Victoria Stoiciu

E greu să stăm în casele noastre – și e bine să recunoaștem asta

Pe Facebook e o paradă a fericirii între patru pereți – poze cu tot soiul de mâncăruri gătite în casă, pisici tolăniți pe tastatură, cafea savurată leneș în pat, jocuri cu copiii, mesaje motivaționale cu #stațiacasă. În privat, cu oricine vorbesc se vaită – ieri am avut un atac de panică, alaltăieri am avut o criză de anxietate, sâmbătă seara m-au lovit pandaliile, cred că sufăr de cabin fever.

De ce suntem ipocriți și nu admitem că e nașpa să stai acasă , chiar dacă trebuie? Cu atât mai mult pentru că trebuie și pentru e impus, nu pentru că vrem noi. Pur și simplu se creează un standard de așteptare în care oricine nu se simte entuziast că trebuie să se mișcă toată ziua din dormitor până în salon simte că ceva nu e în regulă cu el, că e ceva greșit în modul lui de a fi. Se formează o spirală a tăcerii în care oricine nu are un soi de orgasm domestic e redus la tăcere pentru că se simte deplasat, inadecvat și ciudat.

Așa că o spun – e rău și e greu să stai acasă. Și o spune cineva căreia îi place acasă. Eu una îmi iubesc casa – în vremuri normale, mă văd cu oameni dragi acasă, nu în oraș, casa e locul de întâlnire pentru cele mai faine întâlniri cu apropiații. Sunt week end-uri în care – unii de aici o știți deja  – refuz cu încăpățânare ieșirile în oraș, pentru că sunt introvertită de felul meu și pentru că de multe ori cea mai mișto distracție într-o vineri seara e să stau eu cu cartea mea în vârful patului. Sunt momente când după o săptămână agitată îmi spun – doamne ce bine e acasă, azi vreau să nu ies delooooc!

Dar acum, în aceste zile, casa a devenit o închisoare. O închisoare în care nu există nici măcar gardieni cu care să schimbi o vorbă – toți oamenii au devenit brusc imateriali, s-au transformat în decibeli și pixeli.

De-a lungul evoluției umane, am evoluat ca ființe sociale. Care comunică prin prezență fizică imediată, în care limbajul non-verbal e esențial. Ființe pentru care simțul tactil și olfactiv sunt instrumente esențiale de cunoaștere și relaționare. Nu suntem creați într-un laborator, într-o încăpere cu patru pereți – contactul cu mediul înconjurător, cu natura, cu aerul sunt vitale. Auto-izolarea, oricât de necesară, e dezumanizantă și traumatizantă și trebuie să recunoaștem asta.

Nu zic să ieșim buluc în stradă. Nici să începem să ne lamentăm public despre cât de greu e. Zic doar să fim onești cu noi înșine și cu alții. Să nu ambalăm mizeria în staniol să pretindem că nu pute, că pute. Știm cu toții că viața prezentată pe FB e o minciună roz care contrastează puternic cu realitatea gri, că toți punem poze cu noi fericiți și zâmbăreți, chiar și atunci când suntem la pământ. Dar acest lucru pune o presiune socială enormă pe fiecare din noi.

Anxietatea, depresia și alte tulburări sunt pe cai mari zilele astea și vor fi pe unii și mai mari în perioada care va urma. Nu are rost să turnăm gaz pe foc mințind cât de bine și fericiți suntem în mica noastră închisoare.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “E greu să stăm în casele noastre – și e bine să recunoaștem asta

  1. Laur22

    sa nu mai mintzim zici tu ?

    sa nu mai mintzim pe FB zici tu ?

    pai care mai e sensul FB-ului atunci ?

    Reply
  2. emil

    Arhitectii comunisti au construit apartamentele cu balcoane deschise tocmai pentru a pastra legatura cu exteriorul si a prevenii anxietatea, depresia si alte tulburari nevrotice.

    Reply
  3. marius

    cum se poate sta in casa fara bani si fara mincare?!!!
    maxim 30 de zile are Romania ragaz pentru testarea masiva la covid, dupa asta s-a terminat, in jur de 50% din populatie ramine fara bani si fara mincare…
    ne asteptam la revolte sociale cu mult mai singeroase decit decembrie 89?!!!

    Reply
  4. Dumitru

    „De ce suntem ipocriți și nu admitem că e nașpa să stai acasă” Pentru ca asa e civilizat, sa nu te plangi deschis in fata adversitatii. In engleza se cheama „stiff upper lip”, mai in vechime se chema „stoicism”sau chiar „sa ai caracter”. S-au facut si filme pe tema asta, gen „Life is beautiful”, in care viata unui evreu sub nazisti (inclusiv in lagar) este prezentata „ca pe facebook”. Intr-adevar, este important sa aducem aminte ca boala de care suferim cei mai multi (daca nu toti) are un nume in engleza – cabin fever – si sa explicam cum sa tratam simptomele. Multumim VS.

    Reply
  5. Red

    „Toate dificultățile omului vin din incapacitatea lui de a putea sta așezat într-o cameră avându-se pe sine drept companie. ” Blaise Pascal
    Când ai fost programat, ca hamster, să pedalezi în interiorul unei roți, e greu fără roată – parcă ți-a tăiat cineva picioarele!

    Reply
  6. G.

    Normal că e greu, într-o țară care n-are bani de teste (banii au fost blocați de „elite” în rezidențe + automobile + vacanțe +)! „Elitele”, care voiau până mai ieri să privatizeze cât mai mult din sistemul de sănătate, n-au nici abilități organizatorice, nici să atragă bani, nici să spună vorbe de calmare și încurajare. Virusul i-a surprins cu spatele la prostime și fața la bani. Încă n-au reușit să-și schimbe poziția.
    Fără testare în masă + tratament în primele faze, suntem ca o turmă în întuneric, care aude din ce în ce mai aproape urletele lupilor.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *