averea lui Putin și anturajului său. Menținerea noului lor statut și a bogăției depinde, de asemenea, în mod direct de Kremlin. Calculul este simplu: atunci când putinismul se va confrunta cu o criză, noii proprietari vor ieși să îi apere pe „ai lor” și să salveze regimul în același timp.
***
Articol publicat în cadrul proiectului ”Ucraina, dezinformarea și manualul de demistificare”. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România (SAR) și beneficiază de o finanțare în valoare de 36.940 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul materialelor realizate în cadrul proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
