Starea de urgenţă din primăvară a schimbat temporar regulile privind achiziţiile publice. Deşi prevederile din decretele prezidenţiale vizau numai achiziţiile necesare pentru combaterea pandemiei, relaxarea normelor cu privire la transparenţă a creat riscuri şi oportunităţi pentru abuz.
Începând cu luna octombrie, România Curată a pornit monitorizarea achiziţiilor publice realizate în perioada stării de urgenţă. Vizate sunt în primul rând spitalele care au primit pacienţi confirmaţi cu Covid-19. O cerere separată a fost trimisă şi către ministere, consilii judeţene şi primăriile reşedinţelor de judeţ, către sectoarele din Bucureşti, precum şi către 30 de oraşe şi 30 de comune alese prin tragere la sorţi.
În cerere solicităm o listă cu toate contractele de achiziții publice atribuite în perioada stării de urgență (16 martie-14 mai 2020) atât în baza Legii 98/ 2016 privind achizițiile publice, cât și în baza procedurilor interne elaborate în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor specifice în domeniul achizițiilor publice, așa cum au fost acestea stabilite prin Decretele nr. 195/16.03.2020 și 240/14.04.2020 emise de Președintele României. Pentru pentru fiecare contract am cerut următoarele informații și documente:
– tipul procedurii de atribuire;
– tipul/tipurile de bunuri/servicii/lucrări achiziționate;
– numele și numărul tuturor operatorilor comerciali participanți la procedură;
– numele operatorului economic cu care a fost încheiat contractul, numele operatorilor economici subcontractați;
– numărul și data contractului de achiziție publică;
– valoarea contractului;
– obiectul contractului (incluzând cantitatea și prețul per unitate achiziționată, dacă este cazul unor bunuri);
– data la care a fost publicat anunțul, termenul limită de transmitere a ofertei și data la care a fost atribuit contractul;
– copia scanată a contractului de achiziție publică;
– copia scanată a procesului verbal de recepție;
– copia scanată a raportului procedurii de atribuire;
– copia scanată a formularului privind conflictul de interese.
Monitorizarea a fost agreată cu partenerii din proiectul Pactele de Integritate – Mecanisme de control civil pentru salvgardarea fondurilor europene, iar concluziile studiului vor fi disponibile după primirea şi analizarea răspunsurilor.











