Panadria S.R.L. figurează în topul achizițiilor publice pentru a treia oară în ultimele luni. România Curată a mai scris despre firma patronată de Adrian Barbu, fostul director ANIF, la finalul lui august și la începutul lunii septembrie. De data aceasta, autoritatea contractantă este chiar ANIF, iar valoarea atribuită se apropie de 222 de milioane de lei. De altfel, contractul este împărțit în loturi, iar printre firmele câștigătoare se numără Wagramer Termo, deținută de Vali Țițirigă. Conform Adevărul, Wagramer Termo a câștigat în ultimul an contracte în valoare de peste 50 de milioane de euro de la ANIF, datorită unei afilieri cu fostul vicepremier Paul Stănescu și cu președintele CJ Olt Marius Oprescu.
De reconstrucția, echiparea și modernizarea spitalului „Foișor” se va ocupa firma Conteam S.R.L, care a câștigat un contract în valoare de peste 44 de milioane de lei. Aceeași firmă a fost responsabilă în 2017 de reabilitarea secției ATI din cadrul Spitalului de Arși, lucrări care s-au făcut fără decontaminarea pereților. Potrivit Tolo.ro, firma a primit proiectul de renovare a secției ATI fără licitație, iar în trecut a mai avut un contract de 30 de milioane de euro pentru refacerea spitalului Foișor când Bogdan Gangură era director general ASSMB.
În județul Galați, contractul pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe DJ 254 a fost câștigat de Tancrad S.R.L, firmă deținută de familia Stăncic și a cărei cifră de afaceri în 2018 se ridica la 173 de milioane de lei. În 2014, firma a fost inculpată de către DNA în dosarul în care Bunea Stancu, fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, a fost acuzat de abuz în serviciu și de conflict de interese. Procurorii au demonstrat că anumite contracte încheiate de Tancrad și CJ Brăila au fost atribuite prin fraudă, aducând statului un prejudiciu în valoare de peste 2 milioane de lei.
Mai jos puteți parcurge topul achizițiilor publice în perioada 7-13 octombrie 2019.
| Denumire contract | Valoare atribuită (RON) | Autoritatea contractantă | Firme câștigătoare |
| Servicii de preluare, transport și difuzare a programelor de radio ale Societății Române de Radiodifuziune | 524.630.242 | Societatea Română de Radiodifuziune | SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE RADIOCOMUNICAȚII S.A. |
| Sistem Vega | 232.666.700 | Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” | LYNCEAN TECHNOLOGIES, INC |
| Execuția lucrărilor pentru obiectivele de investiții aflate în administrarea ANIF, din cadrul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România | 221.920.998 | Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare | HIDROCONSTRUCȚIA / PANADRIA S.R.L |
| Execuția lucrărilor pentru obiectivele de investiții aflate în administrarea ANIF, din cadrul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România | 94.799.163 | Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare | Euro Construcții Arhis / Wagramer termo / Romelectro |
| Reconstrucția, modernizarea și echiparea Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” | 44.315.762 | Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București | CONTEAM S.R.L |
| Proiectare și execuție pentru remedierea lucrărilor existente și finalizarea lucrărilor rămase de executat la obiectivul Varianta de ocolire Săcuieni | 42.853.606 | Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. | ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI ARL CLUJ |
| Modernizare și Reabilitare DJ 211D tronson DN 21 (Ștefan Vodă) – Libertatea – DN 3B (Dichiseni) | 30.392.767 | Consiliul Județean Călărași | STRABAG S.R.L. |
| Modernizare drumuri locale în comuna Teslui, județul Olt | 28.102.306 | Comuna Teslui | OLD&NEW CONSTRUCT S.R.L. |
| Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Ivești-Grivița (DJ 254) | 26.970.732 | Județul Galați | TANCRAD |
| Rețele apă Hârșova și Ciobanu; Rețele canalizare Hârșova și Ciobanu; Aducțiune Vadu Oii | 23.336.081 | S.C. Raja S.A. Constanța | ALEX BUILDING |
Dacă semnalați nereguli în vreun contract de achiziție publică, vă rugăm să ne scrieți la contact@romaniacurata.ro.
Ca să susţineţi România Curată, donaţi aici.











