Catiusa Ivanov

Normele metodologice contravin chiar legii finanţării partidelor. Ce nereguli a găsit societatea civilă

Noua Lege a finanţării partidelor blochează participarea activă a diasporei la campaniile electorale din ţară, au declarat reprezentanţii Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi ai Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, în cadrul dezbaterii publice organizate de Autoritatea Electorală Permanentă pe această lege, la cererea societăţii civile.

”Campaniile de crowdfunding (donaţii on-line, donaţii prin SMS), care sunt deja o obişnuinţă în democraţiile consolidate, sunt, practic, imposibile, în baza Normelor metodologice, din două motive: obligaţia întocmirii unui contract de donaţie, indiferent de suma donată şi obligaţia preluării codurilor numerice personale ale persoanelor fizice donatoare. Aceste condiţii fac imposibilă participarea activă a diasporei la campaniile electorale din ţară”,  a declarat Anca Vlăduţă, reprezentant Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

O altă problemă ridicată de reprezentanţii USB şi  ASB în cadrul discuţiilor purtate la sediul AEP  este legată de faptul că unele prevederi din Normele metodologice contravin chiar legii. Astfel,  în cazul Municipiului Bucureşti, pentru rambursarea de către stat a cheltuielilor din campania electorală, legea prevede obţinerea pragului de 3% prin cumularea voturilor obţinute la poziţiile de primar general, primari de sector, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliile Locale ale sectoarelor, iar în Normele metodologice se prevede obţinerea simultană a scorului de 3% la fiecare dintre cele patru categorii de vot.

“Spre exemplu, dacă un partid obţine în alegeri 8% din voturi pentru funcţia de primar general, 8% pentru primari de sector, 8% pentru Consiliul General şi 2% pentru Consiliile locale ale sectoarelor, conform legii are dreptul la rambursarea cheltuielilor, însă conform Normelor metodologice nu are acest drept. Este vorba despre un  blocaj al participării partidelor mici la procesul electoral, deşi spiritul legii, cel puţin enunţat, este acela al deschiderii pentru o participare cât mai largă la alegeri”, sustin reprezentanţii USB  şi ai ASB.

La dezbaterea publică organizată la sediul Autorităţii Electorale Permanente au luat parte reprezentanţi ai partidelor politice şi  ai organizaţiilor nonguvernamentale interesate de procesul electoral din România. În urma discuţiilor şi a propunerilor expuse, AEP va veni cu cu punctul său de vedere la Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Din partea USB şi ASB au participat Dan Podaru şi Anca Vlăduţă.


Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Normele metodologice contravin chiar legii finanţării partidelor. Ce nereguli a găsit societatea civilă

  1. flesh

    Puneți la punct, vă rog, o legislație electorală mai bună (pentru popor, nu pentru oligarhie) și eu ies în stradă să o sprijin!

    Reply
  2. Kinga

    E foarte aiurea. Bineinteles ca oricine trebuie sa poata face donatii on line si donatii prin SMS. Sa corecteze legea!

    Reply
  3. Costel

    Nu dati nici un vot partidelor penale PSD, PNL, UNPR! Alegeti numai candidati care nu au participat la festinul national de jefuire a Romaniei. Cel putin, daca si printre ei sunt hoti, sunt incepatori si, nu sunt recidivisti. In acest fel, poate spargem plasa de paianjen securisto-comunista in care ne zbatem ca nist musculite de 25 de ani. Sa-i lasam cu buza umflata.
    NU UITATI, NU LE DATI NICI UN VOT!

    Reply
  4. Petru Gheorghiu

    Rostul aprobarii infiintarii de partide cu 3 membri (, tampenie pe care nici CPUN-ul , in 1990 nu a indraznit sa o promoveze ) este dispersarea voturilor, favorizand astfel primarii in functiune ( alesi intr-un SINGUR tur ). Evident ca este si o buna ocazie de a mai suge bani de la buget sau donatorii naivi ( dar asta este problema lor personala unde isi arunca banii). Alegerile locale nu au nicio legatura cu diaspora ( doar daca mai au o adresa si acte valabile si vin in tara in ziua alegerilor , ei pot vota ).Dar finantarea partidelor politice este obligatorie a fi transparenta, publica si verificabila, deci datele personale + un contract sunt strict necesare.Observatie colaterala : presedintele NU are dreptul de a dizolva parlamentul ( slava Domnului si constitutiei, caci altfel am trai in autocratie, nu in democratie; concret, la aceasta data este practic imposibil sa se mai intruneasca conditiile necesare pt. dizolvare + alegeri anticipate, care ar trebui sa se desfasoare dupa vechea lege ).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *