Chiar fără mandat, Nicuşor Dan a câştigat o mare bătălie – cei care vor prelua acest momentum, cu figuri, mesaje şi proceduri profund asemănătoare, pot câştiga un război. Anume lupta cu noua dictatură, a sistemului politico-economic (presa inclusă) cartelizat şi mafiotizat.
Nicuşor Dan e acel tip cu înalte studii afară care s-a întors în ţară, cum jelim că nu se întâmplă. Mai mult, şi-a aplicat inteligenţa şi competenţele – cu îndărătnicie şi nestipendiat – întru apărarea unor cauze sociale. După care a catadicsit să-şi cheltuie timpul cu intrarea în politică. Câţi dintre noii consilieri municipali au făcut aceleaşi eforturi?
Acum este candidatul independent care poate stimula o mişcare a independenţilor – a arătat că se poate, a arătat şi cum se poate.
La diferitele niveluri locale ori la cel naţional, alegătorii care caută altceva sunt mai mulţi decât bucureştenii la care a putut ajunge Nicuşor Dan.
Aşteptarea e deja foarte veche, momentul a venit de mult dar nu a fost folosit. În fiorul lor original, revoltele din iarnă nu cereau actuala rocadă a partidelor, ci realmente o altă politică – ceea ce n-or să facă niciodată partidele care de 20 de ani conduc subdezvoltarea naţională, pe fondul creării noilor mari averi din spolierea statului contribuabililor.
Nicuşor Dan promitea să facă exact acea altă politică, fie şi doar din interiorul consiliului municipal al Capitalei. Ar fi fost un spin în coasta blatului perpetuu pentru bugetul de miliarde din care bucureştenii se aleg doar cu praful. (Rămânea ca şi presa – aservită unei părţi sau alteia – să-i facă publice povestirile. Iar publicul său să-l susţină mai departe.)
O mare parte a electoratului românesc e tarată – unii au votat deţinuţi. Mulţi bucureşteni, altfel cu pretenţii pentru o viaţă mai bună, nici azi nu ştiu ce e cu ND. Apoi, un tânăr, care încerca să-i ia cât mai mulţi bani unuia dintre candidaţii la primăria capitalei pentru o campanie electorală online, ne sugera că ND ar fi omul serviciilor… Dacă era nu pierdea pe ultimii 50 de metri ai numărării voturilor – trebuie vreun protest la Universitate pentru renumărare? sau pentru ce?
De fapt, o mare parte din România e tarată. Masa critică necesară schimbării a fost diluată de emigraţia masivă. Şcoala românească produce azi mai mult mase ne-critice, de manevră.
Iar cei care au pus mâna pe politică după ’90 s-au aliat pentru menţinerea puterii în famiglie, prin bariere electorale împotriva celor din afara sistemului şi – la fel de efectiv – prin impunerea ideii că politica e o hazna în care niciun tip onest şi doar competent nu are şanse de reuşită.
ND a demonstrat că electoratul dă, totuşi, această şansă.
Toţi tipii care vor să creeze noi mişcări politice au modelul:
– fii competent şi onest,
– lucrează întâi, cu aplicare şi credinţă, pentru nişte cauze sociale,
– apoi candidează ca independent.
Mai mulţi astfel de cai troieni pot agrega apoi şi partide noi, în interiorul cetăţii – preferabil nu conservatoare sau neoliberale, ci mai decente, aşa, de centru.
Exemple de cauze pentru cei tentaţi de mişcări politice „revoluţionare”, formale sau nu:
– modificarea legii electorale, în beneficiul noilor veniţi (independenţi sau partide) – după cum au schimbat oengiştii bucureşteni legea urbanismului,
– crearea de candidaţi independenţi tip ND – şi susţinerea acestor candidaturi.
Candidaţii independenţi cu şanse pot fi dibuiţi între:
– cei care lucrează cu vădită onestitate şi talent în asociaţii cu scopuri sociale,
– veritabilii stâlpi ai societăţii.
Ambele categorii au nevoie de 1) combaterea ideii că politica nu poate fi făcută decât de corupţi şi 2) cultivarea ideii că implicarea în politică poate însemna un vârf de reuşită personală, prin servirea naţiei…
Mai practic, între campaniile electorale, activişti sociali şi viitori candidaţi independenţi trebuie:
– să forţeze dialogul continuu între reprezentaţi şi reprezentanţi: politicienii trebuie să accepte că sunt angajaţi ai electoratului, iar votanţii trebuie să fie conştienţi că pot cere socoteală aleşilor.
– să auditeze activitatea aleşilor, şi să impună responsabilizarea lor în consecinţă.
– să facă alfabetizare legală: ce drepturi (de pildă, la ‘muncă decentă’) nu ne cerem în instanţă?
Amen!
Mai multe, cititi aici.
Petre Munteanu este editor Foreign Policy Romania
Domnule Munteanu,
Nu cunosc pe nimeni care indeplineste toate criteriile dumneavoastra. Insa eu m-as multumi si cu cei care indeplinesc doua conditii: 1. sa fie competent si onest; 2. sa aiba curajul sa iasa in fata si sa candideze ca independent impotriva sistemului.
Cu o platforma comuna de centru, acesti candidati independenti ar putea fi o alternativa pentru alegerile din toamna.