Este absolut siderant să vedem, în ”presă” și nu numai, cum unii jubilează pentru că va fi defrișată degeaba o pădure situată integral în arie naturală protejată. O pădure care include ceea ce chiar evaluatorul plătit de Hidroelectrica recunoștea că este ”unul dintre cele mai bine conservate arinișuri albe din Carpații Românești”. Exact asta ne lipsea, o imensă defrișare în inima ariilor naturale ”protejate”, nu-i așa?
Chiar este de neînțeles cum poate cineva din specia autointitulată Homo sapiens să se bucure că este distrusă natura. Cum să poți să urăști organic natura, cu ce ți-a greșit natura în asemenea hal? Faptul că un ministru al mediului, Mircea Fechet își etalează fanatismul pentru distrugerea naturii este deja ceva fără precedent în istoria omenirii.
Toții miniștrii precedenți ai mediului, atât de înjurați pentru că nu și-au făcut treaba, au fost sublimi pe lângă Mircea Fechet.
Cum pot niște oameni fără aparente deficiențe mentale să nu simtă nimic la vederea spectacolului naturii, să nu fie încântați de imaginea vie a râului Răstolița curgând liber? Cum să nu simți nimic în fața splendorii absolute a curgerii unui râu de munte cu debit natural?
Cum să te bucuri că acest râu va fi ucis, deviat în tunelul de aducțiune?
Iată ce se scria într-un studiu asumat de Guvernul României, cu privire la ce se va întâmpla pe Jiu: ”Râul Jiu, aidoma unui copac, va arăta ca un ciot: fără vârf și fără ramuri. Prundișul albiei, lipsit de elementul acvatic, dinamic, viu, sonor și într-o continuă schimbare cromatică de-a lungul orelor, se va înfățișa în toată sluțenia, privirilor consternate. Apele vijelioase care conferă farmecul specific oricărui peisaj și mai ales spectaculozitatea acestor ultime chei sălbatice carpatine vor fi amuțit pentru totdeauna. În locul bulboanelor și al cascadelor înspumate, care odinioară înviorau aerul, va șerpui un molcom firișor de apă, absorbit de bălțile cu apă clocită, cu miazme insuportabile. O cloacă insalubră va alunga sălbăticiunile însetate și vizitatorii dornici de drumeție. Trecuta vegetație și flora specifică locală, reprezentată prin habitate rare și prioritar protejate prin legi europene și române, va mai dăinui încă câțiva ani doar în conștiința colectivă a bătrânilor. Aceștia vor putea povesti cu amărăciune isprava unor oameni haini, mândri că și-au desfigurat țara de podoaba frumuseților ei legendare cântată cândva de barzi în versuri și proză.”
Exact la fel va fi pe Răstolița!
Poți să fi manipulat, dezinformat (cu așa industrie de știri false nici nu-i de mirare), să-ți închipui că proiecutul acela chiar va produce ceva energie, poți sa nu conștientizezi că va fi cea mai scumpă energie, chiar și strict financiar vorbind (se mai aruncă 80 de milioane de euro pe o hidrocentrală care va funcționa câteva ore pe săptămână, la insignifianta capacitate de 17 MW, povestea cu 35 MW este doar propagandă).
Și atunci îți închipui că da, facem un sacrificiu dureros, dar obținem ceva. Dar să te bucuri efectiv că va fi măcelarit unul dintre ultimele colțuri de natură fascinantă și autentică din țară, cu pădurea de amestec și cele două confluențe, măcelărit inclusiv în zona de protecție integrală a unui parc național, trebuie să o spun, cu toate riscurile, frizează patologicul!
Aș introduce termenul de psihopați de mediu. Dar nici acesta nu ar acoperi gradul de deraiere la care asistăm, psihopații nu au empatie, nu simt suferința semenilor, dar nici nu poți să spui că simt o bucurie autentică pentru că victimele suferă. Ei sunt indiferenți.
Dar vedem în ieșirile din presă, la politruci, și la impostorii de la Apele Române, o bucurie enormă pentru distrugerea naturii, si nu i-aș credita cu un asemenea ”talent actoricesc”. Este o bucurie reală. Sunt oameni care par mai rupți de realitatea momentului chiar decât rușii lui Putin. În timp ce la COP16 pe Convenția privind Diversitatea Biologică se vorbește de conservarea a cel puțin 30 la sută din apele interioare, la noi se distrug ultimele râuri valoroase de munte, iar ei se bucură!
Cum poți să te consideri român și să te bucuri că singura populație românească a reginei apelor de munte, lostrița, va fi exterminată? Este o specie de macrofaună acvatică endemică în bazinul Dunării (semnatarii studiilor false nici măcar atât nu știau), este o parte din cultura noastră, ar trebui să fim atașați de ea, să ne mândrim cu ea.
Cifrele îi infirmă pe miniștri
Nici măcar Hidroelectrica nu are nimic de câștigat din acest proiect nerentabil, de fapt proiect mai mult decât nerentabil, proiect nefuncțional. Ce magie își închipuie cineva că se poate face ca la o alimentare cu 2,137 mc/s din captarea celor 4 cursuri de apă (conform datelor din draftul acordului de mediu), din care se mai pierde enorm prin evaporare, să funcționeze o hidrocentrală cu debit instalat de 17 mc/s? Va funcționa, dacă va funcționa, câteva ore pe săptămână.
Cu așa ceva ne scoate ilustrul Burduja din criza energetică? Și un copil de clase primare și-ar da seama că ceva nu pușcă în cifre, că totu-i mincună de cea mai joasă speță. Doar Hidroconstrucția are de câștigat (căreaia Burduja i-a atribuit lucrările fără licitație) și politrucii/parveniții din Mureș care-și vor trage cabane pe malul așa-zisului lac de acumulare. De fapt cei din urmă doar cred că au ceva de câștigat, din moment ce acumularea antropică va arăta cam așa, din lipsă de apă.
Vor avea vile la versant cu mâl, vor sta pustii, dar vor recunoaște vreodată că au greșit? Desigur că nu.
Agențiile de mediu, monumente de impostură, trebuie desființate. Sunt atât de corupte încât este imposibil să mai fie reformate, trebuie refăcute de la zero. Închipuiți-vă că ieri, în timp ce semnatarii petiției pentru râurile din Călimani ”bombardau” Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), cerându-i să intervină la abzurile din instituția subordonată Agenția pentru Protecția Mediului Mureș (APM Mureș), chiar ANPM, nu APM Mureș, dădea comunicat în care se lăuda cu ecocidele și cu abuzul comis la APM Mureș. Expresie ”lupul paznic la oi” este total depășită de gravitatea situației.
Este agenție pentru protecția mediului, sau pentru protecția industriei nerentabile ilicite? Oamenii aceștia au uitat complet și pentru ce-i plătim.
Când Fechet anunța în aprilie, chiar cu mult înainte de a apărea studiile false, că proiectul de defrișare va primi acord de mediu, el știa că nu este nicio șansă ca funcționarii de la APM Mureș să respecte legea. Acest fapt spune totul despre gravitatea situației din agențiile de mediu.
Ce caută directoarea de la APM Mureș în poză cu Dumitrița Gliga, principalul sforar al ecocidelor de la Răstolița?!
Grav este și faptul că o știre falsă a fost înghițită chiar și de presa publică, fără o minimă documentare.
Nu amenajarea hidroenergetică a primit acord de mediu, ci doar un proiect conex de defrișare, titlul proiectului este cât se poate de clar: „Scoatere definitivă din fondul forestier și defrișare teren în vederea finalizării Amenajării Hidroenergetice Răstolița”.
Faptul că Garda Națională de Mediu închide din vară ochii la faptul că se lucrează la amenajare, fără acord de mediu valid, este doar o altă latură a corupției de la mediu.
Este clar ca suntem un popor care mai are patrimoniul natural actual doar din greșeală, nu pentru că îl merită. Ați văzut cum au luptat croații cu corupția de mediu de la ei, și au salvat Una?
Râul Una a fost salvat! Mai puternici decât excavatoarele și autoritățile corupte
Ați văzut pe cineva să lupte pentru Răstolița?
Eu unul cred că mă las de protecția râurilor. Când mai vreau să văd un râu carpatin mă duc în Maramureșul Istoric, în Ucraina, și mă uit la apa Tarasului (Teresva). În România, dacă cel mai ilegal proiect, cel al hidrocentralei de la Răstolița, cu corpuri de apă exterminate (nu există derogare pentru așa ceva în directivă), cu zeci de corpuri de apă degradate, cu devastări în zona de protecție integrală atât la un parc național cât și la unul natural, a putut să fie mușamalizat atât de ostentativ, înseamnă că absolut niciun colț de natură nu este în siguranță.
Vom ajunge în curând o țară searbădă, ca țările occidentale, doar cu natură falsă, obținută pe bani grei prin reconstrucție ecologică. Vom cheltui de mii de ori mai mult pe refacerea naturii decât am obținut din distrugerea ei, și având ca rezultat un fals.
***
Pe același subiect:
Citește pe România Curată: