Ministrul Culturii Kelemen Hunor a promis la fiecare investire în funcție un Cod al Patrimoniului. Promisiunea riscă să rămână neonorată în contextul politic autohton. În luna mai a acestui an, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o declarație prin care patrimoniul cultural este recunoscut ca resursă strategică pentru dezvoltarea Europei. Ministerul Culturii din România nu a reușit însă nici măcar să finalizeze raportul de activitate pe anul 2013.
La cum arată peisajul politic românesc și răsturnările de situație și putere (vezi detronarea viceprimarilor PSD și sprijinul dat de PP-DD-ul aliat cu PSD alianței PNL-PDL), bine ar fi ca ministrul Culturii Kelemen Hunor să ducă la bun sfârșit, până la prezidențialele din toamnă, Codul Patrimoniului pe care îl promite în fiecare mandat pe care îl obține.
În 25 de ani, Cultura, cu sau fără Culte, România a avut 19 miniştri, numărând miniştrii, nu mandatele. De la Andrei Pleşu, primul ministru al Culturii în postcomunism, în guvernul provizoriu Petre Roman şi apoi în cabinetul Stolojan, până la ministrul de astăzi, Kelemen Hunor, care a mai deţinut portofoliul Culturii şi în două dintre guvernele conduse de Emil Boc. Sigur, faţă de Sănătatea care a adunat, în cele două decenii şi jumătate, 24 de miniştri, putem remarca o oarecare stabilitate când vine vorba de Cultură. Mai puţin în ultimii doi ani (începând cu mai 2012) în care şase miniştri au bifat coordonarea: Mircea Diaconu, Puiu Haşotti, Daniel Barbu, Gigel Sorinel Ştirbu, Mihnea Costoiu (interimar) şi Kelemen Hunor.
Nu contează, putem spune, persoanele cărora le sunt înmânate cheile de la Cultură, ci proiectele care le aduc acolo. În Programul de guvernare al Uniunii Social-Liberale, prioritatea zero a culturii este identificată în registrul patrimoniului. Pentru oprirea procesului de degradare a patrimoniului, primul guvern USL, prin ministrul liberal Mircea Diaconu, propunea elaborarea şi punerea în aplicare a unei strategii naţionale de restaurare şi protejare a patrimoniului cultural, dar şi înfiinţarea de noi muzee şi spaţii expoziţionale şi promovarea unui rol activ al bibliotecii în societate. Mircea Diaconu nu a avut vreme nici măcar să evalueze patrimoniul. În urma deciziei de incompatibilitate a Agenţiei Naţionale de Integritate, moştenirea i-a fost lăsată lui Puiu Haşotti. Mandatul său, de jumătate de an, nu a detaliat, nici el, cum anume velorificăm patrimoniul şi care vor fi muzeele spre care ne vom îndrepta. Până una-alta, Muzeul Literaturii Române s-a închis, manuscrisele rare împachetate în sacoşe şi depozitate în beciurile de la Casa Presei.
Următorul ministru, Daniel Barbu, a avut un răgaz mult mai generos pentru a duce la îndeplinire priorităţile culturii cuprinse în Programul de guvernare: a petrecut la minister un an, din decembrie 2012 până în decembrie 2013. Ce anume a făcut Ministerul Culturii în acest mandat, nu ne este foarte clar. Raportul de activitate al instituţiei nu a fost realizat până astăzi. De ce? Să dăm cuvântul ministerului: “Având în vedere cererea adresată de dumneavoastră Ministerului Culturii, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, înregistrată de Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publice cu nr. 456/C.C.R.P./25.06.2014, vă facem cunoscut faptul că, în acest moment, nu suntem în măsură să vă transmitem că documentul pe care l-aţi solicitat, respectiv “Raportul de activitate al Ministerului Culturii pentru anul 2013”, întrucât, până la această dată, nu a fost finalizată elaborarea sa.” Dincolo de depășirea termenului legal pentru realizarea Raportului de activitate pe anul precedent, sănătos ar fi fost ca, la plecarea din fruntea ministerului, domnul Daniel Barbu să-şi fi măsurat realizările într-un bilanţ.
La şase luni după preluarea portofoliului, în august 2013, Daniel Barbu expunea în Parlament urgenţa pe care a identificat-o: elaborarea unui Cod al Patrimoniului, care să ofere “o viziune unitară și o protecție sporită”, dar și să clarifice obligațiile proprietarilor publici sau persoane fizice care dețin în posesie monumente de patrimoniu. Vorbea ministrul Culturii şi despre necesitatea unei ordonanțe de urgență cu un singur articol sau maximum două care să vizeze asigurarea unei mai bune protecții a patrimoniului mobil. Ca şi în cazul Codului Patrimoniului pe care l-a promis Kelemen Hunor în primul său mandat, pe vremea când guverna cu PDL, nici Codul ministrului Barbu nu a apărut. În luna iulie a anului trecut acesta declara, într-o conferinţă de presă, că cel târziu la începutul lunii august 2013 va fi adus în dezbatere publică un proiect de Cod al Patrimoniului, care va permite o protecţie “mai energică” a monumentelor. “Dacă ai un monument şi îl dărâmi, nu păţeşti nimic. Sunt nişte amenzi, chiar asta mi s-a părut amuzant, actuala lege, după ce se referă la amenzi, are un paragraf în care spune că se prescriu dacă nu sunt plătite în termen de trei ani. Cu alte cuvinte spune «nu fi fraier, nu îţi plăti amenzile, pentru că peste trei ani nu vei mai avea nimic de plătit». Ne gândim la un sistem mai sever de protecţie a monumentelor”, spunea Daniel Barbu, într-o conferinţă de presă care a avut loc în 2013, la sediul USL. Nu a fost să fie!
A plecat ministrul Barbu, a venit ministrul Gigel Ştirbu. Două luni (între 17 decembrie 2013 şi 26 februarie 2014) a avut la dispoziţie și mult sprijin din partea societăţii civile. În februarie 2014, Comitetul Internaţional al Oraşelor şi Satelor Istorice (CIVVIH – ICOMOS, instituţia care avizează intrarea clădirilor cu valoare în patrimoniul UNESCO la nivel mondial) a adoptat o rezoluţie, în urma sesizării Asociaţiei ProDoMo, prin care solicita autorităţilor române să respecte legislaţia internaţională de protecţie a patrimoniului. Autorităţile române erau solicitate să ia măsuri urgente pentru conservarea patrimoniului bucureştean. Ministerul Culturii a reacţionat: “Gigel Știrbu are în vedere situația patrimoniului la nivelul întregii țări, nu numai cea de la nivelul orașului București. La nivel legislativ, Codul Patrimoniului este una dintre prioritățile Ministrului Culturii, Gigel Știrbu. Odată cu votarea acestuia multe dintre problemele patrimoniului, care trenează de mai mult timp, vor putea fi rezolvate.” Nici atunci nu a fost să fie!
“Am primit propuneri importante şi vom încerca în iunie (2014 – n.a.) să trimitem în Parlament şi Codul Patrimoniului Cultural”, a declarat Kelemen Hunor, la Biblioteca Academiei Române, în luna aprilie. Luna iunie a trecut, Codul Patrimoniului nu s-a făcut. Mai e vreme, dar nu multă. La cum arată peisajul politic românesc și răsturnările de situație și putere (vezi detronarea viceprimarilor PSD și sprijinul dat de PP-DD-ul aliat cu PSD alianței PNL-PDL), bine ar fi ca ministrul Culturii să ducă la bun sfârșit, până la prezidențiale, Codul Patrimoniului pe care îl promite în fiecare mandat pe care îl obține.
Nota redacției România Curată: Pe 21 mai 2014, la Bruxelles, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Concluziile privind recunoașterea patrimoniului cultural ca resursă strategică pentru o Europă durabilă. Conform acestor concluzii, patrimoniul cultural – material, imaterial și digital – e recunoscut ca fiind o resursă unică și non-regenerabilă și un atu major pentru Europa și pentru întregul proiect european. Concluziile subliniază rolul important pe care patrimoniul cultural îl joacă în crearea și consolidarea capitalului social, precum și impactul economic important și rolul său specific în realizarea obiectivelor Strategiei ”Europa 2020” pentru o creștere inteligentă , durabilă și favorabilă incluziunii. Concluziile fac apel pentru investirea de resurse în patrimoniul cultural și pentru integrarea patrimoniului cultural în politicile naționale și europene. Statele membre ale UE sunt invitate să ia în considerare includerea patrimoniului cultural în cadrul următorului Plan de lucru al Consiliului pentru Cultură, care va fi implementat începând din 2015 . De asemenea, Comisia Europeană este invitată să susțină în continuare realizarea la nivelul UE a unei rețele care să pună împreună resursele, experții și practicienii din domeniul patrimoniului, publici și privați, precum și organizații ale societății civile. Detalii aici:
Patrimoniul a fost/e interesant pentru guvernanti atat timp cat pot castiga ceva de pe urma lui. Doar un exemplu: prin demolarea cladirilor de patrimoniu se pot valorifica terenurile centrale pe care de obicei se afla. Ca sa le poti demola trebuie intai insa sa fie lasate sa se degradeze pana cand se prabusesc singure. Uneori nu au insa rabdare sa astepte pana atunci asa ca se aranjeaza un incendiu sau pur si simplu sunt furate la bucata.
Romania plateste si va plati si in viitor un cost imens prin distrugerea patrimoniului care se petrece din indiferenta, din incompetenta sau, pur si simplu, e intentionata.
Se vorbeste despre patrimoniu (urbanistic) dar putini constientizeaza ca in patrimoniu intra nu numai cladiri publice, ansamble de locuinta si locasuri de cult cu valoare arhitecturala si istorica.
In Suedia, de exemplu, sint considerate ca facind parte din patrimoniu mult mai multe obiecte urbane. In primul rind cladiri industriale in functiune sau dezafectate dar si obiecte de amploare mai mica si din perioade recente, de exemplu o statie de benzina din anii 60. In Stockholm zona care cuprinde Skansen-ul (corespunzator ar fi zona de la Sosea din Bucuresti) impreuna cu inca o arie adiacente de trei ori mai mare decit Djurgården este declarata ,,Rezervatie Urbana”. Vreo 50 km patrati in care sint valabile reguli mult mai restrictive.
http://en.wikipedia.org/wiki/Ekoparken
In Pitesti s-au demolat Moara si cladirea Garii (altele stau la rind) fara ca elitele intelectuale sa reactioneze. Prin traditie de la Pasopt arhitectura tirgurilor muntenesti a fost declarata si considerata ,,arhitectura minora”. In alte locuri de ex docurile londoneze sint reamenajata ca zone de afaceri pastrind specificul. In Stockholm firme vizionare de arhitectura preiau si restaureaza cladiri industriale (Chockladfabriken si multe altele) in care amenajeaza apartamente de lux pastrindu-le specificul.
Inca de pe atunci cultura româneasca a semnat actul de condamnare a unei parti ,,invizibile” a patrimoniului cultural si istoric românesc. Comunistii au preluat si dezvoltat linia. Exista de exemplu o lucrare a arhitectei Eugenia Greceanu ,,Ansamblul urban medieval Pitesti” (respectiv Botosani) care ar trebui sa fie biblia celor care se ocupa de patrimoniu (ce o mai fi si insemnind).
România are marele avantaj ca detine un patrimoniu urbanistic care este cam 10-20% cel mult din cel al unor tari cu traditie de civilizatie ca Germania, Italia, Frana, Spania, Portugalia etc unde exista paduri intregi de zone istorice urbana. Ar fi mult mai simplu si mai ieftin de salvat macar o parte din patrimoniu, pentru ca e mult mai mic.