Romania Curată

Predoiu: Toți candidații PNL la alegerile din București vor semna Declarația de Integritate

Toți candidații PNL pentru alegerile locale din București vor semna Declarația de Integritate cerută de Alianța pentru o Românie Curată și Societatea Academică Română, se arată într-un comunicat semnat de Cătălin Predoiu, președintele filialei PNL București.

Potrivit comunicatului PNL București, este vorba atât despre candidații la funcțiile de primar, cât și la cele de consilier. ”În acest fel, garantăm că listele de candidați propuse cetățenilor de către PNL București răspund cerinței cetățenilor de a ridica nivelul de integritate al clasei politice și administrației publice”, mai susține Cătălin Predoiu.

O altă decizie luată de PNL București este aceea ca pe listele de candidați la consiliile locale de sector și la Consiliul General al Municipiului București să fie minimum 20% tineri promovați de Tineretul Național Liberal București, pe locuri considerate sigur eligibile, se mai arată în comunicat.

Reamintim că pe 5 aprilie, Alianța pentru o Românie Curată (ARC) a lansat o invitație către toții candidații la alegerile locale pentru pozițiile de primar, consilier local și consilier județean să semneze pe proprie răspundere DECLARAȚIA DE INTEGRITATE în forma deja semnată de membrii a două cabinete, din România și Republica Moldova (vezi aici)

Deja, au semnat acest document trei candidați pentru funcția de Primar General, Nicușor Dan, Gabriela Firea și Ludovic Orban precum și Roxana Wring, propusă pentru a candida la postul de Primar al sectorului 3 din partea Uniunii Salvați Bucureștiul.

 

 

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Predoiu: Toți candidații PNL la alegerile din București vor semna Declarația de Integritate

  1. Marius

    Pentru campania electorala sunt in stare sa semneze orice. Candidatii PNL si PSD invata inca de acum cum semneaza un primar.

    Reply
  2. iulian

    sa o puna predoiu si pe matroana de la plescoi sa semneze,adica udrea.de parca firea daca a semnat,va respecta declaratia.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *