Cazul medicilor esteticieni de la Spitalul de Arşi a dat naştere la multe şi variate abordări, comentarii şi dispute: unii se uită la furtul din banii asiguraţilor, alţii cred că medicii au muncit pentru banii lor, alţii au înţeles să facă un câştig politic din acesta poveste (“dacă se aproba legea mea din 2012 acum toţi medicii aveau în buzunar oficial tot atât cât câştigau aceşti medici ilegal??!?!”).
Ceea ce mă şochează este dorinţa de înavuţire peste margini a unor oameni, dincolo de limitele de unde începe patologicul.
Această ţară atât îşi permite să plătească – un salariu mediu de 500 de euro. Cad pe gânduri când aflu de cineva care câştigă 50.000-100.000 de euro pe lună, care are în bănci şi acasă aproape 1 milion de euro şi care refuză aprioric să-şi oficiezeze veniturile! Dacă ar fi câştigat „doar” 40.000-80.000 de euro pe lună, plătindu-şi dările, nu ar fi fost sub nicio formă mai săraci! S-ar fi găsit tot acolo, în rândul celor 0,001% dintre români, care câştigă lunar astfel de sume!
Nicio secundă aceşti oameni nu s-au gândit că înavuţirea lor fără margini se face folosind infrastructura cumpărată cu banii celor mulţi şi săraci! Avem de a face cu o formă extremă de rapacitate, o dorinţă de îmbogăţire patologică şi contagioasă.
Cu toţii ne dorim să fim sănătoşi şi să avem o prosperitate rezonabilă! Unii îşi doresc nerezonabil de mult prosperitatea!
Ceea ce s-a întâmplat în cazul de faţă mă duce cu gândul la o analogie, la un personaj al literaturii româneşti – Ghiţă, cârciumarul din Moară cu noroc – nuvelă lui Ioan Slavici.
Ca şi Ghiţă, personajele întâmplării noastre au calităţi (sunt oameni educaţi din punct de vedere al profesiei maximal, chiar şefi de promoţie, cadre universitare, şcoliţi prin toată lumea, căutaţi de clientela pentru succesele lor profesionale) dar şi metehne.
Personajul lui Slavici avea un defect care l-a dus la pierzanie: “Ghiţă e om harnic şi sârguitor şi aşa se gândeşte mereu ca să adune ceva pentru casa lui. Are şi el, că tot omul, o slăbiciune: îi râde inima când îşi vede sporul “.
Moara lor cu noroc se învârtea însă atât de repede încât banii zăceau acasă în bancnote mici (de au avut nevoie procurorii de maşini de numărat pentru a face faţă situaţiei), plicurile cu “onorariile” pentru silicoane rămâneau nedeschise, drumul la banca trebuia făcut la fiecare a doua zi! Îmi imaginez că momentul lor orgasmic cotidian era atins când ajungeau acasă pentru a mai pune încă ceva, oricât, alături de comoara existentă!
Oare ce simţeau aceşti chirurgi când trebuiau să opereze vreun nefericit al sorţii, intrat pe uşă spitalului cu salvarea, zdrobit sau ars, de la care nu aveau a se aştepta a primi plicul dătător de plăcere?
Oamenii ăştia au vrut numai să ia şi mintea lor refuza aprioric să dea vreun ban pentru semeni! Ar fi putut s-o facă în fel şi chip: încasând oficial bani la spital (puteau s-o facă), operând numai în clinici private (aveau cu ce să-şi cumpere infrastructura). În România exista deja un număr mare de medici esteticieni care muncesc cinstit în domeniul privat iar abilităţile lor profesionale sunt răsplătite pe măsură. Cei de la spitalul de arşi au vrut însă să-i fure pe toţi – pe cei mulţi şi săraci – decontând diagnostice inventate pentru justificarea internărilor, folosind infrastructura cumpărata din bani publici, pe colegii lor din spital care nu s-au angrenat în această morisca, dar şi pe cei care practicau preturi mai mari în privat, făcându-le concurenţă neloială!
Acceptăm clişeul ca personalul medical este plătit prost, inadecvat, că merită mai mult. Pentru mulţi medici şi asistente este mai mult decât un clişeu, este o realitate frustrantă augmentată de avariţia unor astfel de colegi.
Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că acest caz să se acopere prin intervenţia blânda, stimulată prin diferite mijloace, a politicienilor, avocaţilor, presei sau colegilor.
Va trebui, încă o dată, să acceptăm ca lucrurile din această ţară nu se pot schimba, ca răul, în diferitele sale forme de manifestare, este prea adânc înrădăcinat, ca tot ceea ce am învăţat în cei 7 ani de acasă şi de la dascăli noştrii a fost înţeles greşit, exact pe dos!
Pestele se strica intotdeauna de la cap: daca au vazut doctorasii nostri ca politicienii se imbogatesc peste masura, atunci ei, care fac operatii, de ce sa nu se imbogateascaa Din pacate, Romania reface perioada capitalismului salbatic, prin care au trecut toate tarile vest-europene in secolele trecute. Anglia si Franta si-au strans capitalurile din colonii. Noi, romanii, strangem capital, jefuindu-ne intre noi. Si aceasta perioada nu se va sfarsi prea curand!