Alesia Toma

Gânduri din duminica dinaintea începerii școlii

Acum un an pe vremea aceasta totul era normal. Sau, cel puțin, în limitele normalității românești. Cert era că școlile începeau pretutindeni și că elevii aveau să meargă la ore, chit că existau și localități în care lucrările de reparații nu se încheiaseră, toaletele tot în curte erau și manualele tot nu erau suficiente pentru toată lumea. An de an, posturile TV reluau aceleași subiecte legate de condițiile de începere a anului școlar, anunțând parcă faptul că nimic nu va fi schimbat.

Ce s-a schimbat radical în 2020? Am rămas fără certitudini. Nu mai știm cum va fi, cât timp va fi și, în unele zone, nici măcar dacă va fi ceea ce suntem cu toții obișnuiți să numim „la școală”. Termenul a devenit vag și pentru părinți, și pentru elevi, la fel cum însăși ideea de educație a fost zdruncinată în ultimele luni pentru că sistemul a dovedit încă o dată că nu este pregătit psihic să gestioneze o criză. În vremuri grele, capacitatea sistemului de a menține vie educația ar trebui să fie o prioritate pentru că doar o societate educată (corect) poate să furnizeze și implementeze soluții. 

Sunt profesorii conștienți de acest lucru? Dar elevii? Și întrebarea cheie: cine ar trebui să devină conștient mai întâi?

Cu doar două zile înaintea deschiderii noului an școlar, eu și colegii mei de liceu nu știm cum vom începe cursurile. 

În liceul în care învăț nu sunt instalate separatoare pentru elevi, soluția la această problemă fiind desfășurarea orelor în formulă hibrid. Ce înseamnă formula hibrid? Nu este doar un alt exemplu de „lucru făcut ca sa fie”? . De ce până acum nu s-a făcut nimic, oare ar trebui să vină elevii la școală, să dea bani pentru „fondul clasei”, iar apoi, cine știe peste cât timp, să monteze aceste separatoare? Consideră că este lipsit de logică mersul la școală, deci un act fizic, care ar presupune interacțiune, în contextul în care se va vorbi cu dificultate, se va sta exclusiv în bănci și profesorul nu va putea să se apropie de problemele nerezolvate din caiet. Nu critic măsurile, ci faptul că, din cauze independente de noi, nu putem beneficia de măsuri mai bune, care să împace situația cu unanimitatea, până la urmă. Este doar unul dintre multiplele moduri prin care sistemul educațional ne dovedește că nu este pregătit pentru situații extreme. În loc de „școală ca afară”, vom fi primiți în aceeași școală românească, cu un aport de supraveghere, restricționare, limitare, menit să ne ofere iluzia că suntem în siguranță. Nu suntem în siguranță. Am putea avea pretenția la siguranță doar dacă măsurile de distanțare ar fi gândite și aplicate în vederea confortului emoțional al elevilor. Dacă navetiștilor le-ar fi asigurat transport propriu, cu posibilitatea reală de distanțare socială. Elevii care fac naveta din liceul meu vor fi ținuți la distanță prin supraveghetori în interiorul școlii, iar în autobuz (companie privată) vor sta la înghesuială, în singura cursă disponibilă într-o direcție. 

Elevilor din clasele X – XII (printre care se află și clasa mea) li s-a spus că luni, 14 septembrie, nu vor veni la școală. Lucru care poate fi ușor de înțeles din cauza nevoii de distanțare socială, în contextul în care prima zi era una a revederii. Însă la întrebarea ”Dar de marți venim?” ni s-a răspuns de către doamna diriginte, cu aceeași nesiguranță pe care a primit-o și dumneaei și pe care nu poate, din păcate, fără să vrea, decât să o transmită mai departe: ”Aflăm luni.” Cu ce va fi diferită ziua de marți față de cea de luni?

Un răspuns care nu face decât să dovedească din nou că nu a murit obiceiul celor care ne conduc de a lua decizii de scurtă durată, „gândite” rapid și deloc benefice. Ziua de marți nu e diferită, e doar rezultatul unei amânări din frică.

Cum le pot spune eu părinților că nu știu cum încep școala, în condițiile în care unul dintre ei este departe de casă în speranța că îmi poate oferi condiții financiare pentru o educație mai bună? A auzit din nou aceeași replică însoțită de un ridicat pasiv din umeri: „Vedem cum facem, nu știm încă, dar ne descurcăm.” 

Din păcate, suntem doar spectatori asupra cărora se răsfrâng consecințele unui scenariu scris de alții. Un scenariu pe care îl știm deja pentru că e repetitiv. Mâine va fi mai rău din cauza soluțiilor „de pe o zi pe alta”, deoarece asta este ce primim – nimic pe termen lung.

Gândul despre ce impact au toate acestea asupra noastră sau asupra celor care se află în spatele nostru este aruncat undeva într-un sertar cu subiecte notat cu „Important”. 

Dar în esență, un sertar este tot un sertar.

Alesia Toma este ambasador Școli curate în județul Vâlcea, fiind de asemenea implicată în activitățile extrașcolare organizate la nivelul Consiliului Școlar al Elevilor, concursuri școlare, tabere de creație și proiecte de dezvoltare personală pentru copiii și tineri.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *