Nici nu știu ce mă enervează mai tare: distrugerea copacilor ori faptul că cetățenii sunt luați de fraieri și li se explică, savant, că, de fapt, ar fi salvați. La începutul săptămânii, domnul primar Emil Boc a pretins că arborii care nu-și mai găsesc loc pe strada Universității, în urma lucrărilor de modernizare, vor fi scoși, cu tot cu rădăcină, depozitați pe la RADP și replantați, în toamnă, în alte zone ale orașului. Și ca și o ”garanție” că ”totul va fi bine” a prezentat și o înregistrare cu domnul Ioan Păcurar, de la USAMV, specialistul de serviciu al domnului primar, care spunea și el că ”totul e ok”.
Dimineața, îmi duc fetița grădiniță, taman pe strada Universității. Și în fiecare dimineață văd imaginile de mai jos, cu salcâmii loviți, zdreliți de utilajele muncitorilor care modernizează zona. Neatenție, greșeală, eroare umană, ”doar niște coajă ruptă”? Hai să nu fim naivi, dacă nu e rea-credință e, pur și simplu, ignoranță și inconștiență.
Viața copacilor în mediul urban e, oricum, un chin (pentru copaci). Sunt departe de mediul lor natural, cu un sol total nepotrivit și toxic pentru ei, expuși diferiților dăunători, fără suportul semenilor lor (vă recomand ”Viața secretă a copacilor”, de Peter Wohlleben, dacă doriți să aflați mai multe despre comportamentul social al copacilor; sau intrați pe pagina de Facebook a biologului clujean Tibor Hartel). Nu e nimic surprinzător că o mare parte a copacilor (chiar dacă sunt special pregătiți, în pepiniere, pentru asta) plantați în orașe se uscă imediat după plantare. Iar pentru supraviețuitori viața e o provocare continuă. Nu copacilor le facem un bine când îi plantăm în orașe, ci nouă, oamenilor. Și, în loc să le mulțumim, îi zdrobim, ne batem joc de ei, îi chinuim suplimentar… Chiar și fără alte ”translatări” SF, cu depozitări și replantări la toamna, asemenea răni pot fi fatale pentru un copac.
Asemenea imagini, cu copaci loviți, zdreliți de utilaje am mai văzut doar când am mers pe urmele Mafiei Pădurilor. Obligația de a-i proteja e una legală și neîndeplinirea ei e contravenție. Lipsa protecției ori mimarea ei (protecții din crengi sau diferite materiale puse doar de formă, la fel ca în centrul Clujului) e, din păcate, o regulă în pădurile României. Chiar și în cazul tăierilor cu acte, ce să mai vorbim de cele ilegale. În cvasi-majoritatea cazurilor, copacii loviți ori se uscă, ori sunt marcați/”selectați” pentru tăiere tocmai din cauza loviturilor. În cazul centrului Clujului, deteriorarea lor e un pretext numai bun pentru a justifica înlăturarea, înlocuirea, translatarea lor pe motive de ”stare fitosanitară precară” (că tot s-a invocat asta în dezbaterea publică).
Povestea că acești copaci vor fi mutați cu succes, s-o creadă cine vrea. La fel cum să-l creadă cine vrea pe ”specialistul” Ioan Păcurar, mare vânător sportiv de capre negre. Nu, nu e glumă: într-un comentariu legat de fotografia în care se mândrește cu capra neagră ucisă, domnul Păcurar motivează că ar fi făcut un… bine, că exemplarul respectiv ar fi avut un singur corn, deci exista risc de degenerare a speciei (da, citiți bine). După care, cum am mai spus deja, domnul Păcurar, în calitate de președinte al Consiliului Științific al Parcului Național Munții Rodnei a avizat ciuntirea parcului pentru extinderea unei cariere de marmură (care, nu-i așa, nu ar dăuna unui parc național!?). Întâmplător (sau nu), patronul carierei de marmură e cel care apare în fotografie cu domnul Păcurar și capra neagră împușcată. Acesta e ”specialistul” invocat de domnul Emil Boc, care garantează că totul e ok cu mutarea copacilor de zeci de ani din centrul Clujului. Chit că imaginile ne arată că încă înainte de a fi scoși, săracii copaci sunt deja distruși…
În acest timp, fluxurile de știri abundă cu informații despre ”cea mai caldă vară din istorie”, ”cele mai fierbinți zile”, ”fenomene meteo extreme” și, în mod special, despre ”efectul de insulă de căldură din marile orașe” (precum Clujul, printre multe altele), în care temperaturi oricum greu de suportat, de la 35 de grade în sus, trecând chiar de 40 de grade, sunt resimțite mult, mult mai drastic de către corpul uman.
Și, într-un oraș, Cluj-Napoca, plasat pe primul loc în Europa între cele incluse în studiul privitor la decesele suplimentare cauzate de lipsa copacilor, ne batem joc de cei pe care îi avem, îi înlocuim cu alții care vor aduce beneficii similare peste zeci de ani (ca să fie aliniați și să se poată admira mai bine clădirile) și încercăm să-i prostim pe cetățeni în față, cum că ”totul ar fi în regulă”. Serios, domnule primar Emil Boc? Ați văzut copacii din imaginile de mai sus? Știți ce înseamnă?
Eu super-nice să umpli târgul despre trăirile interioare, bucuriile și suferințele copacilor. Biologia transformată în religie. Kopaku akbaru !
Nu zic că n-o fi așa, da pentru regnul nostru ceea ce primează e utilitatea. Iar asta nu se judecă în nici un caz individual, ca “drepturile omului”, ci se raportează la beneficiile și costurile plantațiilor in ansamblu. Individual poți calcula pentru fiecare copac in parte cat umbrește, cat praf și cât carbon fixează, cat costa într-un moment oarecare al vieții lui, dar toate calculele astea sunt deduse din evaluarea ansamblului. Și fără ansamblu, valoarea individuala a oricărui copac scade considerabil, oricat încerci să pacalesti cu statistici făcute pe alte baze.
Tineti-o tot așa și azi-maine apar și articole semnate de Negoiță pe RC..
Un grup de copaci, un aliniament, un coridor, un culoar ecologic, o rețea verde, o pădure urbana, un sistem verde, o infrastructură verde-albastra… un plan integrat de dezvoltare. Astea sunt temele pe care jurnalismul de mediu trebuie sa le facă accesibile inclusiv bigoților verzi sau roșii sau curcubeu.
Kopaku ajuta !
1) știți ce e acela jurnalism de mediu? :) 2) ignoranța nu e un argument, faptul că nu aveți cunoștințe despre studiile recente de biologie nu ar fi o mare problemă (fiecare are propriile domenii de interes), dar să faceți din asta un argument pe baza cărora să puneți verdicte dogmatice, de genul ”biologia transformată în religie”, da, e un bai; 3) și, totuși, nu e nevoie de super-cunoștințe de biologie ca să înțelegeți un lucru banal: că un copac de câțiva zeci de ani aduce mai multe beneficii decât unul proaspăt adus dintr-o pepinieră, indiferent dacă e singur ori face parte dintr-un ”ansamblu”; iar faptul că ”per ansamblu” se obține un rezultat pozitiv (plantezi 30-40 de copaci în loc de 10) nu înseamnă că nu s-ar fi obținut unul mult mai bun, plantând 20-30 de copaci noi și păstrându-i pe cei 10 mai maturi
Am fost desconspirat ! Îmi cer scuze și ies afara.
Vreau totuși să îmi spăl păcatele și va trimit o soluție pentru salvarea codrilor Clujului dintr-un jurnal științific de specialitate american: https://reductress.com/post/how-to-save-on-rent-by-living-in-a-big-tree-to-prevent-it-from-being-chopped-down/
Merita incercat chiar și cu salcâmii