Doamna Oprea a murit la Luxembourg, soțul ei la, București. S-or mai întâlni ei după moarte dacă nu ne-au primit ăștia în Schengen?
„A murit doamna Oprea!”, îmi zice mama pe tonul acela cu care îmi tot anunță în ultima vreme diverse decese care îi decimează cunoscuții. O cam sperie fiecare plecare din asta. Doamna Oprea fusese vecina noastră de la 5, dar emigrase la fiică-sa în Luxembourg de mai mulți ani, de când îi murise bărbatul. Mama îmi face un rezumat al fișei medicale a doamnei Oprea, plus o scurtă poveste despre cum nu i-au echivalat nenorociții de luxemburghezi facultatea de medicină fetei ei. În fine, ajungem și la întrebarea principală:
– Și au îngropat-o acolo, că zice că era prea scump ca s-o mai aducă acasă. Îți dai seama?! Domnul Oprea a murit aici, și e îngropat aici, ea acolo. S-or mai întâlni ei pe lumea ailaltă? zice mama pe un ton îngrijorat.
– Sigur că se întâlnesc, o liniștesc eu, serioasă. Ce să zici în situaţii din astea?
– Păi eu știu, dacă nu suntem în Schengen, crezi că le dau ăștia voie să se reunească pe lumea ailaltă, el în România și ea în Luxemburg ăsta? zice mama.
Apoi începe să râdă copios. M-a făcut! :) După asta îmi povestește că știe gluma asta de la Buni, care e fericită că s-a întors din Spania și n-a murit pe acolo, că altfel tot așa o îngropa și fiul ei, printre portocali, în loc s-o aducă lângă soțul ei la umbra corcodușului din cimitirul Străulești.
Eu zic că puterile astea vestice ar trebui să se gândească serios că după ce ne-au luat creierele cele mai deștepte, de atâția ani, și ele și-au cărat acolo și câte un părinte supraviețuitor, ar trebui ca de dragul reîntregirii familiilor după moarte să ne bage odată în Schengenul ăla. Măcar ca act umanitar.
