Romania Curată

Invinuitul a folosit si a prezentat in Parlamentul European, documente si declaratii false Ancheta DNA se extinde, prejudiciul adus de Adrian Severin bugetului PE este de 436.663 euro

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins cercetările faţă de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, în dosarul în care se efectuează acte de urmările penală pentru infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă şi au început, faţă de acesta, urmărirea penală pentru o nouă infracţiune şi anume „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”.

Din Ordonanţa de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2007 – 2010, învinuitul Severin Adrian a folosit şi a prezentat în Parlamentul European, documente, declaraţii false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008). Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, înfiinţate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European.

În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmările penală şi faţă de alte persoane.

Având în vedere stadiul anchetei, DNA anunta ca nu se pot furniza mai multe detalii, în acest moment.

La data de 16 iulie 2012, persoanei învinuite i s-au adus la cunoştinţă noile acuzaţii, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Cititi si: FOTO & VIDEO: Doi tineri sustinatori ai Romaniei curate, jigniti suburban la conferinta lui Severin! Intrebare: Cand va dati demisia? Raspuns: Sterge-ti mucii, nenorocito!


Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Invinuitul a folosit si a prezentat in Parlamentul European, documente si declaratii false Ancheta DNA se extinde, prejudiciul adus de Adrian Severin bugetului PE este de 436.663 euro

  1. Severin POLITRUCUL

    ACEST fost activist PCR care inca din studentie era mare sef la Uniunea Asociatiilor Studentesti Comuniste din Ro i-a facut zile fripte lui VICTOR CIORBEA, fiind colegi de promatie la drept, n-a muncit macar o zi ca jurist, toata viata lui a primit salariu de MACANITOR POLITIC sau de POLITRUC. Cat a fost ministru la Ministerul Reformei in Guv Roman (ceea ce nu si-a trecut in CV) s-a purtat ca un TRADATOR de tara si de neam. Toate reformele propuse de specialisti sau oameni competenti au fost contrate sub obladuirea lui si a renumitului (SP)AGTON din interese meschine de grup mafiot. Pe langa ei in acea mafie mai activau DUVAZ(care dezvolta in sectorul 1 BUC. o constructie de milioane de euro), COPOS, etc

    Reply
  2. Manea Lucia Maria

    Sa speram ca intram in normalitate, cand toti vor fi responsabili de actele lor si se va pune stavila beneficiilor la “baietii destepti” si pagubelor la noi “ciumpalacilor”

    Reply
  3. POLITICIAN RATAT

    Daca este adevarat ca acest individ , Severin, care a facut de rusine Romania in toata Europa este nepotul Anei Pauker si ginerele lui Silviu Brucan atunci avem o noua confirmare a proverbului “ce naste din pisica , soareci mananca ! ” Trebuie insa sa-i condamnam aspru pe cei doi Adrieni :Nastase si Severin care au conferentiat (inainte de incarcerarea primului) ,la Fundaţia Europeană Titulescu pe tema “Istoria şi mitologia excepţionalismului corupţiei româneşti”! Este culmea tupeului si nesimtirii ! Tocmai “dansii” vorbesc de coruptie ! Unul fura si pagubeste tara cu sute de miliarde iar celalalt, agent sovietic , vinde Insula Serpilor si fura Parlamentul European ! Sunt de condamnat si din alta cauza . Nu l-au cooptat la conferinta pe cel mai nou reprezentant al nesimtirii, falsului , dublei masuri, razbunarii , rautatii , parsiveniei acest nou” Frankenstein ” al laboratoarelor PSD-ste : Victoras Ponta , micro-Titulescu ce are in comun cu Titulescu doar atat : 10% din sex ! Acum intelegeti de ce si-au dat mana puscariabilii USL cu serviciile ruse pentru “debarcarea” lui Basescu ?

    Reply
  4. KUKI

    “Parerea mea”:
    Clasa politica este de nivel foarte scazut.
    Scazut,datorita lipsei de profesionalism,de instructie,de minima educatie-7ani,lipsei de perceptie a climatului si obiceiurilor politice europene,si cel mai important datorita neantelegerii fundamentelor democratiei.
    Din nenorocire clasa politica provine din votul popular,care popor sufera si el de aceleasi matehne.
    Acest fapt conduce la lupta politica propagandistica,eludand fondul.
    Agitatia propagandistica e utila pentru cei aflati la putere,dar inconstienti ca numai vremelnic.
    Ei pot face astfel,usor malversatii,de regula cu caracter financiar.
    Necazul este ca electoratul nu percepe ca el el este platitorul final.
    Cu cat esti mai jos pe scara sociala,cu atat platesti mai din greu.
    Electoratul are satisfactii simple,de tipul proverbului”Corcira esti libera ,fa-ti nevoile unde vrei”!
    Politicienii fara tinuta,profita de atitudine.
    Ba,mai pun si umarul la consolidarea ei.
    Ce-i de facut?
    O solutie ar fi cea monarhica,dar se pune problema rezistentei fizice si psihice a monarhului in climatul mioritic.Nu de alta dar principele Carol a avut destule tentative de abdicare.Dar eram norocosi-existau Bratianu,Catargiu,etc.
    Acum avem modele similare,mai aproape cu acuzatorul public Saracu,precum Antonescu,Nicolaescu,Ponta,Sova,Severin,Blaga,Videanu.
    Si in acest timp Kondyakov vegheaza,impreuna cu colaboratori destul de bine instalati in economia romanesca beteaga.
    Scaparea:probabil tot Barosso si Gittenstein.
    Se naste o problema,rezista acesti “oameni” la exhalatiile pestilentiale ale societatii noastre?
    Mai cu seama ca instabilitatea noastra europeana diminueaza sansele Moldovei de integrare in UE,fapt ce mi se pare o lovitura mai parsiva decat cea cu gazele de sist.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *