Romania Curată

Fostul coordonator-editorial al RC Mihai Goțiu dă în judecată mai mulți jurnaliști locali și televiziuni naționale după manipulările grosolane din ultimele zile

În urma manipulărilor grosolane din ultimele zile din presa locală și centrală, fostul coordonator-editorial al României Curate, Mihai Goțiu, acum candidat USR pentru Senat în Colegiul Cluj, a decis să-i dea în judecată pe Liviu Alexa și Victor Lungu de la Ziar de Cluj, dar și alte instituții media care au preluat așa-zisele informații și imagini, fără să le verifice.

Sub semnătura lui Liviu Alexa și sub titlul ”INCREDIBIL: „Guță”, Senatorul Peturilor de Timișoreana. USR Cluj ni-l propune pe Mihai Goțiu ca senator! Priviți poza ca să țineți minte ce votați!”, articolul publicat de Ziar de Cluj prezenta o fotografie cu un tânăr care doarme pe nisip, lângă niște pet-uri goale de bere. Conform materialului, fotografia ar fi fost preluată de pe blogul unui alt jurnalist, Marius Ghilezan, dintr-o postare de acum doi ani. ”Marius Ghilezan este unul dintre jurnaliștii sponsorizați de RMGC și care, în mod constant, m-au atacat în perioada în care făceam dezvăluiri despre Afacerea Roșia Montană. Liviu Alexa e și el un jurnalist susținător al cianurilor, așadar faptul că se citează unul pe altul nu mă miră”, precizează Mihai Goțiu. ”În postarea în discuție, Ghilezan nu a avut tupeul să afirme că aș fi eu în fotografie, lucru pe care Liviu Alexa îl face. Pe ce se bazează, habar n-am. Spre dezamăgirea prietenilor mei boemi, ultima dată când am fost în Vamă a fost în 2005, și prietenii știu că arătam cu totul altfel acum mai bine de 10 ani. De altfel, cei care mă cunosc bine, și-au dat seama din primul moment că nu sunt eu în fotografie”, adaugă Goțiu.

”Din punctul meu de vedere, asocierea (falsă) dintre tânărul care doarme pe nisip și persoana mea a fost făcută pentru a-mi cauza prejudicii în mod direct (să nu fiu votat) și îmi încalcă dreptul la demnitate, așa cum e prevăzut în art. 252 Cod Civil, fiind în același timp, și o încălcare a art. 30, alin. 6 din Constituție, care prevede că ”libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine””, mai spune Mihai Goțiu, care a adăugat că va da în judecată și instituțiile media (printre care B1 TV și România TV) care au preluat această manipulare grosolană fără să o verifice. ”Cu un drum îl voi da în judecată și pe Victor Lungu, care tot pe Ziar de Cluj, a publicat în ultima lună o serie de articole care repetă minciuni și manipulări folosite și de ziariștii cianuriști. M-am consultat și cu avocatul și prietenul Eckstein-Kovacs Peter, care mi-a confirmat că am toate șansele să câștig”, a precizat candidatul USR de la Cluj.

”Mizeria cu fotografia are ca scop să facă digerabile alte manipulări din articol, legate de nu-ș ce bani primiți de la Soroș prin SAR într-o perioadă în care eu n-aveam nicio legătură cu SAR! Faptul că se coboară până acolo încât să se lege până și de faptul că în copilărie mi se spunea Guță (pe când actuala vedetă nici nu gângurea) arată însă cât de mare e disperarea unora că voi ajunge în Senat, iar acolo voi avea mult mai multe resurse pentru a ancheta hoțiile lor”, a mai spus Mihai Goțiu.

Mihai Goțiu a activat mult timp ca jurnalist de investigație, fiind cunoscut pentru documentarea cazului Roșia Montană, despre care a și publicat o carte în 2013, distinsă cu mai multe premii naționale. În programul său cu care candidează pentru Senat și-a asumat și inițierea unor comisii de anchetă a marilor afaceri post-decembriste, dar și constituirea unui fond pentru jurnalismul independent, proiect pe care îl va prezenta în ultima săptămână de campanie.

Începând din primăvara lui 2014 și până în această toamnă, Mihai Goțiu a coordonat editorial site-ul România Curată.

Citește aici: Mihai Goțiu: ”Sper să-mi conving suficienți colegi din partid și Parlament pentru a iniția o Comisie de Anchetă a Cazului Roșia Montană”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Fostul coordonator-editorial al RC Mihai Goțiu dă în judecată mai mulți jurnaliști locali și televiziuni naționale după manipulările grosolane din ultimele zile

  1. eva

    INTREBARE. Cat a coordonat editorial site-ul România Curată a dovedit in toate cazurile, BUNA CREDINTA, DISCERNAMANT si LOIALITATE ??? Dumnezeu nu bate niciodata cu parul.

    Reply
  2. Adrian

    Nu văd care era enorma problemă ca cineva să se îmbete pe o plajă. O fi luat amendă la vremea respectivă, și gata. Să ții însă peste ani astfel de poze, ca să le scoți împotriva unui candidat, e deja nasol.

    Aș zice că fiindcă nu e aceeași persoană, chiar au circumstanțe atenuante executanții „demascării”. Vor scăpa chiar și mai ieftin dacă arată cine le-a plasat „dovada”.

    Reply
  3. Hegedus Veronica

    d-le Gotiu,
    Nu va face-ti griji!
    Va cunoastem si din colaborarea d-stra la Voxpublica.
    Cei ce v-au citit articolele,va vor vota.
    Eu ,din pacate,fiind la Oradea,nu pot.
    Va felicit pentru hotararea luata de a candida.
    As fi vrut sa faca la fel si Malin Bot,Rogojanu,Fumurescu,si altii.
    Nu-i nimic,fac bine si daca raman jurnalisti!
    Succes !
    Veronica

    Reply
  4. Nicholas Kazan

    Heirupiștii care s-au grăbit să iase în stradă și să urle împotriva RMGC cu toată zarva creată, hirtie consumată, premii de prisos ș.a.m.d… nu au avut o iotă de răbdare să se educe, informeze, sau să încerce să priceapă ce naiba exploatarea ar fi însemnat pentru România. Iată ce:
    – Cea mai mare redevență din istorie acordată statului român. Statul ar fi colectat peste 4 miliarde de dolari din totalul vînzărilor de aproximativ 19 miliarde dolari, procentaj mult deasupra oricărui precedent mondial.
    – Șansa de a construi întreaga rețea de autostrăzi din România, care are fi transformat întreaga economie a țării, și nu doar a unei regiuni.
    – RMGC ar fi acționat în cadrul celor mai stricte reguli de exploatare minieră din istorie, supravegheată de autoritățile UE. Extracții similare se fac în Suedia și Finlanda unde pericolul este zero. Cianura este tot atît de dăunătoare pe cît și vîrcolacii și morlocii!, se disipează la soare! Dar NU, românii sînt mai cu moț, ei știu mai bine, căci așa le șoptesc duhurile și teoriile conspiraționiste care abundă la noi…
    – Aurul, contrar obsesiei omului cu acest metal așa zis prețios, nu are multe utilizări, 95 % din totalul exploatat fiind stocat în bare, cărămizi nefolositoare… Acum, ce este mai folositor?, aurul lăsat să zacă în pămînt pe motiv că Este Al Nostru!, sau lingouri în seifurile occidentale care ar plăti întrega rețea de autostrăzi a țării, care ar fi trezit întreaga țară la chemarea, la buciumul dezvoltării?
    În concluzie, bezna minții îngrozitoare și ignoranța crasă a românilor – iertați-mă vajnici tineri și eroi ai revoluției RMGC – au dat un șut în fund celui mai mare proiect posibil, unul care ar fi ajutat țara să schimbe direcția, să întoarcă entropia care se profilează în sustenabilitate economică, care natural dezvoltă socialul, educația, cultura. În loc de beneficii aurul stocat ne va aduce prejudicii juridice, pe care nu statul ci noi toți românii le vor suferi, vom fi osîndiți, vom cotiza pentru propria noastră nerozie.
    Aș vrea ca mai mulți cititori să nu urle și hăulească la cititul acestor rînduri, ci să studieze, să se documenteze și să intervină. Aurul este o prostie. Trebuie scos, dus la dracu! În locul lui bine ar fi să avem infrastructură ca lumea, să circulăm ușor și în siguranță, să fim Deștepți!
    Gata, mi-am spus păsul!
    OK Mihai, the ball is in your court. Muster what you got! But don’t pull the wool over the eyes of the un-informed!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *