1. Intr-un comentariu la postarea introductiva a DIB am afirmat “cresterea economica este in general liniara, insa distrugerea nu este liniara si are intensitati foarte diferite”.
Ieri la B1 TV am remarcat o afirmatie destul de similara preluata pe filiera germana: „O pădure creşte într-o mie de ani şi [poate] arde într-o noapte”. Atunci cand presedintele Romaniei (ma rog, cel suspendat) citeaza premierul Germaniei pe o asemenea tema nu pot decat sa fiu bucuros ca undeva la nivel inalt exista constiinta distrugerii. Se pare ca Germania a invatat lectia distrugerii din cel de-al doilea razboi mondial, ramane de vazut daca Romania a invatat lectia distrugerii din perioada comunista.
2. Tot discut cu diferite persoane si incerc sa le explic conceptele DIB. O mare problema este in a conceptualiza echilibrul economic (se pare ca este mai acceptabila denumirea de “stabilitate economica”).
Am spus ca “Orice sistem economic, prin crestere sau scadere, prin interactiunea intre productie si distrugere, trece prin diferite puncte de echilibru incepand cu echilibrul initial in care sistemul este inexistent (starea zero).”.
Mi se pare din ce in ce mai probabil (desi este un aspect intuitiv, nu l-am aprofundat teoretic) ca starile de stabilitate sau echilibru nu reies din simpla expansiune sau contractie a sistemului economic. Faptul ca are loc o activitate economica sustinuta nu conduce neaparat la aparitia starilor de echilibru si am intalnit din partea unor specialisti destul de multa rezistenta la simpla idee de “puncte de echilibru” sau “stabilitate” in domeniul economic.
Incep sa cred ca omul este cel care determina prin modul in care isi structureaza activitatea economica existenta si manifestarea punctelor de echilibru.
O comparatie destul de interesanta mi s-a parut cea cu un alpinist care escaladeaza o stanca si care isi lasa (sau nu isi lasa) in urma sigurante [scuze nu cunosc termenul tehnic exact] infipte in stanca. Sigurantele sunt punctele de echilibru, potentialul de a cadea pana la baza muntelui este distrugerea absoluta, in cazul in care exista sigurante potentialul de a cadea pana la urmatoarea siguranta este distrugerea potentiala. Distrugerea virtuala este caderea posibila atunci cand are loc un eveniment- de exemplu cand alpinistul aluneca pe o piatra. E posibil sa cada doar cativa centimetri, sau e posibil sa cada pana la urmatoarea siguranta, sau e posibil sa cada pana la baza muntelui.
3. Alte exemple interesante care pot explica simplist conceptul de distrugere potentiala (cu existenta starilor de echilibru intermediare sau a starilor de stabilitate):
a. lifturile au si ele sigurante, un lift care cade nu se mai prabuseste decat foarte rar (atunci cand sigurantele nu functioneaza) pana la parterul cladirii. In marea majoritate caderile sunt (din fericire) doar de maxim cativa metri.
b. petrolierele si navele de mare capacitate nu mai au cala compusa dintr-un singur compartiment, ci au o structura modulara astfel incat in situatia unui accident (ciocnire) apa nu patrunde decat intr-un modul (sau cateva module) dar nu afecteaza nava in intregime si nu are loc decat foarte rar scufundarea totala a navei (ceea ce ar echivala cu distrugerea absoluta).
4. Domeniile tehnice (ingineria) abunda de exemple de prevenire a distrugerii sau macar de limitare a efectelor distrugerii- vezi toate exemplele de mai sus. In conditiile acestea este interesant cum in domeniul economic parghiile necesare limitarii distrugerii economice in situatia evenimentelor negative (crize, calamitati etc) nu sunt chiar atat de evidente. De exemplu separarea bancilor nationale de puterea executiva (guvern) mi se pare o masura de limitare a distrugerii economice. Daca de exemplu guvernul ia masuri populiste si contribuie la distrugerea economica [reducerea stocului de bogatie nationala], banca nationala poate lua masuri care sa contracareze distrugerea economica (modificari ale dobanzilor, interventii pe piata valutara samd).
As fi interesat sa vad cum privesc si cititorii blogului parghiile de limitare a distrugerii in sistemul economic. A creat omul un sistem economic care intra in “safe mode” in perioade de criza si distrugerile pot fi limitate? Sau sistemul economic este structurat de asa natura incat se poate dezintegra ca un domino?
