Antonia Pup

Quo vadis, generația noastră?

Există un Selly în fiecare liceu din România. În fiecare liceu din țărișoara asta, învățatul, performanța, văzutul de treabă, în general, sunt condamnabile. Cine e ăla? Tocilarul fraieribil, pus la colț, care niciodată nu va fi la fel de tare, de cool, de macho ca golanul cu ultimul model de mașină, care se ia în gură cu profesorii, chiulește și scapă nepedepsit pentru că ai lui sunt oameni de bine și, mai important, se descurcă. Privim atât de depreciativ munca cinstită în sala de clasă, așezată, fără plocoane, decența, disciplina și slăvim „descurcatul”, „șmechereala”. Îi cunoaștem, îi plătim să degajeze tupeul lor în prezența noastră, îi votăm, îi considerăm frecventabili, de succes, râvnim anturajul lor și, mai important, validarea lor. Vedeți dumneavoastră, „societatea” asta amorfă pe care o tot invocă politicianul de la București este, de fapt, proiecția scalată a fiecărei săli de clasă din România. Vi se pare deplasat, dar se probează: câți olimpici din țara noastră au propriul lor show de televiziune? Pentru câți tineri cercetători din România s-a făcut atâta rumoare în presă să obțină întâlniri de dialog cu ministrul Educației? Vă spun eu: pentru niciunul.

Uitați-vă în jurul vostru: uitați-vă cui dați Like, pe cine urmăriți pe Youtube, pe cine căutați pe Google, pe cine considerați a fi „om de succes” la muncă, la școală, în politică, în familie. E ăla care muncește de rupe, e sincer și chibzuit, o dă în bară de câteva ori și lasă de la el? Sau ăla care „se descurcă”? Voi cine vreți să fiți, colegi de generație?

A devenit din ce în ce mai la modă strigatul în cor: „e vina sistemului„. Se aude de la școala tehnologică din vârf de munte până la colegiul centenar din București, atât de acută este plânsoteca în care ne scăldăm (elevi, studenți, profesori, părinți, you name it!). Programa e prea încarcată, temele prea multe, evaluările prea grele, „oricum nu ne ajută la nimic”! Un exemplu banal, auzit tot mai des, aproape permanentizat în dezbaterea publică despre educație: „De ce să fac matematică, dacă pot să fac educație financiară? Eventual să vorbesc cu profesorul să-mi vireze direct banii în cont și afacerea mea proprie, la cheie.” Analog, în viața extrașcolară, dacă nu se poate bifa la CV („sivi”), nu mă interesează, dacă nu-mi poate aduce un Like/Follower în plus, nu sunt curios. Și apoi ne mirăm că nimeni nu mai citește cărți și nimeni nu mai vizitează un muzeu, poate chiar o viață întreagă.

Omenirea nu a cunoscut nicicând „atâta” acces la informație, universități și scoli de top din lume la un click distanță, cursuri, internshipuri, cărți, iar răspunsul nostru, ca generație, este dezamăgitor, demn de un văl al ignoranței mai cenușiu pe zi ce trece. Noi avem șansă să scoatem capul la suprafață din marea asta de șoșoci, cumpănași, sellys, vânzători de vise și să facem ceva. Avem toate instrumentele necesare pentru a face ceva mai mult decât să stăm să spargem semințe în fața blocului să ne plângem că țara asta merge nașpa – prin a face două importante alegeri. (1) Să alegem să fim mai deștepți decât cei care ne conduc și decât acești hoți de curent, pseudo-modele pentru cei slabi de înger, (2) Să muncim zilnic pentru acest proiect, cu discernământ și lăsând în urma noastră tot ce înseamnă balast, truism, false soluții la probleme care nu există.

Ce ne învață, însă, cea mai simplă operație logică? Atunci când e vina tuturor nu este, de fapt, vina nimănui. Atâta timp cât suntem captivi în truism, nu ajungem departe, batem pasul pe loc. Întrebarea fundamentală pe care să ne-o punem este: știm cine ce trebuie să facă sau emitem opinii doar de dragul de a le emite? Cine este sistemul, dacă nu fiecare dintre noi?

Liderii ne indică direcția spre care va merge țara asta. Dar este fix alegerea și problema fiecăruia ce vehicul alege să-l transporte până acolo. Puteți să mergeți cu un BMW fiță, ultimul model, eventual decapotabil și fără centură de siguranță, cu 200 la oră în timp ce șoferul începător face TikTok și voi selfie, veți ajunge mai repede și (probabil sau nu) în siguranță și confort. Sau puteți să luați și tramvaiul, trenul, autobuzul, eventual să mai mergeți și pe jos puțin, că mersul pe jos face piciorul frumos, să vedeți locuri și să ascultați oameni care contează. Ne va lua mai mult? Cu siguranță, dar am certitudinea că va merita, iar la final, oamenii care n-au decis să o ia pe scurtătură vor fi cei mai câștigați. Enjoy the ride!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Quo vadis, generația noastră?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *