Consiliul local Sector 3 a adoptat bugetul pe anul 2015 fără să ţină cont de părerile exprimate de cetățenii din grupul civic Cetățean Sector 3 și fără a organiza o dezbatere publică temeinică, așa cum a cerut acest grup și asociația CeRe.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a catalogat inițiativa cetățenilor drept una politică și a respins toate amendamentele făcute de aceștia. “Esența acestei inițiative este politică. Vă demascați într-un mod penibil”, a spus primarul Sectorului 3. “Este normal ca cetățenii să se exprime și așteptăm cu mult interes fiindcă avem de învățat de la ei. Ei ne cer să reducem sumele pentru biserici cu 90% şi să ducem banii pentru învățământ. În mod normal, cetățenii pot avea inițiative, dar primul demers este să încerce să discute cu consilierii locali, aceștia fiind singurii care pot introduce amendamente. Dacă d-voastră nu convingeți niciun consilier să vă susțină amendamentele, înseamnă că ele ar putea fi năstrușnice”, a spus Robert Negoiţă.
Cele mai importante solicitări ale cetăţenilor din sectorul 3, AICI.
În ceea ce privește banii alocați la biserici, edilul spune că anul trecut a alocat la acest capitol două milioane lei și a cheltuit doar un milion. “Anul acesta avem tot două milioane și dacă cei de la biserici vin cu cereri corecte, le vom executa. Biserica nu are doar un aspect clerical ci și aspecte sociale de care avem atât de mare nevoie. Nu am nimic împotrivă ca un consilier să susțină acest amendament. Eu susțin ajutarea bisericilor mai ales că bugetul de la educație este atât de mare – 196 milioane lei. În mandatul meu am investit foarte mult în reabilitarea școlilor. Sperăm ca anul acesta să le reabilităm pe toate”, a mai spus Negoiţă.
În legătură cu cererea de reducere a bugetului pentru reabilitare termică, Negoiţă spune că sectorul 3 este campion la reabilitarea termică și că urmează să reabiliteze foarte multe blocuri și cu bani europeni. Edilul spune că nu se poate depăși standardul de cost fiindcă nu se pot lua bani europeni.
Părerea primarului a fost susținută și de anumiți consilieri. “După o lectură de 10 minute este clar ce se dorește. Dacă s-ar respecta aceste cereri, sectorul 3 s-ar duce în urmă cu 20 de ani. Când toată lumea cere anveloparea blocurilor, ei cer să se taie 30% din buget. Apoi, în sectorul 3 nu trebuie să se mai facă cultură, culte”, a declarat unul dintre consilierii din sectorul 3.
Grupul civic Cetățean Sector 3 îi reproșează primarului de sector că nu a organizat o dezbatere publică privind proiectul de buget. Pentru că nu li s-a dat ocazia să vină cu propuneri privind bugetul, membrii grupului au deschis o pagină de socializare dedicată, invitând și alți cetățeni să își spună părerea referitor la modul în care vor fi alocați banii și să propună proiecte.












Ar merita să-i dați o lecție de bună purtare că prea i s-a urcat la cap. Ciocoiul îi ciocoi și în pijama! Ar merita expediat colet acasă! Poate mai învățați și voi cum să votați ca să nu mai vină în loc unul așișderea!