Mai mulți locuitori din cartierul ANL Brâncuşi din Capitală, nemulțumiți de cum arată parcul proaspăt amenajat, cer autorităţilor să planteze mai mulți arbori, să îi înlocuiască pe cei uscați, asfaltarea aleilor, iluminarea întregului spațiu verde, amenajarea unor terenuri de sport și a unui loc pentru animale de companie. Cetățenii au făcut deja o petiție (AICI) în acest sens și speră că un număr mare de semnături va convinge autoritățile să acţioneze.
“Prin proiectele de realizare ale parcului ANL Constantin Brâncuşi din 2009 şi 2013, s-a spus că „acest parc va deveni reprezentativ pentru zona urbană în dezvoltare, rezolvând o serie de probleme specifice noului cartier Brâncuşi”, conform proiectului urmând sa “introducă un microclimat agreabil determinat de prezenţa unei vegetații bogate în climatul tipic al zonei” . S-a spus, de asemenea, că o să devină un “nucleu de verdeață având un rol de îmbunătățire a relațiilor interumane şi de comuniune socială”, componentele parcului urmând să aibă “o calitate şi un design deosebit”. Probabil convinși astfel de calitatea proiectării, locuitorii nu au avut sugestii de îmbunătățire a acestuia în perioada cât timp a fost în dezbatere publică. Din păcate, în realitate, deși parcul a fost dat integral în folosință, execuția parcului pare să se fi făcut uitând complet care erau obiectivele propuse. „Nucleul de verdeață” este atât de mic încât e greu să-l observi, „îmbunătățirea relațiilor interumane” s-a referit probabil la discuțiile aprinse dintre locuitori despre modul defectuos de realizare a parcului, iar „rezolvarea seriei de probleme specifice” probabil se face prin crearea unei serii noi de probleme”, se arată în petiția cetățenilor.
Concret, cetățenii cer autorităților următoarele lucruri:
– plantarea de copaci înalți pe marginile aleilor, deoarece acum umbra lipsește aproape cu desăvârșire. Scopul unui parc este acela de a oferi umbră, aer curat şi răcoare, dar jumătățea lansată în 2009 nu îndeplinește aproape deloc aceaste funcții.
– udarea regulată a copacilor plantați, parcul este plin din păcate de copaci uscați care nu au fost udați în perioada imediat următoare plantării. Chiar şi copacii proaspăt plantați in 2015, au început sa se usuce din cauza lipsei apei.
– asfaltarea tuturor aleilor din parc, inclusiv cele din zona lansată în 2009. Locuitorii din zona își țin în continuare copiii prin parcări şi pe partea carosabilă, pentru a se putea plimba cu bicicletele, trotinetele sau rolele, deoarece actualele alei pietruite din parc sunt inutilizabile. Mămicile care împing cărucioarele reclama aceeași problemă.
– iluminarea întregului parc pe timpul nopții cu stâlpi de iluminat conectați la rețeaua electrică, nu cu panouri solare. Sunt multi copii care doresc sa se joace in parc si după apus, adică ora 16.30 iarna. Exista de asemenea si multe persoane necivilizate care profita de întunericul nopții. Dorim că illuminarea sa se facă cu instalații de iluminare cu o intensitate decenta, cele din zona grătarelor de exemplu, bazate pe acumulatori reîncărcați solar, s-au dovedit a fi ineficiente.
– montarea unor rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi şi coborârea bordurilor în dreptul celor patru intrări principale din parc, spre zona A şi zona C a parcului.
– instituirea unor treceri de pietoni şi instalarea unor limitatoare de viteză în dreptul acestora. Foarte mulţi copii traversează străduțele spre parc, unele autoturisme circulă cu viteză în zonă, riscurile unor accidente rutiere fiind ridicate.
– eliminarea grătarelor. Sunt o sursă de mizerie, fum şi miros în casele locatarilor din zonă, atrag persoane care tulbură liniștea publică şi animale sălbatice.
– amenajarea unui loc pentru animalele de companie şi interzicerea accesului acestora în restul parcului. În prezent animalele de companie şi copiii se joacă în același nisip, ducând la riscuri serioase de sănătate pentru copii.
– amenajarea unui teren multifuncțional pentru practicarea sporturilor de echipă (fotbal, baschet, handbal, tenis), cartierul fiind unul plin de persoane tinere care doresc să mențină un stil de viată sănătos.
– instalarea a doua cișmele cu apă potabilă, câte una în fiecare jumătate a parcului.
Parcul are o suprafață de 1 hectar și s-a dat în folosință în urma cu câteva săptămâni. Acesta este administrat de Administrația Domeniului Public Sector 6. Contractul de execuție a lucrărilor la parc a fost atribuit prin licitație firmei ECO HORTICULTURA SRL și a avut o valoare de 2,4 milioane de lei cu TVA.












Firma ECO HORTICULTURA s.r.l. nu cunoaste FUNCTIILE DE BAZA ale unui SCUAR sau PARC…. Prima functie a unui spatiu verde amenajat este … ECOPROTECTIA UMANA (protectia omului impotriva insolatiei, a vantului, a zgomotelor etc…). Apoi, nu cunoaste fiziologia vegetala (nevoia de apa a plantelor in timpul perioadelor secetoase etc., etc., etc.)…. Trebue sa fie deferiti JUSTITIEI… !!!!!!!!! Este plina tara de excroci !!!!!!
Trebuie sa stie toti locuitorii din Cartierul Brancusi, ca in conformitate cu PUZ-ul din 2007 al cartierului Brancusi-vile se prevedea construirea unui parc pe terenul liber din stanga strazii ,,Aleea Domnisoara Pogany. Fostul primar- ,,luptatorul”, a anulat PUZ-ul si a schimbat destinatia terenului mentionat din spatiul verde intr-unul pentru construire de blocuri cu 14 etaje. Evident, a vandut contra unei spagii acest teren unui gankster Actualul primar a acceptat aceasta schimbare, in ciuda faptului ca fostul primar a fost condamnat la 10 ani de inchisoare tocmai pentru vanzarea ilegala a terenurilor de pe Valae Oltului , astfel ca ,, ganksterul” a inceput pregatirile pentru constructia blocurilor. Cred ca in conpensatie, pentru renuntarea la parcul mentionat, actualul primar s-a apucat sa modernizeze Scuarul care exista si avea ca destinatie cadru de joaca a copiilor si nu de parc. Ca urmare, fiind un proiect numai de fatada, ca argument la renuntarea la parcul in discutie, nu a avut interes sa faca o treaba buna, utila populatiei din acest cartier.