Efectul Godină. Luana Minea, cea care l-a amenințat pe polițist după ce i-a luat permisul, își pierde și funcțiile politice

Consilierul judeţean Luana Minea, care l-a reclamat pe poliţistul Marian Godină, şi-a anunţat, marţi, demisia din cadrul PSD Braşov, după ce săptămâna trecută s-a autosuspendat de la conducerea Crucii Roşii Braşov, scrie Mediafax care citează declarația președintelui organizației municipale a PSD, Răzvan Popa.

„Ceea ce a făcut doamna Minea poate fi considerat îndoielnic din punct de vedere al integrităţii invocate în Codul de Etică al partidului. Din acest motiv, dânsa a considerat că este cel mai corect să-şi înainteze demisia şi din organizaţia municipală al cărei membru era. Personal, apreciez gestul Luanei Minea de a renunţa la toate calităţile avute ca urmare a sprijinului politic de care a beneficiat la un moment dat. Din acest moment, sper să se stingă toate conflictele care au în prim-plan partidul. Celelalte sunt probleme pe care dânsa le va rezolva personal, pe căile pe care le are la dispoziţie“, a precizat Răzvan Popa.

Ca urmare a demisiei din PSD, Luana Minea îşi va pierde şi mandatul de consilier judeţean, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

În data de 17 februarie, Minea şi-a prezentat demisia din cadrul Autorităţii Teritorilale pentru Ordine Publică (ATOP) Braşov, iar a doua zi s-a autosuspendat din funcţia de director al Crucii Roşii Braşov, instituţie pe care a condus-o din 1990.

În 8 feburarie, poliţistul Marian Godină i-a reţinut permisul, pentru neacordare de prioritate pe trecerea de pietoni, unui apropiat al Luanei Minea, care se afla în dreapta şoferului. Aceasta l-a avertizat pe poliţist că va discuta cu superiorii săi, iar după două zile i-a făcut o sesizare pentru „comportament neadecvat“.

Cazul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului General al Poliţiei Române care a deschis o anchetă la IPJ Braşov.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Efectul Godină. Luana Minea, cea care l-a amenințat pe polițist după ce i-a luat permisul, își pierde și funcțiile politice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *