Romania Curată

Fostul patron al Universității Craiova a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Una caldă și una rece pentru Adrian Mititelu. După ce luna trecută Mitică Dragomir și Mircea Sandu au fost condamnați pentru dezafilierea ilegală a fostei sale echipe, Universitatea Craiova (vezi detalii aici), acum a venit rândul său să fie trimis în judecată. DNA îl acuză pe Adrian Mititelu de evaziune fiscală și înșelătorie, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care administrator și director general al Universității Craiova. Statul s-a constituit parte civilă în acest dosar cu aproape un milion de euro.

Iată ce spun procurorii, potrivit comunicatului DNA:

”La 31 ianuarie 2011, urmare a unor debite foarte mari pe care SC Fotbal Club U Craiova SA le avea către bugetul consolidat al statului, în cadrul procesului de executare silită, declanșat împotriva societății în vederea recuperării creanțelor fiscale în sumă de 9.906.095 lei, Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală a întocmit un proces verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prin care au fost indisponibilizate drepturile federative de joc ale celor 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă/convenții civile în echipa Universitatea Craiova.
Cât timp dura executarea silită pentru bunurile sechestrate (drepturile federative de joc ale jucătorilor de fotbal de la SC Fotbal Club U Craiova SA,) debitorul, SC Fotbal Club U Craiova SA, nu putea dispune de acestea decât cu aprobarea dată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, după achitarea integrală a sumelor înscrise în titlul executoriu, cu condiția constituirii unei garanții la nivelul sumei poprite sau cu condiția virării contravalorii indemnizației de transfer a jucătorului în contul indicat de organul fiscal.
Deși cunoștea aspectele arătate mai sus, SC Fotbal Club U Craiova SA, prin administratorul său și directorul general unic, Mititelu Adrian Marin și prin secretarul general Preoteasa Gigel, fără să aducă la cunoștință intenția de transfer și fără să solicite o aprobare de natura celei menționate anterior, a încheiat la data de 23 martie 2011 acordul de transfer al unui jucător.
În baza acestui acord, inculpatul Mititelu Adrian Marin a încasat la 24 martie 2011, într-un cont bancar deschis în aceiași zi la indicația sa, contravaloarea sumei de 1.100.000 euro (5.627.864 lei) din care, în aceiași zi, s-au efectuat ulterior mai multe plăți. La momentul încheierii acordului de transfer, inculpații Mititelu Adrian Marin și Preoteasa Gigel cunoșteau că drepturile federative ale jucătorului erau sechestrate.
De precizat este faptul că, jucătorul nu a putut fi legitimat în evidențele clubului cesionar, iar transferul nu a putut fi înregistrat în Liga Profesionistă de Fotbal, întrucât reprezentanții legali ai acestui organism au comunicat cumpărătorului că jucătorul nu putea face obiectul transferului, deoarece Agenția Națională de Administrare Fiscală instituise sechestru asupra drepturilor federative de joc ale acestuia.
Această împrejurare nu a fost cunoscută la data de 23 martie 2011 de către semnatarii acordului de transfer din partea clubului cesionar, care, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat acordul de transfer și nu ar fi achitat integral suma prevăzută în acest act.
Din suma de bani încasată în condițiile de mai sus, au fost achitate drepturi salariale ale angajaților clubului, iar o sumă importantă a fost transferată în contul unei societăți comerciale controlată prin interpuși de același inculpat.
Suma rămasă a fost executată de bancă, banii fiind transferați în contul pus la dispoziție de organul fiscal.
Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 4.032.764 lei, iar clubul cesionar cu suma de 5.627.864 lei.

În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului mai multor imobile ce aparțin inculpaților Mititelu Adrian Marin și Preoteasa Gigel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză, se arată în comunicatul DNA.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *