În România, aparent toate parcă sunt făcute ce proşti! Suntem
păcăliţi la preţul autostrăzilor şi a drumurilor, vindem avuţia statului
mereu pe nimic sau în pierdere, cumpărăm sisteme informatice care nu
merg, plătim studii de fezabilitate pentru spitale care nu se vor face
niciodată, facem stadioane în pantă şi parcuri pe islaz, piscine în
comune fără canalizare, şi tot aşa până la banalizare.
OM 724/2013 (vezi nota subsol) este o exemplificare a felului de a
face pe prostu’! Pe scurt, dacă ar fi să-i dau crezare ministrului
sănătăţii, peste două luni, prin deschiderea listei de compensare,
pacienţii vor avea acces fara limite la unele medicamente, pe care ţări
de 10 ori mai bogate, ca Germania sau Anglia, nu şi le permit sau le
acceptă doar la un număr restrictiv de pacienţi şi la un preţ negociat
la sânge! În săraca Românie, evaluarea impactului bugetar nu mai este
necesară deoarece producătorii au promis că vor da toate medicamentele
noi gratis!
Cât de prost să fii să accepţi ca reală o asemenea gogomănie!?
Ministrul Sănătăţii, un specialist al cifrelor şi impactului bugetar…
economist şi auditor de profesie, aparent o ia de bună! Nu este însă
prima măsură luata de ministrul Nicolăescu fără o evaluare a impactului
bugetar: aşa s-au dus 138 de milioane pe programul de evaluare a stării
de sănătate, aşa a mărit salariile personalului medical din spitale fără
a se aloca un singur leu suplimentar acestora – împingându-i la
arierate, aşa a ridicat plafoanele la farmacii, aşa s-au compensat
integral medicamentele din programele de diabet si oncologie – fara pret
de referinţă, aşa a comandat studii de fezabilitate la spitale, etc.
Trebuie sa precizez ca toate deciziile enumerate au fost luate în
mandatul Tăriceanu. Aceasta măsură este prima criticabilă, din punctul
meu de vedere, sub conducerea premierului Ponta.
După ce sacii vor fi fost urcaţi în căruţă, industria se va năpusti
asupra taxei clawback, iar rezultatul va fi o gaură enormă în bugetul
sănătăţii. Cum bugetul statului nu permite re alocări spre sănătate,
este de aşteptat ca respectiva halcă să fie balansata prin scăderea
cheltuielilor de la veniturile personalului sanitar sau de la
consumabile!
Această criză este generată cu ştiinţa Guvernului României. În toate
ţările UE (şi nu numai) accesul la lista de medicamente compensate a
unor tratamente de 10.000-100.000 de euro pe an per pacient, se face
însă numai după evaluarea eficacităţii şi suportabilităţii financiare a
produsului respectiv.
Mai mult, in negocierile cu FMI, Guvernul României, încălcând
uzanţele, şi-a asumat o obligaţie de A NU FACE (vezi nota subsol) : nu
va mai permite “deschiderea listei de medicamente” fără a face o
evaluare, pentru a nu se mai înregistra arierate in acest domeniu!
Ce face noul ordin? Sub titlul înşelător de EVALUARE, pentru a
descuraja ochiul jurnaliştilor şi a nespecialiştilor, înşiră pe 60 de
pagini o sumedenie de criterii privind EFICACITATEA produselor (adică
existenţa efectului clinic pozitiv) propuse a fi finanţate de la buget
fără a face nici cea mai mică trimitere la suportabilitate şi
cost-eficacitate. Specialiştii romani urmează a valida evaluările deja
făcute de experţii Agenţiei Europene a Medicamentelor privind
eficacitatea, (pe baza căreia s-a făcut înregistrarea produselor în
toate ţările UE)! Obţinerea unui scor de 6 puncte din 10 conduce automat
la obligativitatea MS de a impune medicamentul pe lista de compensate.
Numai că TOATE produsele vor obţine cel puţin 6 puncte – acestea fiind
legate strict de demonstrarea unei eficacităţi superioare comparativ cu
tratamentele clasice sau cu placebo!! Este de la sine înţeles ca
produsele noi sunt superioare ca doar nu au investit miliarde in
cercetare pentru a face “Trabanturi” sau televizoare alb-negru!
În ceea ce priveşte costul şi impactul bugetar – adică EVALUAREA
ECONOMICĂ, producătorii vor trebui să facă o autoevaluare pe care
funcţionarii MS o vor verifica, …si atât. Această informaţie, deosebit
de relevanta rămâne agăţată undeva în neant, ordinul ministrului uitând
să precizeze ce se întâmplă cu acele medicamente care nu sunt
suportabile de actualul buget si mai ales cum si daca se va stabili o
limita a suportabilităţii.
“Pentru a evita arieratele evaluare ne-aţi cerut, evaluare am
facut! Cum?? Era vorba de evaluare economica? Ne cerem scuze, noi am
înţeles altfel!”
Si totusi, tehnicienii care au elaborat sunt competenţi şi instruiţi cu diplomă în evaluarea economică a medicamentelor. Mal formarea ordinului s-a făcut dintr-o voinţă
superioară lor, voinţa politică! În fapt, pentru a spune lucrurilor pe
nume ne aflăm în faţa unei pseudo incompetenţe care maschează corupţia.
Astăzi Guvernul Ponta, prin Ministrul Nicolăescu a dat satisfacţie
industriei pentru ca nu trebuie sa dea efectiv nici un ban din buget.
Peste 6-9 luni pariez ca vor regreta amarnic si unii – reprezentanţii
industriei si ceilalţi – Guvernul. In loc sa permitem o deschidere reala
a listei ne vom afla, din nou, la începutul procesului, cu o noua
legislaţiei in dezbatere, de aceasta data avind incluse criteriile de
evaluare economica. Bătălia care va declanşa va fi atroce, cu o miza
gigantica – intre 100 si 500 de milioane de euro (cit banii luaţi pe CFR
si Oltchim la grămadă). Industria crede ca Guvernul va da banii.
Guvernul crede ca va găsi o soluţie sa scape. Vom vedea!
Se spune ca prostia nu doare. Pseudo prostia însă îmbogăţeşte pe unii ăi nenoroceşte pe alţii!
PS: Suntem obişnuiţi cu termenul de corupţie ca atribut al
politicienilor romani. Funcţionarii FMI vor trebui şi ei să intre în
horă proştilor de conjunctură, acceptând autoevaluarea publicată în
Monitorul oficial ca fiind evaluarea economică pentru care au bătut
palma cu autorităţile romane. Nu îmi fac nici un fel de grijă. Lobby-ul
făcut la nivelul FMI nu diferă de cel făcut asupra Guvernului României.
Doar cifrele sunt de altă dimensiune iar formele sunt ceva mai subtile.
———————-
Nota1: Ordinul
nr. 724/2013 pentru aprobarea criteriilor de evaluare a tehnologiilor
medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a
instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare şi a
metodologiei de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor sau
neincluderea medicamentelor în Lista cu denumiri comune internaţionale
ale medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, pe bază de
prescripţie medicală, cu sau fără contribuţie personală – Monitorul Oficial, Partea I nr. 339 din 10.06.2013.
Nota2: Scrisoarea de intentie a Guvernului Romaniei catre FMI – 8 iunie 2012. “Nu vom introduce medicamente sau indicaţii noi în lista medicamentelor compensate fără a dispune de o evaluare interimară a tehnologiei
sanitar.e Aceste acţiuni ar trebui să contribuie la limitarea costurilor
şi la evitarea apariţiei de noi arierate la nivelul spitalelor.”