Uitați-vă în jurul vostru: uitați-vă cui dați Like, pe cine urmăriți pe Youtube, pe cine căutați pe Google, pe cine considerați a fi “om de succes” la muncă, la școală, în politică, în familie. E ăla care muncește de rupe, e sincer și chibzuit, o dă în bară de câteva ori și lasă de la el? Sau ăla care “se descurcă”? Voi cine vreți să fiți, colegi de generație?
A devenit din ce în ce mai la modă strigatul în cor: “e vina sistemului“. Se aude de la școala tehnologică din vârf de munte până la colegiul centenar din București, atât de acută este plânsoteca în care ne scăldăm (elevi, studenți, profesori, părinți, you name it!). Programa e prea încarcată, temele prea multe, evaluările prea grele, “oricum nu ne ajută la nimic”! Un exemplu banal, auzit tot mai des, aproape permanentizat în dezbaterea publică despre educație: “De ce să fac matematică, dacă pot să fac educație financiară? Eventual să vorbesc cu profesorul să-mi vireze direct banii în cont și afacerea mea proprie, la cheie.” Analog, în viața extrașcolară, dacă nu se poate bifa la CV (“sivi”), nu mă interesează, dacă nu-mi poate aduce un Like/Follower în plus, nu sunt curios. Și apoi ne mirăm că nimeni nu mai citește cărți și nimeni nu mai vizitează un muzeu, poate chiar o viață întreagă.
Omenirea nu a cunoscut nicicând “atâta” acces la informație, universități și scoli de top din lume la un click distanță, cursuri, internshipuri, cărți, iar răspunsul nostru, ca generație, este dezamăgitor, demn de un văl al ignoranței mai cenușiu pe zi ce trece. Noi avem șansă să scoatem capul la suprafață din marea asta de șoșoci, cumpănași, sellys, vânzători de vise și să facem ceva. Avem toate instrumentele necesare pentru a face ceva mai mult decât să stăm să spargem semințe în fața blocului să ne plângem că țara asta merge nașpa – prin a face două importante alegeri. (1) Să alegem să fim mai deștepți decât cei care ne conduc și decât acești hoți de curent, pseudo-modele pentru cei slabi de înger, (2) Să muncim zilnic pentru acest proiect, cu discernământ și lăsând în urma noastră tot ce înseamnă balast, truism, false soluții la probleme care nu există.
Ce ne învață, însă, cea mai simplă operație logică? Atunci când e vina tuturor nu este, de fapt, vina nimănui. Atâta timp cât suntem captivi în truism, nu ajungem departe, batem pasul pe loc. Întrebarea fundamentală pe care să ne-o punem este: știm cine ce trebuie să facă sau emitem opinii doar de dragul de a le emite? Cine este sistemul, dacă nu fiecare dintre noi?
Liderii ne indică direcția spre care va merge țara asta. Dar este fix alegerea și problema fiecăruia ce vehicul alege să-l transporte până acolo. Puteți să mergeți cu un BMW fiță, ultimul model, eventual decapotabil și fără centură de siguranță, cu 200 la oră în timp ce șoferul începător face TikTok și voi selfie, veți ajunge mai repede și (probabil sau nu) în siguranță și confort. Sau puteți să luați și tramvaiul, trenul, autobuzul, eventual să mai mergeți și pe jos puțin, că mersul pe jos face piciorul frumos, să vedeți locuri și să ascultați oameni care contează. Ne va lua mai mult? Cu siguranță, dar am certitudinea că va merita, iar la final, oamenii care n-au decis să o ia pe scurtătură vor fi cei mai câștigați. Enjoy the ride!
Felicitari pentru articol. Mai exista speranta.