Antonia Pup

România Educată cu oamenii lui Andronescu

Având în vedere faptul că USR nu mai are niciun interes politic să susțină mediocritățile iohanniste în domeniul educației, iar aducerea partidului legionar AUR în dezbaterea privind viitorul educației românești n-a fost niciodată o miză, putem să ciulim urechile și să ascultăm cum marele consens politic privind educația înmugurește în plină toamnă: o reformă educațională girată de PSD și PNL. Chiar dacă PSD-ul național (elita) nu mai are vreo treabă cu epoca Abramburica, iar oamenii trimiși de partid în comisiile de învățământ sunt bine pregătiți în domeniu (poate mai bine pregătiți decât mulți alții care, în lipsa pregătirii profesionale, încearcă să compenseze cu sloganuri pe Facebook), asta nu înseamnă că același exercițiu de igenizare a avut loc în teritoriu. Adevărul este că la nivel local, mai ales în organizațiile rurale, procesul de schimbare/diversificare a cadrelor nu este la fel de dinamic precum cel de la București, mai ales în satele și comunele unde aceiași primari fac de mulți ani parteneriat onest cu aceiași oameni de încredere, pe care îi susțin să rămână directori de școală. Președintele nu e străin de vechii oameni de bază ai lui Ponta/Andronescu: pe lângă faptul că a încredințat proiectul său de vază unui fost ministru în Guvernul Ponta, a avut grijă să implice în consultările asupra strategiei educaționale pe adevăratele somități ale epocii Abramburica, Corina Standford Dumitrescu (aflată în primul rând la respectivele consultări) fiind doar un exemplu.

Dacă oamenii lui Iohannis nu au văzut-o venind, probabil că vor trăi reforma educațională pe pielea lor, însă aceasta nu va putea fi implementată în fiefurile de putere ale PSD prin ocolirea oamenilor lui Andronescu. Miza nu este doar să treci o lege a educației prin Parlament ca prin brânză, ci să urmărești cum se implementează ea în sala de clasă, iar ca să ajungă în sala de clasă, trebuie să treacă mai întâi pe sub atentul radar pesedist (inspectori școlari, directori, primari, funcționari), de multe ori rezistent la schimbare sau captiv intereselor acelor despoți de la nivel local. Degeaba ai reformă ambalată cu experți puri și ONG-iști plini de sclipici, când, la nivel local, osatura e aceeași pe care oamenii Președintelui au condamnat-o în repetate rânduri: baroni locali fără viziune, profesori mediocri, dar gălăgioși. Ce ghinion pentru Iohannis și armata sa de reformatori, care și-au construit carierele politice și profesionale crezând că e de bun augur să opui ticăloșiei pesediste mediocrității peneliste și să te aștepți la rezultate notabile. Ce ghinion pentru întâiul profesor al țării, care și-a făcut covor roșu (acum, și la propriu) din reforma educațională, gândită drept alternativa la modul auster în care domnea Ecaterina Andronescu pe Berthelot: cu decizii luate pe nepusă masă, unele complet ireaționale, sfidarea procesului de transparență decizională, politizare până în măduva oaselor. Alternativa a devenit un soi de spectacol în care se aplică domnia wishful thinking, nu domnia legii, iar măsurile ferme, dar nepopulare, sunt înlocuite de comitete, comiții, strategii și discursuri mieroase. De șapte ani!

De șapte ani!, iar acum, în sfârșit, există premisele pentru ca visul Președintelui să se îndeplinească, având o majoritate parlamentară cu ai săi, mai mult decât confortabilă pentru a trece o lege a educației naționale în care mediocritățile iohanniste să co-existe cu ticăloșiile promovate de despoții care, la nivel local, sunt încă tributari politicilor lui Andronescu. Pentru că și PSD, și PNL, și UDMR sunt partide de primari, să nu vă așteptați, deci, la prea mări bătăi de cap pentru autoritățile publice locale. Ce masă caldă? Ce rețea de transport școlar, ce biblioteci, ce laboratoare? Dacă nu sunt bani de borduri, nu suntem curioși. Pe un astfel de refren, în loc să avem descentralizare și, implicit, o combatere inteligentă a abandonului școlar la nivel local, cu primari care își dau silința să aducă fiecare copil la școală și să-i dea de mâncare, vom avea ceea ce avem deja de ani de zile și constatăm, la fiecare terapie de grup dezbatere despre educație, că e falimentar: un proces ultra-centralizat, în care nu ducem lipsă de strategii utopice și documente de viziune, doar de soluții punctuale și ferme. La acest proces de rezolvare universală a unor probleme mult prea diferite, se adaugă și durerea în cot față de finanțarea educației: câți lideri PSD, PNL sau UDMR și-au aliniat primarii ca să îi convingă să acorde finanțare complementară, să asigure bani pentru hârtie igienică și săpun în toaletele școlilor? Eu n-am auzit nici măcar unul, și poate acesta este un motiv pentru care încă avem toalete în curțile școlilor. Raționamentul este pueril de-a fir a păr: vreți să faceți școli verzi și digitalizate cu oamenii care au dat din umeri (și la Guvern, și la Primărie) când elevii se înecau în fosele care operau pe post de toalete?! Pentru că ei se vor instala din nou la cârma inspectoratelor școlare județene, acelea pe care Președintele le voia rase de pe fața pământului, de îndată de algoritmul de guvernare se va așeza și va începe împărțeala ciolanului. România Educată cu oamenii lui Andronescu sau deloc, fiindcă proiectul nu are cum să treacă și să fie implementat fără voturile PSD. Iar pentru că PSD are mai multe voturi decât PNL, să nu ne mire că vor da tonul în materie de politici educaționale, iar în comisiile pe unde va trece legea, aceasta va primi tot felul de accesorii, de ornamente. Puteri sporite pentru sindicatele din învățământ, modificări pe programa școlară gândite de nespecialiști și degrevări de responsabilități pentru primari sunt doar câteva la care mă pot gândi acum.

Există, totuși, o potențială soluție: să terminăm cu circul România Educată și să acceptăm că, fără o armată de primari responsabili, care să se angajeze că vor accesa fonduri europene pentru școli curate și sigure, și cu cantină, și cu bibliotecă, și cu transport, și cu masă caldă, nu putem avea nicio educație (nici poveste de reformă educațională). Oamenii responsabili care alcătuiesc elita partidelor democratice pot să dea tonul în partidele lor și să motiveze primarii să ia aceste măsuri de urgență, fără alte povești și discursuri lacrimogene. Există astfel de oameni în toate partidele democratice din România: oameni cărora nu le este frică de propria umbră, care sunt lideri peste filialele lor, au autoritate profesională și se pot impune prin atitudine. Pentru asta, nu este nevoie, slavă Domnului, ca niște experți fără experiență sau studii să se viseze mari făuritori de legi, să se joace de-a reglementarea. E nevoie, în schimb, de muncă, disciplină de partid, strategie. Singura strategie câștigătoare, mult mai onestă decât utopica fițuică a lui Iohannis care, la fel ca patronul său, devine tot mai ștearsă din peisajul politic, cel mult subiect de bancuri la colț de stradă și cancelarii.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “România Educată cu oamenii lui Andronescu

  1. Gabriel Rădeanu

    Rândurile de mai sus sunt din categoria gândire negativă cu premeditare.
    Spre deosebire de celălalt mare pilon bugetar,constituit de sănătate,unde suportul material este „vital”,în învățământ resursa umană este generatorul principal.
    Eu cred că reforma principală „vital” necesară pentru școala românească e aceea privind reinstaurarea deontologiei educatorului.
    Fără asta orice aport de resurse doar ambalează frumos vechiul proces educativ cu rezultate de calitate îndoielnică care la maturitate se transformă în imposturi documentate…

    Reply
    • Alegătoru'

      Nici deontologia educatorului și nici cea a primarilor nu se vor reforma de la sine. Acestea s-au format încet în timp ca să le servească lor în primul rând și nu comunității care-i întreține și pe unii și pe ceilalți. De aceea numai comunitățile care au permis aceste comportamente -dintr-un motiv sau altul- sunt cele care pot asigura implementarea prezumtivele măsuri reformatoare legiferate de un parlament oricât de responsabil. Dar pentru asta trebuie două lucruri:
      1) întărirea principului subsidiarității învățământului -prin transformarea școlii din instituții de stat (controlate de partide și de sindicate) în instituții comunitare -controlate de consilii de administrație formate preponderent din beneficiarii primari și secundari ai învățământului și din contribuabilii la bugetul local (agenți economici) și mai puțin din bugetari, activiști de partid sau de sindicat -care până acum au făcut legea în învățământul românesc.
      2) Capacitarea comunităților locale (de căre organizațiile societății civile) ca acestea să își asume responsabililtatea și controlul școlii ca instituție comunitară.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *