În Valea Jiului, mafia lemnului sabotează Mecanismul de Tranziție Justă

Distrugerea pădurilor nu este doar o problemă de protecție a naturii. Multe păduri intră, dintotdeauna, chiar și în cotidianul oamenilor care nu merg în drumeții, nu merg în natură. Sunt pădurile care fac parte din peisajul orășenilor, care se văd din orașele din proximitate. Ele nu asigură servicii ecosistemice doar prin producerea de oxigen, retenția apei, reglarea microclimatului, protecția biodiversității etc. Ele au o importanță vizuală, ele fac parte din peisaj. Faptul că ne trecem privirea peste ele, chiar și fugitiv, ne crește calitatea vieții mai mult decât conștientizăm.

La sfârșit de aprilie, prin orașul Petrila coboară camioane burdușite cu trunchiurile arborilor uciși, molizi enormi. În camion, în mijlocul orașului, sunt încă acoperite cu zăpadă. De unde coboară, unde este ”locul crimei”?

Pe SUMAL vedem că lemnul vine de sub vârful Măgura Mică, din proximitatea vârfului Clăbucet din Munții Șureanu.

Oamenii din oraș văd, dintotdeauna, imaginea superbă a vârfului, care se ridică, dintotdeauna, din pădurea compactă de conifere. O imagine clasică pentru frumusețea pe ducă a Carpaților Românești. Dar acum strălucirea zăpezii trădează o distrugere fără precedent. Se vede că pădurea nu mai este compactă, așa cum a fost ea până acum.

Iar imaginile satelitare, mai vechi, arată preludiul măcelului total, arată cum pădurea este ciuruită de drumurile de tractor.

Mutilarea peisajului, care afectează localnicii, cu atât mai mult afectează turiștii, care în niciun caz nu vin să vadă peisaje cu natură ciopârțită. Toată lumea recunoaște că marele atuu al Văii Jiului, pentru ca Mecanismul de Tranziție Justă să poată fi implementat cu succes aici, este turismul, turism bazat pe patrimoniul natural al zonei. Dar turismul nu va avea nicio șansă, în condițiile în care aici exploatările forestiere se amplifică sinistru, în loc să se diminueze. Valea Jiului a avut un mare potențial ecoturistic bazat pe păduri pentru că aici oamenii s-au încălzit cu cărbune, totul a gravitat în jurul cărbunelui, și pădurile au fost cruțate. Dar o mână de mafioți locali au reușit în ultimii ani să spulbere acest avantaj competitiv al Văii Jiului.

Sub Clăbucet un drum de tractor a fost tăiat în 2018, chiar sub golul alpin, prin pădurea de sub limita golului alpin.

Este ceva foarte grav, pentru că că acest drum distruge și solul și microrelieful, fragmentează habitatul. El nu este doar un mijloc pentru extragerea arborilor, face mult mai mult rău. Și mai grav este că, fiind lângă limita golului alpin, afectează un ecoton atât de important și de fragil ecologic. O dată distrusă, această pădure situată la limitele etajului boreal, în condiții climatice vitrege, este foarte greu să se mai refacă. Dar probabil că funcționarii de la Agenția Pentru Distrugerea Mediului nici nu au auzit de ecoton. Cert este că drumurile de tractor provoacă, cumulat, un adevărat ecocid în pădurile României, și trebuie reglementate foarte strict. Iar tăierile în proximitatea limitei superioare a pădurii trebuie interzise prin lege.

Ni se bagă pe gât ideea că aceste tăieri sunt legale, că distrugerea irațională a mediului nu este reglementată suficient, că bandiții pot să facă ce vor. Nu este chiar așa și am și un exemplu (pe lângă Convenția Europeană a Peisajului). România a participat la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Mediul Uman, ținută în 1972 la Stockholm, și a semnat declarația care prevede că: ”Statele trebuie să adopte o abordare integrată și coordonată privind planurile de dezvoltare astfel încât să asigure faptul că dezvoltarea este compatibilă cu necesitatea de a proteja și îmbunătăți mediul înconjurător pentru beneficiul populației lor.”

Vedem în Valea Jiului cum calitatea vieții a cca. 100.000 de oameni este sabotată prin distrugerea mediului înconjurător doar ca să se îmbogățească o mână de indivizi din mafia lemnului. România este clar că nu respectă ce a semnat.

Până recent, aproape toate suprafețele forestiere din țară situate la altitudine mare, lângă limita golului alpin, reprezentau zone de sălbăticie. Aceste zone au o poziție primordială în patrimoniul nostru național. În țările vestice este o campanie amplă de ”rewildning”, de a reface, în mod artificial, zone de sălbăticie. Guvernul Germaniei încă din 2007 a declarat oficial obiectivul ca zonele de sălbăticie să atingă 2% din suprafața țării:

https://wilderness-society.org/how-much-wilderness-is-possible-in-germany/

Iar noi distrugem zone de sălbăticie autentice, cu o valoare inestimabilă, ca să satisfacem lăcomia unei mâini de indivizi fără scrupule.

Dar peștele de la cap se împute. Un prim ministru finanțist nu prea are cum să înțeleagă că scopul guvernării trebuie să fie creșterea calității vieții, nu creșterea veniturilor. Că banii nu pot să compenseze distrugerea mediului înconjurător, urâțirea vieților noastre prin urâțirea peisajului, cum să înțeleagă? Se vede din încăpățânarea cu care refuză să o demită pe Andra Pleșa cât a înțeles.

Ar trebui măcar să înțeleagă că exploatarea pădurilor aduce pierderi chiar și strict din punct de vedere financiar, sabotând economia sustenabilă, care ar putea fi prosperă.

Președintele României schiază frecvent la câțiva kilometri de zona mutilată, dar nu are nicio reacție.

Comisarul european pe mediu postează despre tragedia dispariției padurilor seculare, dar nu face nici măcar minimul efort de a duce infringementul pe păduri în faza contencioasă.

https://www.linkedin.com/feed/update/urn%3Ali%3Aactivity%3A6790958004180267008/

Iar oamenii din Valea Jiului traiesc lângă bandiții care le măcelăresc pădurile, fără să înțeleagă că din cauza lor sunt condamnați la sărăcie.