Mihai Goțiu

Demisionarea lui Cîmpeanu. Scurtă analiză post-operatorie a unei victorii a presei independente și a mobilizării civice

Sunt câteva lucruri care rămân după demisia lui Sorin Cîmpeanu. Munca unor jurnaliști onești. O mobilizare care a scos societatea civilă din amorțire. O umilință majoră pentru jurnaliștii încorporați de Guvern și partide. Și o luptă de dus mai departe, pentru amendarea/îmbunătățirea drastică a legilor educației.

Nici nu puteau să se potrivească mai bine dezvăluirile Emiliei Șercan, despre plagiatul lui Sorin Cîmpeanu, la foarte scurtă vreme după cele făcute de Cristian Andrei la Europa Liberă (în continuarea unui demers jurnalistic de cel puțin un an) și investigația Recorder (anchete dezvoltate/preluate/analizate și de o mână de alte publicații, printre care G4Media sau Libertatea), referitoare la modul în care partidele (în special PSD și PNL) direcționează milioane de euro, din subvenția publică, înspre cea mai mare parte a televiziunilor și alte proiecte pretins jurnalistice din presa națională.

Ancheta legată de direcționarea banilor publici ai partidelor prezintă, practic, cadrul general al coruperii uneia dintre cele mai importante instituții ale unui stat democratic – presa. Scandalul plagiatului lui Sorin Cîmpeanu e studiul de caz necesar pentru a înțelege de ce pompează partidele bani în presă și, mai ales, care sunt efectele unei asemenea ”investiții” din bani publici.

Chiar înaintea scandalului Cîmpeanu, am avut, poate, cel mai ilustrativ exemplu despre ce înseamnă o presă onestă vs. o presă de partid. În materialul Recorder e momentul interviului pe care echipa de investigație îl ia președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Am văzut un politician care se bâlbâie, o dă din colț în colț, se foiește pe scaun, care transpiră și se agită, nesigur, incomodat la maxim de întrebările reporterului. O asemenea prestație a unui lider de partid (potențial prim-ministru ori chiar candidat la președinția României!) într-o emisiune televizată, de maximă audiență, într-un context electoral, ar fi sfârșitul politic al respectivului Sau măcar trecerea lui în rezervă ani buni. Geoană a pierdut procentele decisive în confruntarea cu Băsescu, din 20109, pentru doar câteva secunde bâlbâite în dezbaterea finală; la fel și Ponta, în 2014, a pierdut o singură emisiune dezbatere – ultima – cu Klaus Iohannis, după ce îl dominase pe actualul președinte toată campania, inclusiv în dezbaterea din ziua premergătoare; iar prestația lui Ponta, din 2014, a fost cu mult mai ”profesională”, la ani lumină, comparativ cu bălmăjelile lui Ciolacu din interviul de la Recorder!

Sunt deja, însă, 2-3 ani buni de când presa care absoarbe banii din subvenția publică a partidelor i-a construit lui Ciolacu o imagine de politician și lider sigur pe el, mereu informat și în temă, ferm… Pentru că în toți acești ani, în zeci și sute de dezbateri televizate și interviuri Ciolacu n-a fost pus cu adevărat la încercare de vreun jurnalist sau moderator. I s-au servit întrebări și, de cele mai multe ori, și răspunsurile ”potrivite” (!). Și astfel, cea mai mare parte a presei le-a livrat cetățenilor imaginea unui politician de succes, imagine care nu are, însă, vreo legătură cu realitatea. Marcel Ciolacu, cel necoafat, e cel din interviul pentru Recorder: speriat, slab pregătit, incompetent, depășit de situație. Iar prezentarea politicienilor așa cum sunt în realitate face parte din fișa postului de jurnalist; de coafarea imaginii lor are cine să se ocupe: agențiile de publicitate, consultanță și lobby.

Pe pasivitatea și pe servilismul presei cumpărate, la kilogram, cu subvenții publice, s-a bazat și Sorin Cîmpeanu, refuzând să-și dea demisia din primele minute ale apariției dezvăluirilor. O presă încorporată care i-a preluat, în cea mai mare parte fără nicio referință și/sau contribuție jurnalistică, mesajele în care încerca să explice că ceea ce a făcut el n-ar fi plagiat, că cei care îl critică ar fi ”habarniști în ale educației” și/sau ”analfabeți funcționali”. Și da, n-a lipsit nici momentul istoric în care, în timpul unui ”interviu” dintr-o emisiune televizată, Sorin Cîmpeanu a comparat un curs universitar cu manualul de instrucțiuni al unui automat de cafea! Iar reporterul/moderatorul a mers mai departe cu întrebările ”din plic”, fără a pune banala și de bun-simț întrebare suplimentară, gen: ”domnule ministru, ați văzut semnătura vreunei persoane care să-și asume că ar fi autorul manualului de instrucțiuni?”. Asta pentru a nu ne gândi la abordări mai complexe, din categoria ”și atunci de ce am mai avea nevoie de profesori și nu doar de manuale cu instrucțiuni de utilizare?”.

În cazul lui Cîmpeanu, subordonarea presei a acționat, însă, ca un bumerang. Pentru că era așa de convins că poate scăpa mizând pe o cvasi-majoritate servilă a presei, încât și-a permis să-și jignească, arogat, criticii ori să comită gafă după gafă (cum a fost cea cu fostul lui profesor care i-ar fi cedat… semnătura pe curs sau cea cu automatul de cafea). Toate au dus la creșterea explozivă a gradului de iritare civică, care era deja la cote uriașe chiar și înaintea scandalului – petiția lansată cu o lună în urmă pe Platforma Declic, pentru demiterea lui și retragerea legilor educației, strânsese deja 45.000 de semnături înaintea dezvăluirilor legate de plagiat.

Interesant (dar previzibil) e că petiția nu s-a relansat în prima zi a dezvăluirilor, ci după seria de jigniri și povestea cu scrisoarea fostului lui profesor, adunându-se alte 10.000 de semnături în mai puțin de 24 de ore. Mai mult, articolele despre plagiatul lui Sorin Cîmpeanu (cel al Emiliei Șercan și altele care au preluat subiectul și/sau l-au dezvoltat) au strâns alte mii de redistribuiri pe Facebook, dar pagina lui a fost luată cu asalt doar după 3-4 zile de la izbucnirea scandalului. Practic, cu cât i se acorda mai mult spațiu lui Cîmpeanu în presa încorporată, cu atât mai virale deveneau articolele critice și tot mai mulți cetățeni s-au mobilizat să le distribuie și/sau să comenteze.

Totuși, e de mirare politicienii n-au învățat nimic din gafele predecesorilor lor. Sunt (cel puțin) două decenii de când partidele la Putere au cumpărat presă la greu și mai de fiecare dată, totul s-a terminat prost pentru cei care au făcut-o. În vremea lui Adrian Năstase au bubuit scandalurile legate direcționarea banilor de publicitate ai companiilor de stat. Năstase a pierdut nu doar alegerile, ci și-a pierdut și libertatea. Voiculescu, Patriciu, Vântu au pompat zeci de milioane în trusturi de presă pentru a-l bloca și apoi pentru a-l da jos pe Traian Băsescu și au pierdut, în 2009, mult – de la averi la libertate unii dintre ei. În 2012, nu presa ”mogulească” a dus USL-ul la Putere și prăbușirea partidului prezidențial, ci aroganța lui Băsescu și campaniile/investigațiile presei independente despre Udrea, Videanu, Berceanu ori Blaga (nota bene: Băsescu își făcuse și el un mic trust de presă, în jurul B1 TV, dar asta nu l-a ajutat să evite dezastrul – prăbușirea și apoi dispariția, prin absorbția în PNL, a partidului lui ”de suflet”). Și nu, nici Elenei Udrea nu i-a folosit să ”investească” în presă (dimpotrivă s-a mai ales cu un dosar penal).

Și nu e valabil doar în cazul politicienilor. Și RMGC, subsidiara lui Gabriel Resources, care vâna aurul de la Roșia Montană, pompa câte 10 milioane de dolari pe an în presă, iar în perioada crizei din 2008-2010 a ajuns în TOP 3 bugete de publicitate alocate presei, în România (chit că nu promova niciun serviciu ori produs; și nu încerca să vândă ceva, ci să cumpere – presa, jurnaliști și conștiințe). Și tot s-au trezit cu zeci de mii de oameni în stradă, în toamna lui 2013.

Sunt doar câteva exemple (dintr-o listă mult mai lungă), care arată că prăbușirea lui Sorin Cîmpeanu în urma dezvăluirilor presei independente ține de o stare de normalitate, nu de excepție. Și că sunt suficiente câteva instituții de presă independente, o mână de jurnaliști onești care își fac treaba cu dedicație, atât față de propria profesie, cât și față de cetățenii cărora li se adresează, pentru a sparge o blocadă mediatică.

Excepțional este, însă, faptul că mai avem, totuși, această mână de jurnaliști independenți, proiecte și redacții care supraviețuiesc și salvează onoarea unei întregi profesii, menținând în echilibru (extrem de fragil) și democrația autohtonă pe linia de plutire. Dar și efortul presei independente ar fi fost în van, fără reacția de mobilizare civică.

Partidele Puterii pompează banii publici (adică banii noștri) în presa încorporată fără să ne întrebe și refuzând respectarea unor reguli absolut minimale: să ne spună către ce instituții de presă au direcționat banii, să accepte marcarea materialelor și emisiunilor cumpărate ca fiind publicitare, să nu pretindă (și să nu accepte) blocarea altor puncte de vedere ori raportarea/reflectarea unor subiecte sensibile cu totul. Până și Facebook, unul dintre liderii globali ai lipsei standardelor și principiilor etice și morale în comunicare, e mai transparent și mai etic decât presa încorporată din România, marcând ca publicitate (și menționând cine decontează facturile) postările și mesajele pe teme politice plătite!

Pentru menținerea echilibrului, pentru sănătatea democrației noastre (și pentru sănătatea noastră mentală – că, probabil, am risca să o luăm razna fără mâna de jurnaliști și publicații independente, ca alternativă la presa încorporată de propagandă), vă încurajez să susțineți proiectele astea. Cu mici donații, cu direcționarea procentului din impozit ori fie și doar cu accesarea lor frecventă și distribuirea articolelor lor. Până la urmă, atât ca și confirmare și încurajare, dar și financiar, aceste proiecte depind de audiență. Aveți încredere că fiecare leuț și fiecare bănuț care ajunge la presa independentă e folosit cu mai multă onestitate și cu mai mult folos pentru fiecare dintre noi, decât milioanele de euro (tot din banii noștri) transferați de partide în presa încorporată. Și aveți încredere că, la fel ca în cazul lui Sorin Cîmpeanu, nu o faceți fără rezultate.

Revenind la cazul Sorin Cîmpeanu. Să nu uităm fondul problemei: legile educației. Care necesită amendamente și modificări substanțiale, dacă nu vrem să îngropăm definitiv sistemul de educație autohton. Iar aceste amendamente și modificări nu se vor veni cu ploaia și nu vor trece de la sine, fără sprijinul și presiunea (legitimă) a cetățenilor și a societății civile active (atâta cât a mai supraviețuit și ea). Acesta este, însă, un subiect asupra căruia vom reveni.

***

foto: capturi de ecran PressOne și Recorder


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Demisionarea lui Cîmpeanu. Scurtă analiză post-operatorie a unei victorii a presei independente și a mobilizării civice

  1. Tempor1k

    Ce putem spune de domn doctor Nicolae Ciucă propunere PNL pentru prezidenție
    Tot doamna Emilia Șercan a constatat un plagiat de 42 de pagini din cele 138 pagini ale tezei de doctorat.

    Dar mai este un aspect pe care Emilia Șercan le sesizează atât la Câmpeanu cât și la Ciucă (cu siguranță că va pune accent pe acest aspect in toate lucrările verificate):

    LIPSA VALORII ȘTIINȚIFICE!
    Pentru Ciucă este foarte grav acest fapt (dar mai ales legat de calitatea învățământului și acordarea pe bandă a titlurilor de doctor), pentru că o teză de doctorat trebuie să aibă și o valoare științifică, un aport substanțial in plus la ceea ce știa până la apariția tezei.

    Dacă ar fi verificăm valoarea științifică (după cum normal ar trebui să se acorde titlul de doctor) a tuturor tezelor de doctorat existente pe „piața liberă” a diplomelor din România poate că am rămâne șocați să vedem numărul mare de teze fără valoare în obținerea titlului de doctor.

    Ar fi bine de „bătut fierul cât e cald” pentru a da pe față impostura doctorală a guvernării și parlamentului nostru.

    O teză si plagiată și FARĂ VALOARE ȘTIINTIFICĂ
    https://pressone.ro/premierul-nicolae-ciuca-a-plagiat-in-teza-de-doctorat-printre-sursele-copiate-se-numara-alte-doua-teze-de-doctorat

    Reply
  2. Abraham Lincoln

    „Prof.” Campeanu nu e varful aisbergului, e poza varfului facuta de pe Titanic.
    Sistemul academic romanesc e construit pe impostura iar performanta in cercetare si educatie e exceptia de la regula si nu norma. Profesorii cu standarde academice, coloana vertebrala si vocatie pedagogica se strecoara extrem de rar in pozitii de decizie in universitati, nu mai spun de guvern. Campeanu nu a facut decat sa se catare treapta cu treapta pe o structura de coruptie construita si testata de multi inaintea lui, atat din interiorul sistemului (Campeanu Sr. a fost la randul lui rector in USAMVB) cat si de beneficiarii politici de titluri academice ilicite.
    Demisia ministrului face parte dintr-o strategie de musamalizare a imposturii academice. E circ. Va bucurati prematur.

    Aceasta demisie ofera oportunitatea identificarii fiecarei verigi, a fiecarei celule si a fiecarei reguli strambe a sistemului din care a rasarit acest personaj:
    – acceptul partidului pentru cariera academica
    – lucrari elaborate incepand cu licenta
    – citari in contrapartida la inceputul carierei si apoi ca element de conexiune politica (citarea autorilor romani / straini, diversitatea autorilor, corelarea frecventei autorilor citati cu necesiatea obiectiva a constructiei studiilor stiintifice)
    – calitatea publicatiilor persoanelor care l-au girat pe parcursul carierei
    – calitatea lucrarilor girate de el ca indrumator de licenta / master / doctorat (evident ca e abilitat sa indrume si doctorate)
    – calitatea publicatiilor stiintifice in care apare drept co-autor
    – calitatea jurnalelor care i-au publicat operele, prestigiul celorlalti autori publicati si calitatea studiilor publicate (macar in editiile in care apare si dansul in cuprins)
    – calitatea jurnalelor stiintifice care l-au invitat sa sa le faca review-uri si calitatea lucrarilor pe care le-a acceptat spre publicare
    – in ultima instanta, calitatea cursurilor tiparite.
    Conform legii educatiei, fiecare pas din cariera academica serveste in egala masura celui care isi urmeaza drumul in viata si institutiilor in care isi desfasoara activitatea. Nevoia de ISBN nu a existat dintotdeauna pentru inregistrarea punctajelor pe baza carora se acrediteaza facutati si se finanteaza de la bugetul de stat locurile in invatamantul superior. De la acest rationament, universitatea, facultatile si departamentele in care a „slujit” ministrul sunt de asemenea in culpa, in momentul demonstrarii acuzatiilor de plagiat.

    Pentru ca o asemenea analiza sa poata fi realizata impartial este absolut obligatoriu ca orice posibil beneficiar al activitatii academice a d-lui Campeanu sa fie exclus din comisia de analiza. Asta inseamna comisie de experti straini, care sa rezolve problemele de etica ale fostului presedinte al Consiliului National al Rectorilor din Romania. Avand in vedere cv-ul de dinainte de 1990 as adauga excluderea oricaror experti de sorginte estica.

    Cine va avea curajul sa sustina demonstratia care ar putea determina anularea tuturor titlurilor academice emise in Romania in ultimii 20 de ani ? Mai devreme sau mai tarziu acest lucru va trebui sa se intample.
    Discutia nu e despre personajul Campeanu, ci despre intregul sistem academic din Romania, care e de ani de zile atras tot mai mult in siajul industriei aparentelor, alaturi de academiile de cosmetica si de institutele de body-piercing.

    Ca produs si cunoscator al sistemului, ministrul Campeanu avea datoria etica sa se revolte impotriva sa si sa provoace schimbare cu pretul propriei cariere. Din pacate, a ales calea protejarii intereselor oculte si a coruptiei, incheindu-si in acest fel lamentabil cariera politica.

    Reply
  3. Tempor1k

    O teză de doctorat plagiată fără valoare este nu numai o simplă copiere ci este ceva și prost copiată de cineva care este total pe lângă subiect, subiectul fiind noțiunea și conținutul unei teze de doctorat.
    Si dacă este pe lângă acest subiect dar pretinde că totul este în regulă denotă si că și alte subiecte de mare importanță sunt la fel tratate: PROST.

    Reply
  4. Catalin

    Intr-adevar, o victorie miraculoasa a societatii civile aflata intr-o permanenta cursa de eliminare a impostorilor si beneficiind de ajutorul singurilor ziaristi independenti, aparatori ai adevarului.

    Ma simt mult mai linistit acum, cand vechiul ministru al invatamantului va fi inlocuit cu unul nou, echilibrat, cu plumbii pusi unde trebuie si cu presiunea corecta. Cel vechi se defectase iremediabil in urma lovirii unei borduri si imediat cum s-a gasit cricul potrivit operatiunea s-a derulat cu succes.

    Mare noroc avem si cu platformele astea care ne permit sa participam la trei proteste simultan si sa schimbam societatea stand cu fundul pe scaun in timp ce mancam o felie de pizza.

    Fascinanta societate, fascinanti membri, fascinante vremuri.

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      nu aș minimaliza participarea ”la trei proteste simultan stând cu fundul pe scaun” – în majoritatea cazurilor, protestele sunt o formă de informare a opiniei publice și de obținere a unor decizii politice (la nivel legislativ, executiv, administrativ), la nivel local, central ori chiar global; mecanismul prin care funcționează e că transmit mesaje legate de faptul că oamenii cunosc o problemă, au o opinie privitoare la acea problemă și așteaptă decizii favorabile opiniei lor (nu discutăm de faptul că respectiva opinie se bazează pe fapte reale și argumente raționale, emoționale etc.); aceleași funcții le îndeplinesc și petițiile publice – așadar e un avantaj că cetățenii pot să-și facă cunoscut punctul de vedere în mai multe probleme, într-un mod mai comod și rapid; desigur, există și diferențe, legate de intensitate (un protest transmițând și mesajul că s-a trecut o linie roșie) ori de efectele promovării (protestele având o reflectare mai mare în presă decât petițiile) – cât timp, însă, petițiile își ating scopul și nu e nevoie de proteste, foarte bine; dacă decidenții politici ignoră petițiile își asumă și riscurile protestelor (cum s-a întâmplat, în toamna lui 2011, când s-au strâns aproximativ 150.000 de semnături – fizic, nu online! – pentru Roșia Montană, petiția a fost ignorată, și știm ce s-a întâmplat în toamna lui 2013)

      Reply
      • tempor1k

        Este bine să vorbim si de „confortul” modei muti-mediei online.
        Societatea civilă activă este acaparată de informații la care nu au avut acces fizic, de posibilitatea de a-și exprima rapid dezacordurile față de imensele derapaje dar, apare însă o evidentă ruptură de masa societății civile.
        Societatea civilă în masă este mai mult acaparată de „realitatea” virtuală, de multimedia online prin strălucire și multă culoare, senzațional, modă ca și mass-media clasică. în care totuși mai de voie mai de nevoie, aflau și ce se mai întâmplă in realitate, care din păcate și acolo realitățile sunt de multe ori deformate.
        3, 4 opinii de subsol (citite „în masă”) ale unor articole de ziare online, prin care este exprimată indignarea și revolta prin expunerea unor probe și realități evidente care pot atrage atenția și persoanelor care, la rândul lor, își vor exprima și ei nemulțumirea pe diferitele căi ale multimediei online.
        „Confortabilitatea” mediului virtual online este redusă însă de: necesitatea „butonării” frecvente pentru obținerea informației, poziția in care trebuie să stea fiecare in fața calculatorului sau laptopului, ținerea în mână, mâini permanentă a telefonului mobil sau a tabletei.
        Comparativ cu mass media clasică:
        – citirea unui ziar se poate face din poziții confortabile, prin simpla răsfoire a paginilor. Existența ziarelor fizice este pe cale de dispariție
        – radioul mai dificil în schimbarea canalelor și aici, auzi dar nu vezi.
        – THE WINNER rămâne TV-ul – în orice poziție confortabilă ai sta tot îl vezi și îl auzi și este accesibil in marea masă a populației într-un mod și mai confortabil, prin simpla acționare a unui singur buton al telecomenzii pentru schimbarea canalelor. Aici toată lumea aruncă privirea și pe canalele de știri!!!
        Așadar, finanțarea publicitară politică (sau sub toate formele posibile) a acestor canale de știri ar trebui interzisă, și să prezinte contravenție.

        Reply
  5. tempor1k

    Confuză exprimarea „finanțarea publicitară politică (sau sub toate formele posibile) ” – corectat – finanțarea publicitară (sau sub toate formele) politică.
    De adăugat ar fi:
    – toate canalele radio TV care au și secțiune de știri
    – iar situațiile în care diferite entități juridice au contracte de publicitate dar care prin activitatea lor aduc prejudicii și sporesc nemulțumirea justificată a unei părți a populației, aceste contracte să fie reziliate automat pentru o dezbatere publică corectă neinfluențabilă financiar.

    Reply
  6. tempor1k

    Nu sunt catolic și nici prea des dus la biserică dar cu toate acestea pentru mine, de orice fel ar fi religia unei biserici creștine cu vechime, o biserică veche însemnă leagănul unei educații respectabile sau de respectat.
    Citesc recent despre șmecheriile și metodele de stopare a demolării urâtei clădiri a cathedral plaza ilegal construită lângă Catedrala Catolică.
    Tot felul de metode de împotrivire cu niște argumente jalnice in favoarea stopării demolării hidoasei clădiri preluate de mass media online și clasica.

    Tot apărându-mi tot felul de articole legate de acest subiect am dat de asta:

    https://observatornews.ro/eveniment/demolarea-cladirii-de-75-de-metri-din-bucuresti-se-amana-temporar-operatiunea-ar-urma-sa-coste-o-suma-uriasa-491107.html#ziarecom

    Întrebarea care se pune este că: justiția chiar a pus condiția ca prețul demolării să fie suportat de Primărie?!!!
    Cum rămâne cu mafia imobiliară?!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *