Consideraţii psihoculturale despre noul val de imigranţi din Europa. Cum ar trebui să reacționeze Uniunea Europeană

Profilul psihocultural al ţărilor arabe, zona de unde provine o largă majoritate a imigranţilor, a fost analizat în multe studii de psihologie interculturală. Aceste analize de psihologie interculturală devin astăzi, când trebuie luate decizii cu referire la o populaţie (imigranţi), nu doar cu referire la fiecare individ din populaţie, extrem de relevante. Într-adevăr, aşa cum am arătat şi în monografia despre psihologia românilor (David, 2015), acestea sunt unele din situaţiile de aplicabilitate pragmatică a concluziilor de psihologie interculturală (fără ca asta să anuleze analizele complementare individuale ale cazurilor de imigranţi).

Profilul psihologic al acestei populaţii arată aproximativ astfel (integrând date după Hofstede şi colab., 2010; Vliert şi colab., 1999; Vliert şi Janssen, 2002):

• Un nivel crescut de heterocomparaţie (Vliert şi Janssen, 2002); membrii acestei populaţii sunt foarte determinaţi să fie aşa cum sunt (şi să aibă ceea ce au) şi cei pe care i-au ales voluntar ca standard/etalon/punct de referinţă.
• Un nivel crescut de concentrare a puterii (Hofstede şi colab., 2010 ); asta însemnând că ordinea se exprimă prin faptul că puţini conduc mulţi.
• Un nivel crescut de colectivism (Hofstede şi colab., 2010 ); asta înseamnă că indivizii se văd parte a unui grup şi individul trebuie tratat împreună cu grupul său.
• Un nivel ridicat de evitare a incertitudinii (Hofstede şi colab., 2010 ); asta înseamnă o toleranţă foarte scăzută faţă de neclarităţile viitorului.
• Un echilibru între masculinitate (ex. asertivitate/succes) şi feminitate (ex. consens), cu o uşoară tendinţă spre masculinitate (Hofstede şi colab., 2010 ).
• Sub aspectul psiho-ecologiei, nivelul temperaturii plasează în general ţările arabe în zona ţărilor cu potenţial de violenţă socio-politică; ţinând însă cont de faptul că există un echilibru între masculinitate şi feminitate culturală, această violenţă socio-politică nu este una foarte frecventă (dar poate există ca potenţial) (Vliert şi colab., 1999).

Aşadar, un astfel de grup este foarte motivat în a-şi atinge obiectivele (1) şi are toleranţă foarte scăzută faţă de incertitudinile care îi blochează atingerea acestor obiective (4). Soluţia pe care o acceptă cel mai uşor este pentru grup (3), nu individuală. Soluţia va fi căutată nu în instituţii (ex. comisii/consilii), ci în persoane-lider (ex. Angela Merkel) (2). Nivelul de masculinitate culturală există (5), dar, fiind balansat de un nivel destul de ridicat de feminitate culturală, reacţia la frustrare este rareori una violentă, populaţia de acest tip reacţionând mai ales prin asumarea şi exprimarea rolului de victimă în care a fost pusă. Ca speculaţie, spun că s-ar putea ca masculinitatea să fie mai bine reprezentată în populaţia de imigranţi decât în ţările/culturile de origine, deoarece masculinitatea este asociată adesea cu asumarea riscului, astfel încât este posibil ca indivizii care şi-au asumat riscul emigrării să fie dintre cei cu masculinitate mai ridicată.

Cunoscând acest profil psihologic, care ar fi atitudinea adecvată a Uniunii Europene/UE?

• Să seteze imediat clar/explicit cadrul realist în care aceşti imigranţi îşi pot fixa propriile obiectivele. Pot aspira doar la statutul de azilant? Dar la cel de cetăţean? Ce se întâmplă cu ei după încheierea războiului (sau dacă asta are vreo consecinţă asupra statutului lor în UE)? Ştiind cât de ridicată este heterocomparaţia – se raportează mereu la cum sunt ei în raport cu alţii – este nedrept faţă de aceşti imigranţi să nu li se precizeze dacă şi cum li se vor impune constrângeri în acest proces.
• Să stabilească imediat clar/explicit şi rapid regulile după care vor fi trataţi. Ştiind cât de ridicată este evitarea incertitudinii la o astfel de populaţie, este din nou nedrept faţă de această populaţie să o expui la incertitudine, proces care, pentru această populaţie, poate să fie uneori chiar echivalent cu o nouă traumă.
• Rezolvarea trebuie să fie pentru grup, nu pentru individ. Europa occidentală are ca nucleu individul autonom. Această paradigmă nu se aplică acestei populaţii şi politicile UE faţă de acest tip de imigranţi trebuie să considere profilul lor colectivist.
• Pentru a fi receptat cu încredere, mesajul de la 1-3 trebuie transmis şi de persoane-lideri (ex. Angela Merkel), nu doar de instituţii (ex. comisii/consilii).

Trebuie spus că simpatia sau teama unor ţări/culturi faţă de aceşti imigranţi provin şi din compatibilitatea profilului psihologic al ţărilor/culturilor respective, cu profilul psihologic al populaţiei de imigranţi. Noi ca români avem un profil psihologic similar cu această populaţie de imigranţi (ex. punctele 1-4 şi parţial 5), astfel încât eventuala reticenţă a românilor faţă de imigranţi ar veni nu din faptul că ar fi diferiţi psihocultural, ci din reticenţa noastră mai generală faţă de străini (vezi pentru detalii David, 2015). Dacă ne depăşim această reticenţă faţă de străini, atunci compatibilitatea psihoculturală nu este un impediment, dacă politic se decide că este înţelept pentru ţară să primească un anumit număr de imigranţi. În fine, trebuie înţeles că cu cât este mai mare discrepanţa între ceea ce se aşteaptă imigranţii, în baza profilului lor psihocultural, şi ceea ce li se oferă, în baza profilului psihocultural al ţărilor în care emigrează, cu atât insatisfacţia şi frustrarea sunt mai mari (vezi pentru detalii David, 2015).

În încheiere îmi exprim speranţa că această scurtă analiză de psihologie interculturală poate ajuta liderii europeni şi români să implementeze politici bazate pe cunoaştere (evidence-based policies), în beneficiul reciproc al imigranţilor şi al ţărilor europene.

***

Referinţe selective:

David, D. (2015). Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iaşi.

Hofstede, G., Hofstede, G.J., Minkov, M. (2010), Cultures and organizations: Software of the mind, ediţia a III‑a, McGraw Hill Professional, New York, NY.

Vliert, E. van de, & Janssen, O. (2002). ”Better than” performance motives as roots of satisfaction across more and less developed countries. Journal of Cross‑Cultural Psychology, 33 (4), 380‑397.

Vliert, E. van de, Schwartz, S.H., Huismans, S.E., Hofstede, G., & Daan, S. (1999). Temperature, cultural masculinity, and domestic political violence: A cross‑national study. Journal of Cross-Cultural Psychology, 30 (3), 291‑314.