Achitarea celor doi asasini ai lui Gheorghe Ursu – Pîrvulescu și Hodiș – ar fi putut fi scânteia care să aprindă o nouă revoluție în România. ”Înc-o revoluție”?!? Liniștiți-vă! E mult până departe! Dar ar fi fost aproape obligatoriu pentru obrazul nostru, ca națiune, să avem ample mișcări de stradă, cu demonstrații în fața Ministerului Justiției, în cazul în care chiar vrem să schimbăm ceva și să arătăm cu nu suntem încântați de ”minunata” noastră Justiție. Nu a fost nimic din toate astea, doar articole de presă menite să umple un gol supărător și rușinos și – da! – un foarte bine-venit interviu cu Andrei Ursu, fiul disidentului, pe Digi 24, la emisiunea În fața ta. Ne comportăm de parcă nu am fi un popor sau o comunitate sudată, ci o simplă populație, pe care o poți batjocori sau umili cât îți place pentru că nu are orgoliu, nu are principii și repere morale și nu știe să pună piciorul în prag, să fie hotărâtă!
Orgoliul, hotărârea și solidaritatea sunt pilonii demnității unei nații. Un popor poate greși, poate avea, în istoria lui, momente slabe, dar, dacă-i rănești orgoliul, el va compensa prin hotărâre și revoltă clătinarea produsă de rană. Confuzia nu va dura mult. Se va dezmetici și va ieși la luptă, cerând compensare. Un astfel de popor nu poate fi decât solidar, fiindcă nu poți lupta singur, iar țelul luptei e comun: însănătoșirea ca neam și țară! Eu tot mai cred că un astfel de moment – un nou început pentru România – nu e imposibil!
Doar că populația noastră e împărțită în clanuri. Cine a pus piatra de temelie a acestor clanuri a știut ce face: a perforat pentru mult timp temelia solidarității, învățându-ne să urmăm omul, nu ideea; omul, nu nevoia; omul, nu legea; omul, nu dreptatea. În loc să fim sclavii ideii sau, dacă vreți, cavalerii rațiunii, noi am ales să fim slugile unor bipezi.
Or, omul este o alegere subiectivă, o emblemă, în cel mai bun caz, ce se poate decolora. Ideea rămâne. Nu servitorii unor oameni care reprezentau vremelnic instituții ale Statului, ci sclavii ideii de dreptate trebuia să fim noi! Să ne adunăm în piețe în numele ei, ori de câte ori ar fi fost nevoie!
Dar noi, nu! Noi ne uităm la om, la ”ai noștri” și la ”ai lor”, în timp ce ei – ”ai noștri” și ”ai lor” – își bat joc de noi, de toți, pe rând sau toți odată, sub formă de … Struțocămilă.
Tot ”la om” s-au uitat și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție când i-au achitat pe Pîrvulescu și Hodiș. Doar nu voiați să strice traiul liniștit și îndestulat al celor doi torționari comuniști pentru ifosele unor disidenți, pe care ei nu i-au respectat niciodată și i-au urât tot timpul, dar s-au dat de gol tocmai acum, la 33 de ani de la Revoluție, când au anulat amintirea acelui decembre, contestându-i lui Gheorghe Ursu calitatea de disident! Dacă Ursu și Goma sau Doina Cornea nu au fost disidenți, atunci cine?!? Ei au fost mai mulți, disidenții, dar numărătoarea începe de aici! Judecătorii contrariază și nu le pasă, dar chiar și asta pot să înțeleg. Ce nu pot să înțeleg e felul odios în care își exhibă lipsa de logică: Dacă nu era disident și nu era periculos pentru sistemul comunist, de ce l-au închis? De ce l-au urât atâta? De ce l-au omorât? Pentru 17 dolari? Atât face logica lor?
L-au urât pentru generozitatea lui! Și pentru capacitatea lui de a se solidariza. Îl simțeau ca pe o amenințare la adresa scaunelor lor. Cu mai mulți ”naivi” ca el – așa a fost catalogat deunăzi într-un organ de presă – populația română s-ar fi putut transforma mai iute în popor și devenea o amenințare pentru ei. ”Naivul” trebuia să moară! Și a murit, ucis în bătaie, ca și când noi n-am vrut, dar… s-a întâmplat, fir-ar să fie! Lasă măi că nici măcar nu era disident, citiți cu atenție motivarea deciziei judecătorești; citiți și luminați-vă! Citiți, nu scrieți! Citiți, nu protestați!
Și am citit. Și am aflat că Gheorghe Ursu, de profesie inginer constructor, a protestat împotriva deciziei lui Ceaușescu de a opri consolidarea clădirilor din București afectate de cutremurul din 1977, pentru care se și primiseră fonduri, sub formă de ajutoare din străinătate. Acele fonduri au mers și ele spre Casa poporului, a acelui popor care nu ar mai fi avut casă la un nou cutremur. Poate nici suflare… Ca inginer, Gheorghe Ursu era prins în planul de consolidare a clădirilor și l-a surprins blocarea acestuia. A protestat la Europa liberă. Și-a destăinuit fapta în jurnalul personal, dar care a căzut în mâna unei colege turnătoare. Aceasta l-a predat securistului din instituție și soarta disidentului imprudent și iubitor de oameni a fost, din acea clipă, pecetluită.
În tot acest timp, de peste 30 de ani, destinul inginerului constructor, sacrificat implacabil, cu ficatul și rinichii terciuiți, ca un bloc ce se face praf la cutremur, a mers în paralel cu istoria blocurilor înnegrite de timp, cu bulină roșie pe ele. Așa au rămas, neconsolidate, majoritatea dintre ele. Puține au fost reparate, pe banii proprietarilor. Restul își așteaptă sfârșitul într-o resemnare tâmpă. Aceeași resemnare cu care locuitorii lor au aflat despre achitarea torționarilor lui Ursu.
Era previzibil că Pîrvulescu și Hodiș urma să fie achitați, dar nu se putea face măgăria pe 4 Iulie – cu majusculă, că a fost ziua unchiului Sam – și atunci s-a decis amânarea pronunțării sentinței pentru 27 iulie, când nu mai era ziua unchiului Sam și judecătorii au putut să judece nestingheriți cu gândul și la frații de la Securitate: morții cu morții și vii cu banii și interesele de castă… Rămâne totuși tușantă, mișcătoare această atenție a judecătorilor față de simbolistică și față de sentimentele partenerului strategic, de dragul căruia au amânat cu 23 de zile uciderea a doua oară a lui Ursu…! Ei realizează cumva obscur că mațul care-i leagă de Securitate nu dă bine în ochii lumii… Mai și pute că a funcționat la greu peste 30 de ani…
Verdictul acesta este de o nesimțire remarcabilă și el vine să omoare și ultima brumă de respect sau încredere în Justiția română.
Ca tabloul surogatului de dreptate să fie complet, Andrei Ursu, fiul disidentului, va trebui, fiindcă a pierdut procesul, să plătească și cheltuielile de judecată, fiind obligat să bea până la capăt acest… nechezol de Justiție! Este și un soi de avertisment pentru alți temerari…
Oricât ai mima democrația, cu o astfel de imagine în față – vestala Justiției, care se dă în stambă cu doi securiști și câți vor mai fi fost înaintea lor – nu poți trăi mult timp, fără să nu te anulezi ca neam și țară și fără să nu mori, nu de glonț, ci de rușine!
Pentru orice popor care nu a degenerat, revoltele vor fi/ar fi/ar fi fost salutare!
SA NORMALIZAM VIATA PUBLICA
DIN SOCIETATEA ROMANEASCA
In ciuda entuziasmului popular afisat dupa decembrie 1989, la 33 de ani de la acele evenimente istorice, avem dovezi certe ca viitorul natiunii romane este garav amenintat, iar viata publica din Romania a luat-o razna de tot pentru ca cei care s-au instalat periodic la cirmuirea tarii in aceasta perioada de timp ne-au incadrat mersul pe un drum prapastios fara intoarcere.
Printre cauzele principale care au determinat bulversarea vietii publice din Romania pot fi enumerate, in afara celor de natura externa, urmatoarele:
1. – LIPSA DE LEGITIMITATE A FORULUI LEGISLATIV, a alesilor in general, care isi insusesc puterea colectiva IN MOD NEFIRESC deoarece nu au votul majorotatii simple de 50% sau calificate de 75% din totalul alegatorilor cu drept de vot din colegiile teritoriale unde au depusa candidatura sau al cetatenilor romani cu drept de vot.
Lipsa de legimitate se datoreaza si neprezentarii la vot a peste 60% dintre alegatori, (determinata la rindul sau de scandalurile pornite de la cumpararea de voturi sau estorcarea vointei politice a cetatenilor) ceea ce ilustreaza neincrederea populatiei in sistemul de administrare a puterii statului a carui autoritate se afla in stadiul disolutiei totale.
Analiza legislatiei emise in perioada postdecembrista reliefeaza net faptul ca, clasa politica, prin violenta afisata fata de alegatori a urmarit in mod vadit satisfacerea si acoperirea unor interese, in primul rind de casta (parlamentari, notari, avocati, executori judecatoresti, justitiari, etc.) sau economice (decizind incorpore, impotriva firii, privatizarea unor obiective economice strategice) ignorind in mod ordinar interesele pentru realizarea binelui general al natiei romane.
Intr-o societate moderna ce are la baza valoari esentiale, moralitatea, cunoasterea si rationalitatea, UN POLITICIAN DE ELITA (model) TREBUIE sa fie un intelept, sa priveasca particularul prin prisma generalului si intr-un acelasi elan de gindire sa cuprinda deopotriva abstractul si concretul. Trebuie sa vada prezentul in lumina trecutului, pentru scopuri situate in viitor. Nici o parte a naturii umane sau a institutiilor omenesti nu trebuie sa-i scape cu totul din vedere. El trebuie sa fie dezinteresat si in acelasi timp sa vizeze un scop, sa fie distant si incoruptibil dar cu picioarele pe pamint ca un om de stiinta. (Indivizi cu discernamintul afectat, incompetentii si cei cu instincte de rechin nu au ce cauta in politica sau viata publica).
In ciuda tuturor nenorocirilor abatute dupa 1989 asupra istoriei prezente a
romanilor (din cauza unor ordinari din rindul lor) exista totusi o probabilitate ca o parte din asteptarile si sperantele colective ale acestora sa fie implinite cu ajutorul unor elemente progresiste din societatea politica si a celor stocate in bazinul electoral format din cei peste 60% cetateni romani cu drept de vot, absenti la alegeri, scarbiti de actuala clasa politica care nu se mai poate autopurifica.
Referitor la algoritmul delegarii puterii colective si la posibilitatea de a isca reactii eficiente intre alegator si ales, in vederea normalizarii vietii publice (scoaterii rechinilor sau a brontozaurilor din viata politica), SOCIETATEA CIVILA, trebuie sa intervina si sa impuna modificari la legea electorala (fie si pentru a antrena interesul ori trezi speranta intregului electorat pe de o parte si pe de alta sa previna pe cit posibil aranjamentele electorale ale mafiotilor din politica romaneasca care la fiecare scrutin asteapta ca lipitorile sau taunii sa se infiga in epiderma cotribuabililor si sa suga nederanjati, timp de 4-5 ani, din vlaga poporului roman ori din resursele si bogatiile naturale daruite de divinitate acestuia), existind in acest sens mai multe variante posibile:
– Una ca mandatul celui validat (ca presedinte al tarii, parlamentar, presedinte
de consiliu judetan si primar) sa dureze doar pe perioada de timp egala cu rezultatul dat de procentul (din intregul mandat de 4 sau 5 ani prevazut) cu care a fost ales din totalul cetatenilor cu drept de vot existent in circumscriptia sau colegiu electoral in care a candidat, exceptind cazul celor care depasesc scorul de 75%.
In cazul in care perioada, conform procentului (fractiei procentuale) cu care a fost ales, a exipirat, inlocuirea sa se faca pina la sfirsit de mandat (4 sau 5 ani) cu candidatii care urmeza in acelasi clasament realizat la respectivele alegeri.
– A doua varianta posibila ar putea fi aceea daca nici un candidat nu primeste la alegeri votul a peste 50% dintre cetatenii cu drept de vot(din colegiu) sa ramana in continuare cel care se gaseste pe functia respectiva (aceasta ar fi posibila mai degraba in cazul presedintelui, primarilor si al presedintilor de consilii judetene).
– A treia varianta, ca o completare la celelalte doua, se refera la legiferarea obligativitatii votarii celor cu drept de vot cu posibilitatea aplicarii unor sanctiuni importante impotriva absentilor, fara argumente temeinice, de la scrutin.
2. – LIPSA DE REPREZENTATIVITATE IN EXERCITAREA ACTULUI DE GUVERNARE care este dovedita de faptul ca, nu toate unitatile administrativ-teritoriale ale tarii (judete sau provincii) au reprezentanti in structurile centrale ale administratiei de stat (ceea ce a condus la consolidarea multor anomalii in care institutiile statului centrale sau locale sa fie constituite din gasti sau clanuri).
Aceasta situatie, a permis exercitarea unei guvernari in stil de haita constituita parca din hiene si incurajeaza formarea de structuri de tip mafiot.
Aplicarea algoritmului enuntat, dar si nerespectarea principiilor competentei si moralitatii la angajarea si promovarea personalului in functiile publice a incurajat dezvoltarea clientelismului de tot felul si implicit risipa si batjocorirea resurselor umane valoroase, financiare si materiale ale tarii (inclusiv pierderea fondurilor financiare europene repartizate Romaniei).
Ceea ce inspaiminta insa fiinta nationala in cel mai grotesc mod este faptul ca (I)MORLITATEA si (IN)COMPETENTA in ROMANIA (caracteristici fundamentale pentru aprecierea inexistentei sau existentei sanselor pentru progres si civilizatie) se masoara cu unitati impuse de impostori, tradatori si oameni care au discernamintul afectat din cele mai diverse motive incalificabile.
3.-NERESPECTAREA PRINCIPIILOR PRIVIND CONFLICTUL DE INTERESE SI DE COMPETENTA de catre cei care au ocupat ori sunt actualmente in functii publice. Aceste genuri de imoralitati au permis dezvoltarea lacomiei romanilor fara limite (lasind tara fara economie si administratie proprie sanatoasa), coruptia ajungind in aceste conditii la cote neimaginabile, mai ales in randul “societatii politice.”
4.- LIPSA UNEI REGLEMENTARI care sa prevada, pana la ce nivel se pot face numiri politice (cu degetul aratator) in functii publice, dar si modul de DESTITUIRE DIN FUNCTIA PUBLICA, de catre autoritati apolitice (legal constituite), indiferent de rezultatul eventualei anchete penale in cazul comiteri de infractiuni, a celor ALESI sau care au fost NUMITI in structura guvernului ori in alte institutii publice si nu s-au achitat de sarcinile ce le aveau de indeplinit conform competentei sau responsabilitatilor asumate la preluarea functiei (indicatorii de performanta si criteriile de moralitate) consideram ca numai asa se va putea responsabila decizia politica si inaltul functionar public ;
5. – DECIZIILE POLITICE SI ACTELE GUVERNAMENTALE NU SUNT ELABORATE PE BAZE STIINTIFICE ORI PE CRITETII OBIECTIVE, ci cu ajutorul unor impostori multi fara discernamintul necesar si au ca tinta interese nelegitime ale diferiteleor grupuri sau grupari si nu performarea politicilor publice sau realizarea bunului mers al interesului general al romanilor.
6. – LIPSA DE EFICIENTA IN DOMENIUL ADMINISTRARII TERITORIALE A TARII deoarece din interese macheavelice nu a fost pusa in opera conceptia cu opt zone administrative in locul judetelor, ceea ce ar fi marit eficienta administrarii tarii odata cu reducerea de cel putin de cinci ori a unor costuri cu aparatul functionaresc alcatuit din sinecuristi.
Aceste deficiente majore, printre altele, au generat dezechilibrele si anomaliile manifestate in societatea romaneasca postdecembrista si au condus la, decaderea sistemului social si a componentelor sale, invatamintul, sanatatea publica, mediul, agricultura, industria, turismul, administratia, justitia, apararea, ordinea publica, etc. cu repercursiuni grave in administratia locala, pentru o perioada de timp nedeterminata in care Romania poate deveni falimentara daca nu se vor implementa strategii si programe adecvate care sa asigure reabilitarea si progresul in toate domeniile economico-sociale ale vietii noastre.
PENTRU A COMBATE O PARTE DIN CAUZELE “cancerului care macina societatea romaneasca” MAI TREBUIE SA GASIM SI RASPUNSURI LA CATEVA INTREBARI ESENTIALE PENTRU VIITORUL NEAMULUI ROMANESC:
1.- Cind vom fi in stare ca cetateni romani, intr-un nr. foarte insemnat (citeva
milioane), sa protestam simultan, public, citeva ore, avind ca motiv incalcarea unui drept sau a drepturilor elementare ale oricarui semen(roman) de catre autoritatile statului roman sau altele straine, facind astfel dovada sau proba existentei unei coeziuni sociale de neam ?
2.- Cind, oricare persoana publica, edil sau politician (independent) roman ales ori purtator de autoritate statala va putea sa manifeste aceeasi atitudine, grija (atentie) atat pentru omul bogat cat si fata de cel sarac, tot atat fata de cel performant cat si fata de cel neputiincios facind dovada sau proba existentei unei moralitati in viata civica ?
3.- Cind vom fi capabili(ca romani) sa intelegem ca indiferent de postura sau functia in care suntem trebuie sa manifestam omenie in rationalitate unul fata de celalalt pentru ca fiecare dintre noi sa primim la rindul nostru tot atatea ajutoare (sau fascicole de energii pozitive) cati romani suntem pe planeta Pamint, facind astfel dovada sau proba existentei unei intelepciuni desavirsite ?
Aceste intrebari au raspunsuri asemanatoare si se vor indeplini atunci cind si in Romania se vor realiza cele trei nazuinte fundamentale ale existentei umane, sa devenim un popor lipsit de lacomie, credincios unor idealuri sau teluri nobile si cu inteligenta colectiva de nivel superior pentru a descoperi, intelege si aplica mecanismul pe baza caruia turmele de animale isi aleg conducatorii din rindul celor mai viguroase si „talentate” exemplare ca sa fie ferite de primejdii.
Avand in vedere mersul istoriei prezente a neamului romanesc, numai DUMNEZEU mai poate decide daca poporul roman mai are seva necesara sa-si recapete vreodata adevarata AMPRENTA a fiintei nationale sau daca nu sa fie dezintegrat ori descompus pentru ca nu mai are capacitatea de a-si administra destinul colectiv.