Suplimentul Times Higher Education a publicat în numărul din 21 noiembrie 2013 o prezentare a poriectului Coaliției Universităților Curate inițiat de Societatea Academică din România, care a reunit a reunit un grup de studenți, sindicate din educație și jurnaliști. Corupția în mediul academic este pusă la încercare de un clasament al “universităților curate” și de puterea acoperirii presei, spune Alina Mungiu-Pippidi.
Ce se poate face când un sistem educațional întreg este corupt, când universitățile vând diplome ieftine, iar cei mai buni academicieni se mută peste hotare? Să considerăm cazul României, unde corupția este atotpătrunzătoare de mai bine de 20 de ani. Miniștrii care fac parte din guvern se dovedesc a fi plagiatori în serie, studenții își procură online dizertațiile contra unor sume modeste, iar lipsa de investigații permite o înșelăciune larg răspândită, fără cenzură. Toată lumea primește o diplomă, aproape toți membrii parlamentului sunt de asemenea profesori la câte o universitate căreia i-au facilitat acreditarea cu ajutorul influenței lor, și toți cei implicați par să beneficieze; totuși, nicio universitate română nu figurează în Clasamentul Universităților Lumii din Times Higher Education, iar țara stagnează fără muncă calificată.
În 2007, Societatea Academică din România, un think-tank educațional, a reunit un grup de studenți, sindicate din educație, jurnaliști, precum și pe alții, pentru a forma Coaliția Universităților Curate. Scopul era dezvoltarea unui clasament al integrității universităților, atât pentru a-i înfățișa, în mod negativ, pe cei care nu își îndeplineau sarcinile, dar și pentru a celebra și înmulți practicile corecte.
În cadrul metodologiei coaliției, fiecare universitate publică primește un audit de guvernare de la o echipă de evaluare care cuprinde atât facultăți, cât și studenți (totul pe bază de voluntariat). O cerere standardizată de liber acces la informații este trimisă la fiecare universitate, urmată de o evaluare pe teren, în care administrația, academicienii și studenții sunt intervievați. Un element crucial pentru succesul clasamentului de integritate este existența legilor de liber acces la informații, care obligă insititutiile publice să pună la dispoziție datele atunci când acestea sunt solicitate. Universitățile care refuză să răspundă sunt informate că vor primi un loc în clasament oricum, astfel existând un stimulent pentru ca ei să coopereze să își îmbunătățească poziția.
Evaluarea se bazează pe patru categorii. Prima – transparența și responsabilizarea – se referă la informațiile generale care ar trebui să fie disponibile pentru toți. Lista este una lungă și include codurile de etică ale universităților, sursele de finanțare, procedurile de recrutare și o lista a personalului facultății, însoțită de CV-urile acestora și de curricula predată. Punctajul unei universități în această categorie este bazată pe numărul documentelor primite din cele 20 cerute, cu o ponderare a calității informațiilor și a oricărei întârzieri. Documentele strânse la orice etapă, atât online, cât și offline, ajută și în următorii pași ai evaluării.
A doua categorie evaluează integritatea academică, cum ar fi reguli de informare asupra fraudei, de referire la proasta conduită și de a se ocupa de avertizorii de integritate. Iar măsura în care sunt aplicate aceste reguli este studiată de asemenea; spre exemplu, dacă nu este înregistrat niciun caz de plagiat, este mai plauzibil că nu a existat vreo aplicare a regulilor, nu că plagiatul nu ar fi existat.
A treia categorie, legată de calitatea guvernământului, evaluează procedurile de recrutare, predare și luare a deciziilor. Sunt slujbele și parteneriatele promovate corect? Sunt examenele corecte? Este promovarea personală bazată pe merit sau pe nepotism? Sunt câștigurile mai mari pentru academicieni care au un număr mai mare de publicații recenzate de cercetători de nivel egal? Această categorie analizează dacă universitatea este administrată cu aportul facultății și studenților.
A patra analizează gestionarea financiară, privind la riscurile delapidării sau a altor iregularități financiare. Evaluatorii verifică dacă documentele financiare sunt accesibile, se uită la regulile achizițiilor publice, și chiar evaluează dacă stilul de viață al managerilor universităților este conform cu venitul lor. Legea română cere că toți anagatii în serviciile publice să își publice venitul și o declarație de avere. Nu este neobișnuit ca managerii publici cu un venit declarat mai mic de 1000 de euro pe lună (salariile sunt foarte mici) să conducă mașini scumpe și să își cumpere proprietăți luxoase.
Un total de 100 de puncte pot fi acordate celor patru categorii, cu puncte care se pot scădea pentru situații de o gravitate aparte, de exemplu scandaluri despre diplome falsificate.
În România, exercițiul a fost încercat de două ori în doi ani pentru a permite universităților să își dezvolte performanțele, și un clasament a fost făcut de la zero la cinci stele. Nicio universitate nu a obținut un loc în categoria de top, deși 14% nu au primit nicio stea. Cele mai bune și-au primit premiile public în prima rundă de evaluare în 2009, și știrea a fost transmisă la televizor.
Efectul a fost acela că s-a văzut un progres imediat în transparența din universități.
Mai mult de o pătrime din universitățile din România își publică acum online toate costurile achizițiilor publice și în al doilea an al evaluării mai mult de o treime a progresat în această categorie. O instituție chiar a demis un prorector „pentru transparență”. De asemenea, universitățile au început să promoveze locuri de muncă în învățământ pentru prima dată, chiar dacă competiția pentru anumite posturi rămâne mică, pentru că există percepția că acestea sunt „rezervate” anumitor persoane.
Punând reforma în educație pe loc fruntaș în agenda publică, coaliția a ajutat la introducerea a noi statute, adoptate în 2011, statute ce caută să limiteze nepotismul și să crească rolul studenților în asigurarea calității. De asemenea, a ajutat la împuternicirea reformatorilor din universități să lupte pentru orientările principale ale coaliției, de exemplu, când te confrunți cu proasta guvernare sau gestionarea corupției în universități.
Sunt multe lecții de învățat din experiența României, nu mai puțin că largile coaliții sunt mai eficiente decât organizațiile izolate atunci când cer integritate. Totuși, impactul noilor statute s-a dovedit limitat. După toate acestea, dacă există o cerere puternică într-o societate în care diplomele se obțin fără merite reale, universitățile corupte vor continuă să le ofere. Un studiu din 2013 privind corupția la nivel european pentru un proiect susținut de către Uniunea Europeană, numit ANTICORRP, a descoperit că în țările balcanice, și de asemenea în Ucraina și Grecia, o majoritate covârșitoare a respondenților cred că succesul atât în sectorul public, cât și în cel privat este foarte mult bazat pe „relații”, nu pe muncă.
Pentru a avea o reformă care să reușească, o masă critică semnificativă este necesară pentru a lupta împotrivă unor astfel de reguli informale. Legile noi nu aduc schimbare singure. Oamenii trebuie să intensifice cererea pentru buna guvernare aplicând pentru fi
ecare job academic, chiar dacă presupun că ar exista niște aranjamente aascunse care să determine câștigătorul. Lupta în România e departe de a fi terminată. (Traducere din Times Higher Education Alexandra Popescu si Alexandru Popescu)
