Catiusa Ivanov

Mănescu, învins de cetățeni. Instanța a suspendat betonarea unui spațiu verde din Sectorul 6

Un grup de cetățeni din Sectorul 6 al Capitalei a obținut în instanță suspendarea unei autorizații de construire pe care Primăria de sector și-a dat-o pentru construirea unei parcări pe un spațiu verde de 2.300 mp din cartierul Militari, între B-dul Iuliu Maniu, şos. Virtuții, str. Baia de Arieş şi str. Arieşul Mare. Tribunalul București a luat decizia de suspendare miercuri. Procesul a fost intentat de patru asociații de proprietari din blocurile lângă care urma să se construiască parcarea.

Dumitru Dobrev, avocatul care reprezintă în instanță cele patru asociații de proprietari, a explicat care au fost principalele sale argumente. “În avizul de la Agenția Regională pentru Protecția Mediului București scria că terenul respectiv este spațiu verde și că figurează ca atare în Registrul Spațiilor Verzi, deci nu au voie să facă locuri de parcare acolo. În plus, autorizația de construire are lipsă vreo cinci avize”, spune Dumitru Dobrev.

Decizia dată de Tribunalul București poate fi atacată cu recurs. În paralel, cetățenii au cerut în instanță și anularea autorizației de suspendare pentru respectiva parcare.

Cele patru asociații de proprietari au aflat de intenția Primăriei Sector 6 de a construi o parcare lângă blocurile lor vara trecută, când a început defrișarea arborilor. Imediat, oamenii au sesizat autoritățile, iar Dumitru Dobrev spune că lucrările de defrișare au fost oprite fiindcă erau executate fără aviz de la Primăria Capitalei, astfel că nu au fost tăiați decât câțiva copaci. După acest episod, cetățenii s-au adresat instanței, cerând suspendarea autorizației de construire, iar lucrările la parcare nu au mai început.

Proiectul urma să fie realizat de Primăria Sectorului 6 pe fonduri europene, făcând parte dintr-un contract de 18 milioane fără TVA de lei atribuit firmei Ro-Verde Landscaping pentru modernizarea urbanistică a spaţiilor verzi din cartierul Militari.

***

Fotografii de anul trecut, de la începutul defrișărilor fără avizul Primăriei

maniu 1 maniu 2 maniu 3 maniu 4 maniu 5


Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Mănescu, învins de cetățeni. Instanța a suspendat betonarea unui spațiu verde din Sectorul 6

  1. Lupu Ionel

    Comunjtatea Europeana intentioneaza ca pana in anul 2050 masinile bazate pe combustibil conventional sa nu mai circule prin orase… Ordinul M.A.P.P.M. nr. 264/1999 – care este inca in vigoare – la art.11(1), al.f) prevede urmatoarele : “vrgrtatia forestiera din parcurile situate in intravilanul localitatilor…. se va putea taia numai la varsta exploatabilitatii fiziologice, cand se constata fenomenul de uscare”… Mai sunt si alte legi pentru protectia spatiilor verzi, dar unele autoritati locale nu le respecta…..In SUA pentru taietrea nejustificata a unui arbore din spatiul verde poti sa faci chiar puscarie !!!

    Reply
  2. Luminita Yvona Oancea

    Felicitari! asa trebuie procedat de fiecare data. Exista insa atatea abuzuri strigatoare la cer in Bucuresti din cauza edililor pe care nu-i cerceteaza nimeni penal, incat asta e doar o picatura intr-un ocean.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *