Lecția zilelor din urmă este că binele poate fi oricând întors din drum. Câștigul incontestabil al ultimului deceniu este cel al construcției unor structuri funcționale în justiție. Deși cu greu ar putea fi motiv de laudă, avem un fost premier condamnat pentru corupție, alături de lideri politici altădată de neatins. Încercări de deturnare a bunului-mers al justiției au tot fost. Justiția a fost revendicată de cei care, într-un fel sau altul, au gravitat în jurul puterii. Celebrul bilețel roz, altminteri galben, rămâne momentul zero în care politicienii au fost avertizați că funcțiile nu vin la pachet cu influența asupra justiției.
E o lecție greu de învățat pentru cei mai mulți. Întrebarea ”Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet despre subiect?”, insinuată de Călin Popescu Tăriceanu, premier al alianței D.A. în acea vreme, președinte al Senatului în guvernarea PSD de azi, este greu de evitat, atunci când procurorii DNA se ating, fără pudoare, de parlamentari și miniștri. Și dacă la Parchet nu se mai poate vorbi, atunci Parlamentul să iși asume relația și să își dosească bine corupții! Ruperea zidului pe care îl fac partidele în jurul propriilor odrasle care au sfidat legea ar fi, într-o logică a construcției, următorul pas care să așeze un proiect funcțional. Aici, și nu în altă parte, este de găsit miza alegerilor prezidențiale. Înainte de fuziunea PDL-PNL anunțată grabnic după europarlamentare, partidele din opoziție au nevoie de o opoziție fermă față de viciile care le plasează, de fapt, la putere. Înainte de a-și găsi liderul în jurul căruia să construiască o campanie, ar fi sănatos să își asume proiectele în numele cărora pretind că pot conduce țara.
A spune că vrei sa înlături PSD din toate structurile de putere este nu doar insuficient, cât și imatur. Atât de credul nu mai este nici electoratul. Nu mai este suficient, așadar, să “scapi” de caracatița social-democrată. Trebuie să pui ceva în loc, un cu totul altceva care să se diferențieze substanțial. Fără doar și poate, e o realitate pe care o cunosc și oamenii de partid din PNL și PDL. Miza curățării țării de baroni i-a adus la putere în 2004 și tot ea i-a desparțit, în tonurile galbene ale bilețelului trimis de premierul Tăriceanu președintelui Băsescu. Iată că istoria îi întoarce și le pune în față, obsedant, aceeași alegere: justiție neaservită politic sau PSD la putere. Ca la orice a doua șansă, însă, vigilența celor care le-o oferă este sporită: e prea puțin să porți, în public, promisiunea, fără a dovedi puțină rușine pentru eșecul primei încercări. Poate PDL, astăzi, să spună convingător că, dacă Marian Căpățână, fost candidat al partidului la Senat, ar fi fost votat, parlamentarii ar fi lasat culoar liber justiției? Căpățână, intermediarul presupusei mite date de interlopi lui Mircea Băsescu, a fost lăsat să candideze, în pofida înscrierii lui pe lista rușinii a ARD. Doar două mâini s-au ridicat atunci împotriva candidaturii: Monica Macovei și reprezentatul Noii Republici.
În cazul Mircea Băsescu, PNL, prin Klaus Iohannis și Crin Antonescu, a avut mesaj comun cu PSD: Traian Băsescu să demisioneze. Că și-au dorit sau nu, cele două partide care au anunțat reunirea dreptei nu se pot eschiva de la tema justiției. Indiferent de cum se termină afacerea în care Mircea Băsescu va răspunde pentru luarea în răspar a justiției și a instituției prezidențiale, justiția este singura temă care poate înfrânge PSD nu ca partid, ci mai degrabă ca paradigmă de putere. De justiție și asumarea neaservirii ei politice depind proiectele de educație și sănătate pe care le așteptăm de 25 de ani. Altminteri, fiecare se salvează, electoral, așa cum crede de cuviință.
