Antonia Pup

De ce trebuia USR să promoveze un nume, nu un CV, la Educație și Cercetare

Astăzi începe audierea miniștrilor propuși în cadrul cabinetului Dacian Cioloș. La Educație și Cercetare, vor da piept cu comisiile de specialitate două doamne respectabile, cu diplome de master la universități OK din România, experiență în privat și ONG. Dacă majoritatea analiștilor politici spun că guvernul nu va trece, iar USR și-a proiectat acest cabinet drept un statement și atât (,,că ne-am asumat”), mă întreb: ce statement? După Sănătate, Educația a fost favorita USR la retorica depolitizare. Acum, când are ocazia (circumstanțială) să umple politic aceste funcții sensibile, USR ratează ocazia de a propune un nume pentru Educație și Cercetare în fața căruia oponenții politici să tremure, la fel și cei care se opun viziunei reformiste privind viitorul educației. Mai mult, propunerile sunt infantile, deoarece nu par a fi serioase din punctul de vedere al puterii politice.

Să ne dezbrăcăm de iluzia că a marca puncte electorale prin emoție și sensibilitate în timp ce la boxe se aude imnul reformei educaționale pe ritmuri ale mediocrității este o strategie câștigătoare pentru vreun partid. În primul rând, să clamezi reforma educațională cât te țin plămânii și tastele, să folosești drept argument managementul falimentar al centrelor de putere precum inspectoratele politizate sau ARACIP-ul, apoi să trimiți în câmpul tactic un soldat dezarmat este total iresponsabil. Într-un guvern monocolor, USR propune și la Educație, și la Cercetare, două doamne respectabile cu zero spate politic. Or, reforma educațională chiar asta va fi: o confruntare politică.

Cot la cot cu PNL, USR a bătut toba pe noua lege a educației naționale, cadru care să le susțină viziunea reformistă. La ei, nu a fost vorba neapărat despre pupatul ghiulului președintelui în plin an electoral, ci singura cale pentru a putea implementa cele promise electoratului. Desființarea inspectoratelor, reorganizarea ARACIP, precum și depolitizarea deconcentratelor, profesionalizarea carierei didactice și descentralizarea nu se pot face fără vot în Parlament. Astfel, să însărcinezi un ministru care nu este parlamentar, nici măcar membru în principalul for de conducere al partidului, să facă o reformă substanțială într-un sistem înseamnă că ești infantil sau iresponsabil.

USR ar fi avut cel puțin două propuneri de miniștri la Educație care ar trebui luate în serios, din perspectiva legitimității politice. Ștefan Pălărie, senator de București și fondator al grupului de lucru pentru educație în cadrul grupului parlamentar USR, este președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Senat, ceea ce îl face să fie în primul rând deja conectat la pârghiile necesare pentru a livra măsuri punctuale pentru combaterea abandonului școlar, de exemplu. O altă variantă credibilă ar fi fost Irineu Darău, senator, singurul membru al partidului care a inițiat o rezoluție pentru ca Educația să devină prioritatea USR, a treia cale a formațiunii politice și sprijinit de o grupare influentă din partid, grupul de la Brașov. Ambii sunt membri ai comisiei decizionale din Parlament și comunicatori pe acest sector de la începutul acestei legislaturi.

Mă despart, preț de un paragraf, de această perspectivă ,,politicianistă” pentru a prelua retorica favorită simpatizanților USR: depolitizarea e cheia, nu trebuie să avem doar oameni politici care să decidă pentru educație! Desigur că nici Mircea Miclea, nici Daniel Funeriu nu au fost politicieni înainte să devină miniștri; ei nu au avut nevoie de un mandat parlamentar ca să proiecteze, să articuleze și să treacă o lege reformistă cap-coadă prin Parlament. În cazul antemenționaților, autoritatea profesională a suplinit spatele politic, fapt care evident că nu poate fi aplicat pentru vreuna dintre propunerile cabinetului Cioloș II. Raționamentul potrivit căruia un guvern în care plasezi, în poziții strategice, persoane fără autoritate profesională, dar care pot trece pe burtă testul tehnocrăției în media, poate să repare România poate fi doar produsul unei gândiri dezlănate. Cele două cazuri se disting și în planul asumării politice. Desigur, guvernul Boc și-a asumat răspunderea pentru a reforma educația, iar repetarea unui astfel de scenariu este o ipoteză care nu poate decât să ne amuze. Că guvernul Cioloș își va asuma răspunderea pe o nouă lege a educației, făcându-i astfel jocul lui Iohannis de a își suprapune mediocrul mandat prezidențial ce dă pe afară de mediocritate peste o reformă a domeniului din care a reușit să se inventeze politic și să își mai facă și șase case, mi se pare astăzi chiar mai puțin probabil decât ca guvernul Cioloș să treacă de votul Parlamentului și punct.

Dacă USR dorea să își recâștige simpatizanții pierduți la guvernare, nu se complăcea propunând un cabinet cel mult mediocru și ar fi căutat să adopte exact viziunea pe care o clamează: meritocrația. Dacă meritocrația nu e de ajuns, să încercăm cu excelența. Excelența, îndrăznesc să supralicitez, ar fi fost cea care putea recredibiliza și sistemul de Educație, și cel de Cercetare. Un cercetător ilustru, cu o minte limpede, neangajată în lupte minuscule și neimportante, cunoscut și respectat în comunitatea academică, dar și în spațiul public cred că se putea găsi și pentru cabinetul USR. Profesorul Mircea Miclea, prestigiosul cercetător Dragoș Iliescu sunt primele nume care îmi vin în minte. Sunt specialiști, dar, comunicând public, nu par blocați în vreun turn de fildeș; nu sunt exponenți ai mitului tehnocratului rigid, pentru că sunt cei care comunică adesea pe teme de interes pentru educație și cercetare. Comunicarea articulată, alături de pregătirea profesională impecabilă sunt atribute esențiale pentru un viitor ministru, unul care va trebui să își asume decizii lipsite de popularitate, dar necesare, să construiască, în marș forțat, un polis al cunoașterii pe o fundație șubredă, să ducă negocieri cu sindicatele furioase și părinții veșnic nemulțumiți. Când ai un nume cu autoritate profesională capabil să comunice, complexitatea CV-ului trece într-un plan secundar.

USR trebuia să promoveze un nume la Educație și Cercetare. În schimb, au promovat un profil de Facebook sau cel mult un CV, dar nici cu una, nici cu alta, nu capeți puteri supranaturale să revoluționezi sisteme. Chiar dacă în miezul Revoluției Industriale 4.0 suntem tentați să ne umplem CV-ul cu toate cursurile, adeverințele, trainingurile și internshipurile ever, doar-doar om compensa apetența naturală și deloc utilitaristă pentru învățare, eu îmi mențin credința. Un CV nu va merge să dea cu pumnul în masă la negocieri politice pline de miez, nici nu va pune piciorul în prag în fața vreunui birocrat uns cu toate alifiile care frânează modernizarea sistemului de învățământ. Un CV, fără acel nume, rămâne doar o bucată de hârtie a cărei utilitate stă sub semnul întrebării.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “De ce trebuia USR să promoveze un nume, nu un CV, la Educație și Cercetare

  1. carcotasul

    Stimata autoare, nu din rautate voi incepe cu o critica la textul dvs., ci din necesitate. Nu cumva in loc de „…doar-doar om compensa apetența naturală…” ati vrut a va referiti la in-apetenta cu pricina ? Pentru ca despre asta e vorba, de fapt. In rest, ma bucur sa vad ca stapaniti un limbaj complex si elaborat, dar va cam lipseste limpezimea si concizia in exprimarea si inlantuirea ideilor, iar acesta este, cred eu, un defect susbstantial, pe care nu il veti putea combate in urma unor studii de teologie, ci doar il veti adanci.
    Dar scopul meu nu e sa va minimalizez contributia, ci sa sustin punctul dvs. de vedere, dar nu chiar in toate amanuntele exprimat in articol. Da, aveti dreptate, USR a gresit copios in numirile facute la Educatie si Cercetare – si nu numai – dar asta nu pt ca nu ar avea printre membri si alte nume de oameni meritorii decat cele doua nume mentionate de dvs., ci pt ca nu a fost interesat sa caute si sa gaseasca pe acei oameni in randurl membrilor sai, fiindca ei chiar exista. De ce s-a intamplat asa ? Din superfiialitate politica, dupa cate am observat eu, dar acesta este un defect usor de remediat, daca se doreste.
    Nu cred ca va spun ceva nou daca insist asupra faptului ca reformarea profund a acestor doua domenii – mai ales a celui al „invatamantului, educatiei generale” este conditia sine qua non a integrarii tarii in exigentele modernitatii actuale, impotriva careia stau cohortele de habarnisti cu doctorate cantonati in tot felul de organisme ale statului , cu precadere in universitati si nu in ultimul rand in Parlament. Deocamdata scopul USR este consolidarea sa pe planul politicii romanesti si castigarea alegerilor din 2024… deci sa asteptam reforma invatamantului si cercetarii pana atunci, stand cu mainile incrucisate. Trist si incredibil de grav. Extinzand putin „subiectul”, era clar ca guvernul Ciolos-2 nu avea din start nici-o sansa si asta nu numai din cauza ca doar 2 (doi ! nu mai multi !) oameni de pe lista au probat aptitudini de guvernara – Ciolos si Drula – restul fiind doar fosti activisti zelosi ai partidului (partidelor, in forma precedenta) cu nivel profesional si de cultura nesemnificativ, dar prezentat cam cu emfaza in CV-uri, dupa cum spuneti). Mai asteptam si, mai ales, asteptam provincia.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *