Citesc cu interes postările lui Ciprian Domnisoru de pe VoxPublica,
bucurându-mă că există voci care să exprime opinii pertinente privind
sănătatea romanilor.
Postarea intitulata “Sharap. Costă numai atunci când doare” m-a dezamăgit însă. Exprima o opinie critică faţă de un sistem existând
în Israel. Nu am nimic împotriva criticii, eu însămi având o înclinaţie
exagerată uneori în această privinţă, dar în cazul de faţă obiectul
criticii este un sistem din altă ţară şi nici de cum propunerile
înaintate verbal de ministrul Nicolăescu.
În primul rând, deşi promisese că miercuri proiectele vor fi pe site-ul
instituţiei – ca de obicei, cineva a simţit nevoia să mai le revadă.
Ne-am obişnuit cu această meteahnă, avansarea unor termene precise
pentru că acestea să fie depăşite cu nonşalanţă. Problema este ca în
absenţa actului normativ nu poţi să critici un simplu comunicat de
presă. O minima eleganta şi circumspecţie ar fi îndemnat la clementa şi
optimism, fie el numai temporar.
În al doilea rând, chiar şi în linii groase, orice comparaţie între
Israel şi România nu este adecvată. Medicii nu au venituri aflate în
totală distonanta cu importanţă socială a profesiei. Israelul nu se
confrunta cu un exod oficial al personalului medical. Sectorul privat si
problema platilor informale au o cu totul altă dimensiune decât cele
din România. Inechităţile generate de această formă de bacşiş
oficializat (aproape că la un restaurant) nu are absolut nimic
comparabil cu inegalităţile generate de sistemul nostru sanitar faţă de
populaţia pauperă!
În aceste condiţii comparaţia în sine nu îşi are locul.
De altfel chiar şi premisele argumentaţiei sunt eronate.
CD crede că “Afacerile clinicilor private din România sunt limitate
de lipsa capitalului” Total eronat! Investiţiile în sistemul sanitar
român se află într-o expansiune disproporţionată faţă de cererea de
astfel de servicii. România nu dispune de un sistem de asigurări private
cu adevărat operaţional ca cel din Israel, deoarece cadrul legal nu a
favorizat dezvoltarea acestora. Existenţa a aproape 25% din totalul
spitalelor, infiintate cu capital privat, destinate în principal celor
care ar trebui să plătească prestaţiile direct din buzunar este o
anomalie sau cel mult o investiţie vizionară!
În opinia mea confuzia persistă şi în ceea ce priveşte spaga –
tarifele private urmând a reprezenta reper pentru plăţile informale ale
aceluiaşi medic. Oare aşa să fie? Oare un manager adevărat de spital va
accepta şi în viitor ca salariatul său să-l concureze direct şi să-i
văduvească veniturile spitalului sub ochii lui?
Multe din ideile avansate de ministrul Nicolaescu au fost publicate la inceputul acestui an in Raportul SAR.
Poate ca o lectura pe larg a materialului ar fi oferit o vedere de
ansambul a cauzelor si mai ales a obiectivelor care ar putea sa faca din
astfel de masuri un promotor al schimbarii paradigmei actuale de
functionare a sistemului sanitar din Romania.
Mă voi opri aici deoarece o analiza mai profundă o voi face în
postări viitoare, insistând în special pe necesitatea şi eventualele
beneficii ale măsurilor invocate. Sper că CD va persista într-o analiza
şi dezbatere lucidă şi după ce proiectele vor fi devenit publice.
Până atunci aştept şi eu la fel ca toată lumea forma finală a proiectelor şi urez succes acestei încercări!
