Într-un context în care la nivel european și mondial legat de conservarea și consolidarea identităților prin cultură (scrisă, materială sau imaterială, etc) se discută tot mai mult de viitorul bibliotecilor, un viitor cu sau fără cărți, modelele alese pe acest palier ținând cont de schimbările inerente ce sunt în desfășurare lentă la nivelul societăților sunt diferite de la țară la țară.
Într-o luptă inegală cu demersurile Google de a digitiza “toate cărțile editate de-a lungul timpului” și de a crea probabil cea mai mare bibliotecă online din lume, editurile, bibliotecarii, autorii/scriitorii și ceilalți actori din “industria” clasică a cărții sunt martorii unei schimbări radicale ce induce orizontul tot mai apropiat al diminuării rolului și poate chiar al excluderii CĂRȚII din unele procese și eforturi de educare, formare și culturalizare a publicului.
Rezultatul acestor evoluții nu trebuie totuși să transforme clădirile bibliotecilor în depozite de carte, așa cum unele au devenit sau au fost păstrate fără stimuli externi de-a lungul timpului. BIBLIOTECILE trebuie să (re)devină centre de coagulare a comunităților, centre de (re)naștere, de regândire a valorilor și principiilor de organizare și de viață pentru societățile viitoare, fie că acestea din urmă se vor autoîntitula “mai deștepte”, vor deveni mai dependente sau nu de efectele digitizării și informatizării.
Nu doar clădirile, ci și bibliotecarii, rolul și percepția acestora sunt în schimbare lentă, dar unidirecțională. Aceștia vor deveni mai degrabă coordonatori și coagulatori de grupuri de discuții, moderatorii dezbaterilor acestora, “furnizorii” de suport tehnic și logistic pentru accesarea informațiilor, implicit a cărților transferate într-o lume virtuală, respectiv online.
Cei care vor vizita și în viitor bibliotecile, vor dori să regăsească atât latura clasică a acestora, cât și cea adaptată tendințelor și cerințelor lumii în care trăim.
Sunt aspecte, atribute ale bibliotecilor pe care nu trebuie să le uităm, ci mai degrabă trebuie să susținem adaptarea lor, completarea lor cu noi valențe și calități:
a) bibliotecile reprezintă fiecare în parte surse inegalabile, locații unice unde sunt păstrate neprețuitele cunoștințe dobândite de-a lungul mileniilor de către omenire, iar bibliotecarii sunt cei care se asigură că aceste cunoștințe sunt permanent înmulțite, înregistrate și organizate pentru generațiile viitoare.
b) O cercetare în adevăratul sens al cuvântului este mai mult decât a căuta online după câteva cuvinte cheie. Un bibliotecar este format să realizeze o cercetare științifică, să ofere sprijin altor cercetători, medicilor, profesorilor, scriitorilor, avocaților, autorităților publice fie ele naționale sau regionale în activitatea lor de zi cu zi. Fără o informare sau consultare a cunoștințelor bibliotecarilor toți acești oameni, responsabili sau reprezentanți publici ai comunităților nu vor putea lua decizii corecte fără cunoștințele relevante peentru subiectele specifice abordate, toate regăsibile în biblioteci
c) Doar o parte mică din informațiile lumii este accesibilă gratuit pe internet. Dar toate informațiile sunt regăsibile în biblioteci.
d) Bibliotecile dețin forța socială vitală comunităților prin care pot “îndruma” și pot ajuta la depășirea unor situații de impas sau oferi soluții pentru situații de criză.
e) Studiile și cercetările de specialitate au arătat faptul că prezența, existența bibliotecilor funcționale și adaptate vremurilor în care trăim sunt benefice orașelor, comunităților; oamenii pot găsi, identifica în zonă mai multe valori, informaționale mai ales, decât oferă împrejurimile bibliotecilor.
f) Bibliotecile transformă vieți, oferă modele, trasează direcții.
Nu trebuie să uităm faptul că bibliotecile au o vechime de peste 5.000 de ani. Dacă ele n-ar fi fost utile și practice pentru omenire, ar fi dispărut cu secole, poate chiar milenii în urmă (prima bibliotecă ar fi apărut conform cărții lui Stuart A. P. Murray – The Library: An Illustrated History, undeva în “leagănul civilizației”, respectiv în sud-vestul Asiei).
În ultimii ani la nivel european – ca români ne comparăm în primul rând cu valorile civilizaționale europene – au apărut modele tocmai bune pentru a putea să ne poziționăm, dar mai ales să ne regăsim (ceea ce am fost odinioară) și redefinim direcțiile de dezvoltare ca națiune.
Dată fiind introducerea structurată și foarte succintă a ceea ce tinde să reprezinte o bibliotecă pentru o comunitate, o regiune, pentru un stat și folosind momentul “Anul Centenarului” ca și criteriu de selecție pentru un model și un reper de dezvoltare și de evoluție european în domeniu specific, am considerat cel mai apropiat ca timp și potrivit ca valențe să aleg experiența Centenarului finlandez.
Anul trecut, pe data de 6 decembrie 2017 Finlanda a sărbătorit 100 de ani de la obținerea independenței față de Rusia. Astfel că pe harta lumii la 6 decembrie 1917 și-a făcut apariția un nou stat: Finlanda.
Câteva spicuiri (însumate în două link-uri – 1, 2) oferă o imagine de ansamblu a ceea ce s-a organizat, făcut și cum s-a raportat lumea la Centenarul finlandez:
Dar pe lângă acestea, pentru domeniul specific abordat de incursiunea noastră, în de acum CENTENARA Finlanda s-a mai făcut ceva, pentru cultură și pentru identitatea națională … s-a construit o nouă BIBLIOTECĂ.
O nouă bibliotecă în condițiile în care rețeaua bibliotecilor din Finlanda numără 738 biblioteci publice și 140 biblioteci mobile.
Dar mai sunt interesante alte două aspecte legate de lumea fascinantă a bibliotecilor din … Finlanda, și anume faptul că peste 70 % din finlandezi locuiesc la maxim 3 kilometri de o bibliotecă și 93 % din finlandezi se află la cel mult 10 kilometri de cea mai apropiată bibliotecă.
Pentru a reveni la demersul nostru de “poziționare” la nivel european, într-o sferă devenită de nișă pentru demersurile culturale din România, să facem o incursiune în Anul CENTENARULUI în derulare, pentru a vedea ce facem noi pentru cultură în general și în adevăratul sens al cuvântului și pentru/cu bibliotecile în mod special?
Nu putem decât să luăm ca etalon, biblioteca reper a României, respectiv Biblioteca Națională. Deci, ce face Ministerul Culturii și Identității Naționale ? Ce face în general Biblioteca Națională a României în monumentalele clădiri în care-și desfășoară activitatea, respectiv în sediul central din București și în clădirile monument istoric din filialele din Alba Iulia și Craiova?
Ce reprezintă Biblioteca Națională a României pentru cele peste 2400 de biblioteci publice din țară ? Mai există între ele legături profesionale și științifice sau mai degrabă au rămas doar obligațiile instituționale și legale (și acestea adesea deja simulate) față de “farul național”?
Cum își poate îndeplini obligațiile o instituție națională de profil când și în prezent mult peste 50 % (câteva milioane) din cărțile din fondul propriu, aduse în noul sediul al Bibliotecii Naționale a României se află încă în „pachete” (în traducere liberă nedespachetate) de la mutarea din vechiul sediu de pe str. Ghica, respectiv din 2012 ?
Cum de se-ntâmplă astfel de lucruri ? Care pot fi urmările acestor situații ? Un răspuns poate fi dat de perpetuarea principiului managerilor interimari, constant de prin 2014 … alte răspunsuri cu siguranță pot oferi foștii manageri interimari: Claudia Șerbănuță, Octavian Gordon, Ioan Marius Eppel, Ioan Ciubîcă și actualul manager interimar Maria Răducu (care a mai fost manager interimar și în perioada august 2006 – mai 2007).
Nici nu e de mirare că în lumea bună a bibliotecarilor din România circulă “titulatura” de “biblioteca împachetată” la adresa Bibliotecii Naționale … și oare ce surprize mai poate oferi Biblioteca Națională cunoscătorilor și necunoscătorilor??? Doar angajații și colaboratorii apropiați cunosc realitățile. Unii stau cu frica, alții pleacă, unii revin, alții fac declarații …. majoritatea sunt la limita răbdării ….
Ce se-ntamplă și cu patrimoniul incredibil de valoros din cele două filiale (Alba Iulia și Craiova), mai ales de la filiala Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia? Cine dă seama de starea și modul de gestionare a patrimoniului cunoscut, bibliofil și nu numai din visteria Bibliotecii Naționale, patrimoniu readus sporadic în atenția opiniei publice ca instrument manipulator? Mai este important patrimoniul cultural național? Mai este important cine-l gestionează și cum? Există vreo răspundere asumată privind gestionarea și valorificarea patrimoniului național aflat în „curtea” Ministerului Culturii și Identității Naționale, respectiv a Bibliotecii Naționale a României? Ce fac celelalte structuri naționale care girează calitatea specialiștilor și experților în domeniul protejării și valorificării patrimoniului cultural național în general și a celui bibliofil în special, de exemplu Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor?
Dacă ținem seama doar de informațiile publice ne învârtim în jurul unor procese și probleme nerezolvate, tărăgănate, cu iz dacă nu penal, cel puțin penibil și dezgustător.
Mai crede cineva că în România CULTURA este importantă? Este importantă Biblioteca Națională a României? Dar Opera Națională din București ? Sau alte instituții de cultură, odinioară adevărate repere culturale sau cel puțin cu origini și destinații sănătoase, ca să folosim termeni de istorie recentă.
Nimic din ceea ce apare ca informație publică în media online și scrisă din România recentă nu ne face să credem în mod real că raspunsul categoric este DA …. poate în Finlanda.
Biblioteca Nationala a Romaniei este de vreo 4-5 ani in cadere libera. “Stafeta” culturii a fost aruncata cat mai departe. Acum se alearga paralel, pe grupuri.
Sunt tot mai multi interesati atat din interiorul institutiei, cat si din Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, precum si alte persoane cu ganduri curate sa contribuie la abilitarea acestei institutii nationale simbol.
Se strang documente, se pun cap la cap informatiile si se creaza un “Biblioraft” al Bibliotecii Nationale a Romaniei care sa fie transmis pe o retea de actori institutionali si media posibil interesati de acest caz de sabotare a procesului de valorificare a patrimoniului cultural national bibliofil si nu doar.
Toti cei interesati pot interactiona, atat prin comentarii, cat si prin e-mail-uri directe.
Decat cult si ura mai bine CULTURA
Cum nici medicina, agricultura, educatia si nici un alt domeniu, sfera de activitate nu se pun in practica dupa ureche (nicidecum politica), CULTURA nu este nici ea accesibila oricui. Tin sa subliniez acest aspect printr-o completare extrem de utila si aplicata. Adica nu in sensul ca nu exista acces public si liber la cultura in Romania (consum), ci doar ca nu toata lumea poate fi implicat in gestionarea culturii ca intreg (intreg ce ar trebui prevazut intr-o strategie culturala nationala, realizata de persoane cu reale competente si experiente in crearea, identificarea, evaluarea, coordonarea, legiferarea, stimularea, valorificarea si diseminarea fenomenului si actului cultural).
Este adevarat faptul ca intr-o lume plina de combinatii, ne putem permite si noi un joc de cuvinte si o interpretare care pare sa descrie pasiunea cu care este tratata Cultura si nu doar aceasta, de cel putin un sfert de veac de noua libertate si anume Cult – ura. Indiferent din ce directie am citi rezultatul pare sa fie acelasi, traim o perioada in care chiar s-a dezvoltat un cult pentru ura sau ura este perceputa ca un cult la modul general in societate. Exemplele pot fi multiple in mai multe sfere ale vietii cotidiene, fie ele analizate pe orizontala, fie pe verticala.
Dar ROSTUL CULTURII este cu totul altul, iar jocurile de cuvinte care uneori corespund cu realitatea nu sunt altceva decat exemple haotice a unor potriviri accidentale intre forma scrisa si realitatea transcrisa, traita.
Cultura este cea care intr-adevar uneste oameni, atat prin mesaje si informatii, cat si prin contexte si locatii. Cultura ofera modelul cel mai uman al legaturii dintre oameni, fie ca sunt creatori de cultura (cei care ofera, dar la randul lor sunt mari consumatori), gestionari/administratori vremelnici ai culturii (nu neaparat cunoscuti in ale culturii) sau doar consumatori de cultura. Cei din urma sunt cei dintai ca valoare comunitara, deoarece consumatorii de cultura sunt cei mai importanti multiplicatori si diseminatori ai culturii, ca sa nu vorbim de potentialul pe care-l poate avea o societate, comunitate cu o cultura structurat asimilata si cu o identitate bine definita.
Nu inseamna ca primele doua categorii de oameni nu sunt la fel de importante, dincontra sunt vitale, legatura culturala intre oameni presupune o interdependenta continua. Calitatea uneia sau alteia, dintre cele 3 categorii enuntate in paragraful de mai sus, este “eliminatorie” sau dezechilibranta pentru celelalte doua. Situatie ce poate duce la sincope si chiar la rezultate iremediabile sau remediabile in timp mult prea lung.
Veriga cheie este categoria gestionarilor si administratorilor vremelnici ai culturii. Sunt institutiile, respectiv persoanele care isi asuma responsabilitatea de a coordona aspectele culturale de la nivel national. Menirea acestora este de a face ca valorile culturale nationale sa fie cat mai prezente si apreciate la nivel international, inclusiv prin efectele directe ale prezentei si interactiunii cetatenilor romani cu alte nationalitati, culturi si civilizatii din lume.
Nu trebuie uitata nici responsabilitatea civica, umana cu rol major in pastrarea echilibrului intre actorii implicati in fenomenul cultural desfasurat in Romania. Cand ai posibilitatea sa vezi, sa compari ai si dorinta fireasca de mai bine, mai bun pentru tine si pentru mediul, comunitatea, tara in care traiesti si iti desfasori activitatea indiferent de domeniu.
In cultura ca si in agricultura (si in multe alte domenii) lucrurile sunt si mai sensibile. Odata stricate sau sufocate mai ales prin lipsa de cunostinte, de profesionalism si de experienta, acestea devin de multe ori iremediabile sau definitiv pierdute.
Comunicarea si informarea prin diferite medii, presa scrisa, cea online, legislatia in vigoare ofera tot atatea metode de implicare si suport oferit culturii si celorlalte domenii aflate intr-un continuu proces de distrugere, mai ales prin iresponsabilitate.
Sunt salutare si salutate tot mai mult initiativele private, ale unor ONG-uri si structuri asociative, chiar retele media de a sustine demersuri de investigare, evaluare, publicare si responsabilizare prin informare a (unor) institutiilor culturale nationale. Toate aceste initiative documentate si argumentate sunt mai mult decat importante pentru a se asigura un cadru legal optim pentru desfasurarea a tot ceea ce inseamna act cultural in Romania. Sigur, toate acestea in conditiile in care sa iau masuri prompte si eficiente.
Nu e destul sa creezi cultura, sa imparti cultura, sa consumi cultura, trebuie si s-o aperi cand se transforma in ura pentru …. cultura.
Badea Robert