Romania Curată

Iliescu, audiat ca inculpat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

Fostul preşedinte Ion Iliescu a mers, luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost citat pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Fostul șef de stat a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, în decembrie anul trecut, alături de mai multe persoane, printre care Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Miron Cozma, anunță News.ro.

Iliescu a ajuns la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie puţin înainte de ora 9.30 şi nu a dorit să facă nicio declaraţie despre punerea lui sub acuzare în dosarul Mineriadei, nici la venire, nici la plecare. Întrebat dacă se simte vinovat de moartea celor patru persoane în timpul Mineriadei din 13-15 iunie, Iliescu a răspuns negativ.

Până în prezent au mai fost audiați Miron Cozma, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu și Andrei Pleșu. Cozma, fost lider sindical al minerilor din Valea Jiului, a declarat vineri, după audiere, că procurorii au admis probele pe care le-a depus și că urmează să fie audiat și fostul președinte Emil Constantinescu (1996-2000), prorector al Universității București în perioada Mineriadei.

Gelu Voican Voiculescu, vicepremier în iunie 1990, a fost audiat, ca inculpat, miercurea trecută, iar Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului-ministru, a fost audiat în calitate de inculpat joia trecută. Și tot joi, fostul ministru al Culturii în cabinetul Roman, Andrei Pleșu, a dat declarații în calitate de martor, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Pe 23 decembrie, procurorii militari de la Parchetul ICCJ anunțau că fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii și reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată patru morți, trei răniți şi circa o mie de persoane bătute sau arestate ilegal. În același dosar au fost inculpați amiralul Emil Dumitrescu, Nicolae Dumitru, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu, Mugurel Florescu și Miron Cozma.

În dosarul cunoscut sub numele de „Mineriada 13 – 15 iunie 1990” s-a dispus, prin ordonanţa din 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, a lui Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României, a fostului premier Petre Roman, a fostului viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, a fostului director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Virgil Măgureanu, a fostului prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale (FSN) Nicolae Dumitru şi a generalului în rezervă Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare, a anunțat procurorul militar Marian Lazăr, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

În perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, se arată în rechizitoriu. În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei, „fapte ce constituie şapte acte materiale ale infracţiunii”, a explicat Lazăr.

De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, „fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii”.

În același dosar, a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru  infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Benedict Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.

De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne. În aceeaşi cauză, procurorii militari efectuează în continuare urmărirea penală faţă de alţi 18 suspecţi, tot pentru infracţiuni de crime împotriva umanităţii.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, pe 29 decembrie 2016, că dosarul Mineriadei este în faza finală, soluţia urmând să fie dată în primele luni ale anului 2017, după ce vor fi administrate probele rămase şi vor fi verificate apărările.

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis după ce România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei. CEDO a subliniat că statul are obligaţia de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Citește și: Mineriada pe înțelesul tuturor. De ce justiția nu a fost posibilă 25 de ani


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Iliescu, audiat ca inculpat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

  1. Protonic

    Daca cineva isi mai aduce aminte Iliescu si Roman erau certati in acele momente iar Iliescu l-a debarcat pe Roman astfel ca doar unul dintre ei poate fi inculpat nu amandoi iar vinovat poate fi unul sau niciunul.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *