Și pentru lipsa asta de transparență în raportarea datelor chiar nu cred că se poate găsi vreo scuză actualului guvern.
Poți să dai ordonanțe militare în fiecare zi, dar nu poți obliga oamenii să aibă încredere instituții prin ele, căci încrederea se câștigă, nu se cere. Iar în cazul ăsta merităm să știm și noi informațiile la zi, măcar la nivel județean dacă mai mult nu se poate: măcar numărul celor testați pozitiv și câte teste s-au făcut.
De exemplu, Ministerul Sănătății din Israel a pus la dispoziția cetățenilor o aplicaţie care avertizează atunci când cineva se apropie de o persoană contaminată cu COVID-19. Practic utilizatorii primesc o notificare în cazul în care ajung în locuri prin care a trecut vreo persoană afectată de această boală.
Dar la noi epidemia se controlează cu miliție și armată care ne suflă-n ceafă și cu măsuri dictatoriale aplaudate de mulți, după cum observ, în loc să se analizeze date și să se ofere instrumente de prevenție posibile, adaptate vremurilor în care trăim.












Dl Iohannis n-a fost in spital sa auda spagarul patriei cum refuza internarea unui bolnav spunandu-i ” v-ati invatat sa va tratati de pomana”. Ca pacient n-a fost trimis personal cu probele la laboratorul spitalului ca fara spaga le trec din burta. Probabil a trimis cativa consilieri la Suceava, i-au pregatit cateva baterii de vin si ciolane la gratar apoi a urmat numirile pe posturi si decoratiile de onoare. Acum fug primi, ca sobolanii de pe corabie.