Coaliția
Platforma pentru Orașe Durabile ii
solicita presedintelui, printr-o scrisoare deschisa, să nu promulge legea de
adoptare a OUG 7/2011 adoptata de Plenul Camerei Deputatilor pe 19 februarie
2013. Organizațiile membre
sunt îngrijorate de consecințele grave
pe care promulgarea legii in forma actuala le va avea asupra dezvoltarii pe
termen lung a localitatilor romanesti. Ca stat membru al Uniunii Europene,
România a aderat la principiile de dezvoltare durabilă, care impun un echilibru
între interesele private şi cele publice. Documentaţiile de urbanism, garantul
respectării interesului public, sunt instrumentele fundamentale de
implementarea a politicilor publice locale.
Principalele probleme identificate
de Platforma pentru Orase Durabile sunt:
1. Compromiterea viziunii de ansamblu in
dezvoltarea localitatilor din Romania, prin reintroducerea urbanismului derogatoriu.
2. Prejudiciile grave aduse patrimoniului
istoric pentru ca entitati private vor putea initia documentatii de urbanism
derogatoriu in zonele construite protejate.
3. Favorizarea coruptiei in administratia
locala (Art. 4 din Mecanismul de Cooperare si Verificare) deoarece
regulamentele de urbanism au devenit negociabile intre reprezentantii
administratiei locale si investitorii privati.
4. Afectarea dreptului la proprietate al
cetatenilor.
5. Ne-adaptarea la legislatia europeana, in
speta, Carta de la Leipzig (2007). Romania nu va putea accesa fondurile europene pentru dezvoltare urbana
integrata in exercitiul bugetar 2014-2020, a carui tema este dezvoltarea inteligenta, inclusiva si
sustenabila.
Argumentul principal al
initiatorilor modificarilor la OUG 7/2011 este dorinta de a stimula cresterea
economica. Criza economică, insa, nu va fi combătută prin insecuritatea
reglementărilor, iar investitorii serioşi, dispusi sa investeasca pe termen
lung, nu vor risca sa vina intr-o tara unde cadrul legislativ este instabil.
1. Compromiterea viziunii de ansamblu in
dezvoltarea localitatilor
In mod normal, stabilitatea cadrului
reglementar este o garantie a dezvoltarii echilibrate si coerente, a
securitatii proprietatii si a previzibilitatii investitiilor. Coroborate cu
art.50, prevederile art.32 din forma initiala a Legii nr.350/2001 au rasturnat
complet aceasta logica: planurile de urbanism de rang superior (PUG, PUZ) au
fost modificate permanent si nelimitat prin documentatii de rang inferior (PUZ,
PUD), initiate si finantate de entitati private pentru a satisface interese strict
particulare. Mai mult chiar, in mod curent, Planul urbanistic zonal s-a
restrans la limitele unei singure parcele, devenind un Plan urbanistic de
detaliu.
Rezultatul permisivitatii art.32 l-a
constituit generalizarea in perioada 2001-2008 a urbanismului bazat pe derogări
punctuale: inlocuirea viziunii globale, echilibrate, cu proiecte individuale,
excesive, subordonarea interesului public in raport cu cel privat. Practica
PUZ-lui pe parcela a condus – prin multiplicare şi concentrare –, la pierderea
calităţii unor zone sau la agregarea unor zone urbane lipsite de orice valoare
arhitectural-urbanistică.
O primă încercare de rezolvare a
problemei – pregatita si sustinuta de Raportul experţilor francezi referitor
la elaborarea codului urbanismului în România elaborat de Ministerul
Transporturilor, al Turismului si al Mărilor din Franţa la cererea Ministerului
Dezvoltării, al Lucrărilor Publice şi Locuinţelor din România, 5 februarie 2007
– a fost OUG 27/2008. Ea a propus ca instrument de echilibru între interesul
privat şi cel public folosirea conceputului de unitate teritorială de
referinţă (u.t.r.), porţiune dintr-un oraş cu anumite caracteristici
morfo-functionale; conform OUG 27/2008, modificările în oraş trebuiau să se
facă cel puţin la scara acestui teritoriu (erau deci excluse PUZ-urile “pe
parcelă”).
În urma modificărilor aduse prin
legea de adoptare a OUG 27/2008 au fost păstrate PUZ-urile “pe parcelă”, astfel
că s-a încercat folosirea unui alt instrument de echilibru. Prin OUG 7/2011,
apare restricţia ca doar administraţia publică să fie cea care realizează
PUZ-uri pentru o mare pare dintre tipurile de funcţiuni (art. 32 în forma
iniţială a OUG 7/2011), astfel un echilibru al derogărilor în urbanism a fost
reintrodus. Administraţia are, cel puţin teoretic, o autoritate mai mare şi îşi
poate formula şi impune cu mai mare uşurinţă viziunea asupra unui teritoriu mai
larg şi a interesului public.
Legea de adoptare a OUG 7/2011 ne
întoarce insa la situaţia de dinainte de 2008. Prin înşiruirea de situaţii din
alin. 8 al amendamentelor din forma finala a ordonantei, aproape întreaga
localitate poate fi supusă unor derogări iniţiate şi finanţate de persoane
private în urma cărora se poate obţine un CUT mai mare de cei 20% din alineatul
anterior. Modificarea se poate face prin PUZ-uri pe porţiuni de unitate
teritorială de referinţă, deci prin PUZ-uri ce pot fi şi “pe parcelă”.
Prevederile formei finale a OUG
7/2011 distorsioneaza complet sensul Planului urbanistic general si al Planului
urbanistic zonal. Ultimul nu mai este un instrument de reglementare, ci de
derogare, nu mai actioneaza in interes public, ci devine un instrument al
interesului privat-speculativ.
2. Prejudicierea patrimoniului istoric
a) Urmarile cele mai dramatice ale
urbanismului derogatoriu – sever limitat prin forma initiala a OUG 7/2011, dar
relansat acum prin forma finala adoptata de Camera Deputatilor – pot fi
constatate in zonele istorice. Datorita situarii centrale si prestigiului lor,
ele au fost cele mai vizate de specula imobiliara.
Legislatia din domeniul
urbanismului, dar si din cel al protejarii monumentelor istorice, a incurajat
distrugerea fondului construit existent si construirea excesiva prin PUZ-uri
derogatorii pe parcela a terenurilor astfel eliberate. Datorita acestor planuri
care permiteau depasirea consistenta a indicatorilor urbanistici aprobati
initial, numeroase cladiri – neclasate ca monumente, dar cu valoare
arhitecturala – au fost demolate si inlocuite cu constructii mult mai inalte si
masive decat cele invecinate si, de foarte multe ori, de foarte slaba calitate.
Consecintele negative sunt deci duble, disparitia unor cladiri valoroase si
degradarea zonelor protejate.
Legatura intre laxismul legislatiei
in urbanism si agresarea patrimoniului construit istoric a fost acuzata şi in
Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Situri Istorice
şi Naturale (“Un factor agravant în ceea ce priveşte situaţia patrimoniului
urban l-a constituit Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul,
care, prin permisiunea acordată particularilor de a iniţia documentaţii de
urbanism derogatoriu, a încurajat distrugerea fondului construit cu valoare
culturală”, 2009, p. 100).
Dupa cum am mentionat, OUG 27/2008
nu a suprimat urbanismul derogatoriu, dar a limitat la 20% posibilitatea depasirii valorii
Coeficienetului de utilizare a terenului in zonele protejate; desi a fost un
pas inainte, aceasta prevedere nu a produs efecte pozitive spectaculoase pentru
ca, indiferent de situatia concreta, intotdeauna se solicita valoarea maxima.
Din acest motiv, OUG 7/2011 a
restrans drastic posibilitatea derogarilor in zonele protejate, acceptand doar
exceptii in mod obiectiv necesare (racordarea la calcanele unor cladiri
invecinate). Foma finala a OUG 7/2011 a revenit insa la limita de 20% (Art.32,
alin. (9) si (10)):
(9) Planurile urbanistice zonale pentru zone construite
protejate în integralitatea lor nu pot fi modificate prin alte planuri
urbanistice decât cele elaborate de către autorităţile publice locale.
(10) Prin excepţie de la prevederile
alin. (9), sunt admise documentaţii de urbanism elaborate în baza unui aviz de
oportunitate, inţiate de persoane fizice şi juridice, care conţin modificări
ale indicatorilor urbanistici în limita a maximum 20% şi care nu modifică
caracterul general al zonei.”
Avand in vedere experienta
trecutului recent, in conditiile in care noile prevederi legale redeschid
posibilitatea derogarilor si transfera aproape in totalitate competentele de avizare la nivel local, procesul
de degradare al patrimoniului istoric si al zonelor protejate va continua.
b) O alta problema a formei finale a
OUG 7/2011 o constituie modificarea competenţelor de avizare ale Ministerului
Culturii.
Pana in prezent, planurile
urbanistice zonale incluzand monumente istorice de valoare
naţională/internaţională (grupa A din Lista Monumentelor Istorice) erau avizate
de Direcţia Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii, pe baza consultarii
Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice.
Prin noua reglementare, aceasta
competenta nu se exercita decat pentru zonele cu monumente inscrise in lista
patrimoniului mondial (OUG 7/2011, Forma finala – Anexa 1, nr. 2.1) sau in faza
initiala a planurilor de urbanism pentru zonele centrale ale municipiilor, in
integralitatea lor (OUG 7/2011, Forma finala – Anexa 1, nr. 9).
Pentru toate
reglementarile privind parti din zonele centrale ale municipiilor si pentru
zonele protejate, inclusiv pentru derogarile ulterioare, avizarea are loc doar
la nivel local (OUG 7/2011, Forma finala – Anexa 1, nr. 10, 12, 12.1, 12.1
bis); direcţiile de cultură judeţene/a municipiului Bucureşti vor putea emite
avize şi pentru planurile urbanistice vizînd monumente istorice de valoare
naţională/internaţională (OUG 7/2011, Forma finala – Anexa 1, nr. 8.2.).
Din nou, se pune
problema desfiintarii graduale a viziunii de ansamblu prin derogari locale.
Situatia este agravata prin faptul ca direcţiile de cultură judeţene/a
municipiului Bucureşti sufera, în general, de o mare lipsa de personal, în particular
a celui calificat.
Se instituie astfel – printr-o
interpretare devianta a principiului autonomiei locale – o regula extrem de
periculoasa, care arunca in derizoriu orice idee de coerenta si de ierarhie a
competentelor. Desi in faza initiala planurile sunt avizate (eventual) si de
catre Ministerul Culturii, in orice faza ulterioara ele pot fi radical
modificate la nivel local, fara nici un control din partea autoritatii
centrale!
3. Aruncarea in derizoriu a competentelor
unor autoritati centrale
a) In numele unei intelegeri abuzive
a descentralizarii, prezenta autorităţilor centrale este sever diminuata in
cadrul proceselor de avizare şi control. Ministerul Dezvoltării Regionale si
Administratiei Publice si Ministerul Culturii nu au competente de avizare decat
in faza initiala a Planurilor
urbanistice generale si ale unor Planuri urbanistice zonale, dupa care toate
modificarile ulterioare – care pot fi extrem de numeroase si ample, mergand la
limita pana la anularea ipotezelor initiale – nu sunt avizate decat la nivel
local. In acest mod, Ministerul Dezvoltării Regionale si Administratiei Publice
este exclus din avizarea PUZ-urilor pentru părţi din zonele protejate iar
Ministerul Culturii din avizarea interventiilor in zone in care exista monumente
de valoare naţională/internaţională (grupa A).
In acest context, se cuvine remarcat
faptul ca, in contradictie cu misiunea lor, cele doua institutii au acceptat
resemnate situatia; Ministerul Dezvoltării Regionale si Administratiei Publicea
a asistat pasiv la toate modificarile substantiale aduse unei legi pe care, in
trecutul apropiat, chiar el o promovase, in timp ce Ministerul Culturii a fost
practic absent de la dezbateri.
b) In mod similar, rolurile
Prefectului şi si cel al Inspectoratului de Stat în Construcţii în anularea
unui PUZ potential avizat si aprobat prin incalcarea legii nu mai sînt
explicite. In forma initiala a OUG 7/2011, articolul 56.2 facea referiri
precise la cele doua institutii:
„Anularea hotărârilor de aprobare a documentaţiilor de urbanism emise cu
încălcarea prevederilor legale se cere, în condiţiile legii, de prefect, în
urma controlului de legalitate sau la sesizarea inspectorului general al
Inspectoratului de Stat în Construcţii, a arhitectului-şef al judeţului sau a
autorităţilor centrale de specialitate, în termenele prevăzute de lege.”
In forma finala a OUG 7/2011, acest
articol a fost abrogat.
In mod evident, se doreste o
prezenta cat mai redusa a autoritatilor centrale atat in procesul de avizare al
documentatiilor de urbanism, cat si in cel de control al legalitatii acestui
proces.
4. Favorizarea corupţiei
Punctul esential al Legii
nr.350/2001 il constituie art. 32 care, pe langa efectele perturbatoare asupra
coerentei urbane descrise anterior, introduce implicit si o categorie speciala
de cetateni, si anume cei care dispun de suficiente resurse pentru a finanta
documentatii care modifica regulamentele de urbanism conform interesului lor:
„Art. 32. – (1) În
cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se
solicită o modificare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate
pentru zona respectivă sau dacă condiţiile specifice ale amplasamentului ori
natura obiectivelor de investiţii o impun, autoritatea publică locală are
dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism:
a) să respingă în mod justificat cererea de modificare
a prevederilor documentaţiilor de urbanism aprobate;
b) să
condiţioneze autorizarea investiţiei de elaborarea şi aprobarea de către
autoritatea publică locală competentă a unui plan urbanistic zonal;
c) să condiţioneze autorizarea
investiţiei de aprobarea de către autoritatea publică competentă, a unui plan
urbanistic zonal, elaborat şi finanţat prin grija persoanelor fizice şi/sau
juridice interesate, numai în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit
de structura specializată condusă de arhitectul-şef şi aprobat, după caz,
conform competenţei (…)”
Posibilitatea derogarii de la
regulamentele de urbanism existente si a finantarii private a planurilor de
urbanism derogatorii conduce la relativizarea cadrului normativ existent, in
speta a regulamentelor aferente planurilor de urbanism general sau zonal
finantate din fonduri publice, avizate de autoritatile centrale (Ministerul
Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Ministerul Culturii etc.) si
aprobate de autoritatile locale.
In acest mod, se permit derogari
prin interpretarea foarte larga a regulamentelor, lasand autoritatilor locale
dreptul de a aproba sau nu propunerile de modificare; prezenta avizului de
oportunitate nu este o garantie de obiectivitate: experienta – cel putin
cea a Bucurestiului – releva faptul ca el este o simpla formalitate, ca aproape
orice poate fi considerat ca fiind „oportun”. Beneficiarii unui asemenea sistem
vor fi cei care au nu doar bani pentru a suporta costurile necesare unor noi
reglementari – de data aceasta, facute exclusiv in folosul lor propriu – ci si
puterea de a „convinge” autoritatile sa le aprobe.
Una din cauzele majore ale haosului
urbanistic bucurestean a constituit-o combinatia intre legislatia in urbanism
extrem de permisiva si autonomia larga pe care sectoarele au avut-o dupa 2002
in raport cu PMB. Multe din documentatiile de urbanism – multe, din pacate,
chiar puse in practica – din aceasta perioada au fost avizate si aprobate prin
incalcarea flagranta a legii, fapt posibil numai prin complicitatea dintre
beneficiarii lor si administratie.
In momentul in care orice
regulament devine interpretabil si negociabil, pe de o parte, si cand deciziile
se iau „descentralizat”, fara nici un control de la nivel central, pe de alta,
portile abuzului si coruptiei sunt larg deschise.
5. Afectarea dreptului la proprietate
În locul promovării echităţii
sociale ca factor de asigurare al echităţii economice, sînt favorizate
intervenţiile de speculă imobiliară care vor afecta vecinii şi vor alunga
investitorii interesaţi de acţiuni pe termen lung, care au nevoie de
reglementări urbanistice stabile.
Mecanismul derogărilor punctuale
este vinovat pentru atingerea dreptului de proprietate al vecinilor.
Depăşirea cu 20% a Coeficientului de
utilizare a terenului maxim aprobat anterior, la care fac referire alin. 7-10
ale art. 32, in mod direct, dar şi articole precum 50 şi 54, în mod indirect,
se traduce prin faptul că se poate construi în plus cu o cincime din volumul
maxim al unei clădiri rezultat aplicînd regulmentul de dinaintea derogării.
Astfel de derogări au consecinte nocive asupra unor zone, mai ales asupra celor
rezidentiale si/sau protejate. De altfel, in stabilirea pragului de 20% nu a
existat o baza obiectiva, o analiză care să evalueze implicaţiile acestei
valori.
Modificarea punctuala importanta
a indicatorilor urbanistici – densitate de construire, inaltimea cladirilor –
afecteaza puternic dreptul la proprietate al vecinilor terenurilor pe care apar
aceste modificari. Caracterul zonei, determinant in achizitionarea unei
proprietati, se schimbă in mod negativ prin aceste modificari punctuale si
cumulate si, odata cu el, scade dramatic valoarea proprietatii.
6. Lipsa de claritate
a) Formulari confuze.
La art. 32 se prevede ca:
(7) Modificarea prin planuri urbanistice zonale de zone ale unei unităţi
teritoriale de referinţă, stabilite prin reglementări aprobate prin Planul
urbanistic general poate fi finanţată de persoane juridice şi/sau fizice. În
această situaţie, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus de noua
reglementare nu îl va putea depăşi pe cel aprobat iniţial cu mai mult de 20%, o
singură dată.
(8) Prevederile alin. (7)
referitoare la coeficientul de utilizare a terenului nu se aplică pentru
planurile urbanistice zonale destinate zonelor de interes economic, respectiv
constituirii de parcuri industriale, parcuri tehnologice, supermagazine,
hipermagazine, parcuri comerciale, zone de servicii şi altele asemenea.
„(9) Planurile urbanistice zonale
pentru zone construite protejate în integralitatea lor nu pot fi modificate
prin alte planuri urbanistice decât cele elaborate de către autorităţile
publice locale.
(10) Prin excepţie de la prevederile
alin. (9), sunt admise documentaţii de urbanism elaborate în baza unui aviz de
oportunitate, inţiate de persoane fizice şi juridice, care conţin modificări
ale indicatorilor urbanistici în limita a maximum 20% şi care nu modifică
caracterul general al zonei.”
Excepţia de care se vorbeşte în
alin. (10) este că se pot admite reglementări pe porţiuni de zone protejate,
realizate de privaţi.
Dar excepţia, aşa cum este ea
formulată, poate fi înţeleasă ca aplicîndu-se doar tipului de PUZ “în
integralitate” pentru zonele protejate (în acest caz se înţelege că privaţii
pot realiza PUZ-uri pe întreaga zonă protejată, dar că, în acest caz, nu pot
reglementa depăşiri ale CUT-ului cu mai mult de 20%). Legea modificată (art. 54) nu interzice ca un
investitor să realizeze un PUZ pentru o întreagă zonă protejată, doar impune ca
un astfel de PUZ să fie finanţat de autoritatea locală.
O situaţie ipotetică: un privat
doreşte să realizeze un supermagazin într-o zonă protejată si face pentru
aceasta un PUZ. În prima variantă de interpretare a excepţiei ar putea obţine o
creştere a CUT-ului cu maxim 20%. În a doua variantă, limita celor 20% nu mai
există, el poate invoca alin. (8) al aceluiaşi articol.
b) Vidul de reglementare.
Prin art. 32, alin. (7). se
reglementează cazul PUZ-urilor finanţate de investitori privaţi pe porţiuni de
unităţi teritoriale de referinţă. În această situaţie se stabileşte o limită
peste care CUT-ul nu poate fi depăşit. Propunerea Camerei Deputaţilor nu
reglementează situaţia PUZ-urilor finanţate de privaţi pe întreaga unitate
teritorială de referinţă.
c) Expresii nedefinite.
Alin. (8) al art. 32 foloseşte
expresii nedefinite prin lege (parcuri tehnologice, parcuri comerciale – v.
anexa 2 cu definiţii). Prin expresia “altele asemenea” îl
generalizează în mod excesiv. Este de observat că nu orice supermagazin sau
alăturare de clădiri de birouri trebuie considerate un obiectiv pentru oraş
care să justifice o derogare excesivă a CUT-ului. Modul în care este formulat
alineatul se referă mai degrabă la proiecte economice, decît la un interes
public de natură economică a localităţii.
Modificarile punctuale, facute
numai pentru a satisface anumite interese particulare, au condus la formulari
incoerente si la piederea logicii de ansamblu a legii.
7. Negarea eforturilor anterioare de
perfectionare legislativa
Unul
din motivele apariţiei OUG 7/2011 a fost descurajarea practicării ca reţetă
uzuală a „urbanismului derogatoriu”. Ordonanta s-a inscris in logica unei
evolutii firesti, deschisa de raportul expertilor francezi asupra legislatiei
urbanismului din România (Raportul experţilor francezi referitor la
elaborarea codului urbanismului în România elaborat de Ministerul
Transporturilor, al Turismului si al Mărilor din Franţa la cererea Ministerului
Dezvoltării, al Lucrărilor Publice şi Locunţelor din România, 5 februarie 2007)
si continuata prin OUG 27/2008.
Raportul de expertiză, realizat în
baza unui acord semnat de miniştrii francez şi român responsabili în domeniu,
se referă la efectele negative ale urbanismului derogatoriu:
“În acest sens, dispozitivul
juridic românesc ridică mai multe probleme: […] art.50 din legea nr.350/2001,
care permite persoanelor private a avea iniţiativă în elaborarea
documentaţiilor de urbanism, reprezintă de fapt deschiderea porţilor unui urbanism privat”.
In consonanta cu acest raport, in
preambulul OUG 7/2011 se arată ca:
„Neadoptarea unor măsuri urgente
în vederea […] reducerii drastice a practicilor urbanismului derogatoriu,
practici care au dus la un proces de transformare internă incoerentă a
localităţilor […] va avea un impact negativ asupra dezvoltării armonioase şi
durabile a teritoriului naţional […].”
Prin modificarea
OUG 7/2011 raportul de expertiză – inclusiv tot ceea ce a insemnat el atat ca
angajament international cat si ca efort material si intelectual – este negat.
8. Irosirea fondurilor publice
Ca expresii ale
necesitatii unei dezvoltari urbane durabile si ale interesului locuitorilor,
planul urbanistic general si planurile urbanistice zonale pentru zone protejate
sunt finantate din fonduri publice. Posibilitatea acordata particularilor de
a modifica aceste planuri transforma insa acest proces intr-o farsa: se
cheltuiesc bani publici pentru documentatii care teoretic asigura coerenta
orasului, dar care in realitate au o viata scurta, pentru ca sunt demantelate,
bucata cu bucata, printr-o multitudine de planuri derogatorii.
9. Contradictia cu legislatia europeana
a) Dupa cum se arata in preambulul
OUG 7/2011, o problemă pe care acest act normativ şi-o propunea să o rezolve
era cea a integrării principiilor din documentele europene semnate de România:
„Se impune adoptarea rapidă a unor
măsuri de armonizare a activităţilor de planificare urbană şi teritorială, în
conformitate cu principiile europene ale dezvoltării teritoriale şi urbane
durabile asumate de România prin semnarea Agendei teritoriale europene, a
Cartei de la Leipzig privind oraşele europene durabile, a Declaraţiei de la
Toledo privind regenerarea integrată şi a Convenţiei europene a peisajului.”
„Promovarea dezvoltării urbane
durabile şi a abordarilor integrate” şi „urmarirea unor strategii de
dezvoltare a mediului fizic” sunt aspecte cheie în jurul cărora este
construită atât Carta de la Leipzig pentru orase europene durabile, cât
şi Declaraţia de la Toledo.
Una din recomandarile principale aleCartei de la Leipzig este cea a programelor integrate de dezvoltare
urbana care, intre altele, ar trebui “sa
defineasca obiective de dezvoltare coerente pentru zona urbana si sa dezvolte o viziune pentru oras”. Nimic nu e mai departe de acest principiu decat o lege
precum cea de modificare a OUG 7/2011 care, prin posibilitatea unor
largi derogari, favorizeaza intervenţiile de speculă imobiliară în detrimentul
abordărilor integrate şi a dezvoltării mediului fizic în mod strategic. Ele
diminuează şansa generaţiilor viitoare la un cadru urban de o calitate
crescută.
b) In al doilea rand, forma amendată
a OUG 7/2011 încalcă directivele europene privind mediul. Se permite reluarea
si aprobarea unor planuri urbanistice fără a avea avizele, vechi de mai mult de
doi ani, actualizate (art. II, alin. 1):
„Avizarea şi aprobarea
documentaţiilor de urbanism elaborate în baza unui certificat de urbanism sau a
unui aviz de oportunitate înregistrate la autoritatea locală competentă şi
neaprobate până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei
ordonanţe de urgenţă, se vor face în condiţiile Legii nr. 350/2001, cu
modificările şi completările ulterioare, cu luarea în considerare a
documentaţiilor depuse, urmând ca actualizarea avizelor expirate şi a
certificatului de urbanism să se facă la faza de autorizare a construirii.”
Punand in paranteza caracterul
complet imoral al reluarii unor documentatii de urbanism neaprobate si demult
expirate, trebuie remarcat faptul ca in răstimpul scurs este posibil ca
situaţia pe teren să se fi schimbat, iar proiectul, eventual posibil în urmă cu
doi ani, să aibă acum o influenţă negativă asupra mediului. Este ocolită astfel
procedura de evaluare la mediu pe care România, ca membru UE, trebuie sa o
respecte.
Din argumentele prezentate, este
evident faptul că legea de adoptare a OUG 7/2011 facilitează practicarea
urbanismului derogatoriu si dezvoltarea haotica a localitatilor. Dreptul
acordat investitorilor privaţi de a iniţia şi finanţa PUZ-uri pentru orice funcţiuni,
oriunde în oraş, obţinînd derogări semnificative de la planurile urbanistice
generale se afla in totala opozitie cu documentele europene pe care Romania s-a
angajat sa le respecte.
10. Contradictia cu opinia specialiştilor
Ordinul Arhitecţilor din România şi
Uniunea Arhitecţilor din România au cerut dezbateri publice suplimentare pe
subiect, pentru ca cele organizate anterior fie vizaseră o altă formă a legii,
fie au fost făcute în pripă.
Cele doua organizatii profesionale
au arătat că modificările propuse de către anumiti deputaţi au efectul contrar
misiunii legislaţiei in urbanism si necesităţilor reale ale oraselor Romaniei
si s-au opus public formei finale a amendamentelor adoptate (Punctul de vedere
oficial al Ordinului Arhitecţilor din România)
Citeste si: Anexa 2 –Tabelul cu articolele de lege modificate de Comisia de Administratie publica,
amenajarea teritoriului și echilibru
ecologic, din Camera Deputatilor aici.
