Preşedintele a trimis spre reexaminare o ordonanţă de urgenţă cu multiple modificări ale Legii reformei în sănătate – legea 95/2006.
Motivul invocat – este excluderea personalului medical din rândul funcţionarilor publici. În opinia preşedintelui României “medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale”.
În opinia mea, motivul invocat pentru reexaminare este doar un simplu pretext, cel real fiind ingreunarea procesului de gestionare a Programelor de sănătate în modul dorit de actuala conducere a Ministerului Sănătăţii, prin amânarea cu 2 luni a intrării în vigoare a reglementării, aşa cum a fost ea modificată.
Indiferent de motiv, argumentaţia invocată este complet detaşată de context şi de subiect şi denotă în fapt, un dezinteres total faţă de modul de desfăşurare a activităţii corpului medical în momentul de faţă: „Dacă asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, valorile fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constituţional, precum statul de drept, democraţia, respectarea Constituţiei şi a legilor, care sunt consacrate, prin Articolul 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, printre valorile supreme, ar fi încălcate”.
În fond, decizia Parlamentului este suverană, putând decide oricum, atât în sensul dat de actualul Cod Penal cât şi prin aprobarea acestei derogări.
Este însă personalul medical asimilabil funcţionarului public?
Categoric NU iar autorităţile statului, inclusiv preşedintele României, ignoră faptul că personalul medical, aflat în relaţie contractuală directă sau indirectă cu sistemul de asigurări de sănătate, nu primeşte nici un singur leu de la bugetul de stat, fiind în totalitate privit ca simplu prestator de servicii. Într-adevăr, spitalul, policlinica sau cabinetul medical cuantifică prestaţiile conform legii şi emite o factură care este plătită de sistemul de asigurări. Simplă stabilire a veniturilor salariale a personalului din spitale (dar nu şi din cabinetele medicale) pe baza legii unice a salarizării personalului bugetar este în sine o aberaţie, care nu este luată pieptiş nici de Ministerul Sănătăţii nici de preşedintele României. Salariul personalului medical din spitale ar trebui lăsat exclusiv la latitudinea managementului unităţii sanitare respective.
Pe de altă parte lucrătorii din domeniul sanitar nu sunt investiţi de autorităţile publice.
Să admitem însă că motivul reexaminării este cel invocat şi preşedintele este preocupat de subiectul spăgii şi a modului în care se va încadra din punct de vedere juridic fapta de a primi sume suplimentare, în mod nelegal, de la pacienţi.
A aborda acest subiect fără a pune în discuţie şi modalitatea de a stabili un venit corect, concordant cu importanţă socială a actului medical este o ipocrizie greu de suportat. Aş putea trece cu vederea faptul că preşedintele României nu are un punct de vedere în această privinţă. Mă deranjează însă atunci când se preface preocupat de pedepsirea spăgii fără a fi preocupat şi de esenţa existenţei acestui fenomen.
Scriam cu foarte mulţi ani în urmă un editorial intitulat “Traian Băsescu – ministrul sănătăţii” în care îmi exprimam dorinţa unui ministru cu unele din trăsăturile actualului preşedinte. M-am înşelat profund. Pe ultima sută de metri a mandatului său de Preşedinte, Traian Băsescu demonstrează încă o dată că nu înţelege nimic din acest sistem şi, mai rău, că nu-i pasă.
Păcat!
Da, mare păcat! Și guvernanții se miră in corpore de starea jalnică a sistemului sanitar – stare de care sunt (indirect) responsabili.
Problema e ca cei din sistemul medical tot la cei săraci întind mâna. Daca o persoana cu bani se întâmpla sa ajungă intr-un spital de stat, va asigur ca le e frica sa ia șpagă! E incredibil cu câtă detasare priviti subiectul!