Romania Curată

Oprea a trimis președintelui Senatului o cerere pentru reluarea votului în cazul său. În ce condiții însă se poate acest lucru

Gabriel Oprea a scris astăzi pe Facebook că a trimis președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, o cerere pentru reluarea votului în cazul solicitării Parchetului referitoare la începerea urmăririi penale în cazul său pentru ucidere din culpă.

„Am depus astăzi cererea către Președintele Senatului. Nu a fost și nu este intenția mea să fug de Justiție. Însă ceea ce se întâmplă cu acest dosar nu este în regulă. Vreau dreptate pentru Bogdan Gigină, dar dosarul acesta nu pare a fi despre dreptate, ci despre răzbunări și răfuieli cu substrat politic”, a scris Oprea, vineri, pe Facebook.

Fostul ministru de Interne a atașat pe pagina sa de Facebook și cererea trimisă președintelui:

„Vă rog să supuneți încă o dată la vot, în următoarea ședință a plenului Senatului, scrisoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care solicită formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în Dosarul nr. 905/P/2015”, se arată în cererea fostului vicepremier.

România Curată a explicat însă într-o articol că reluarea votului se poate face numai în anumite condiții. Potrivit magistratului Cristi Danileț, Senatul este cel care poate cere anchetarea penală a lui Oprea (detalii aici).

Reamintim că Senatul a votat luni împotriva cererii DNA de urmărire penală a lui Oprea în dosarul de ucidere din culpă deschis după moartea polițistului Gigină.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *